Deranjat de mirosul de tutun din Primărie. Ciprian Grosu, pus pe jar de o țigară aprinsă

Politică la patru ace

Scene de cascadorii râsului descrise pe pagina de Facebook denumită Consiliul Local Rediu. „În timp ce discutam bugetul pe anul 2022 împreună cu consilierii Nedelcu Valentin (USR), Iliescu Florin (PNL) și președintele comisiei Mocanu Iulian (PSD), un angajat al Primăriei care ne-a pus sala la dispoziție și-a aprins o țigară în fața ușii, în incinta sălii de ședință, urmărind discuția. Niciun consilier nu a observat întrucât eram în mijlocul dezbaterii. Domnul primar Grosu a apărut intempestiv în mijlocul discuției și, pe motiv că angajatul Primăriei fuma în incinta sălii, a considerat de bun augur să oprească ședința și să dea toate persoanele afară, respectiv consilierii și angajatul cu pricina. Acest gest a fost însoțit de un limbaj de cea mai joasă speță pentru un primar și pentru o instituție precum Primăria, domnul Grosu înjurând consilierii în timp ce îi excludea abuziv din sală”, a relatat cu lux de amănunte unul dintre administratorii paginii de socializare. Dincolo de acest incident hilar, există totuși o soluție amiabilă. Data viitoare, ședințele ar trebui să se țină în toaleta școlii, loc tradițional de fumat pe șest.

Grosu (pamflet, foto dreapta jos): Văd că a început lumea în Primărie să aibă numai fumuri în cap. Dacă mai prind pe vreunul cu țigara aprinsă în incintă, pun stingătorul pe el!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *