Ca orice oraş cu pretenţii culturale, Iaşul are o serie de poeţi şi prozatori relativ cunoscuţi pe plan naţional. Unul dintre aceştia este şi Cassian Maria Spiridon, şeful filialei ieşene a Uniunii Scriitorilor, poet şi un pic revoluţionar decembrist, director de revistă cu tradiţie literară. Din altă generaţie şi grupă valorică face parte Emil Brumaru, recunoscut pentru poezia sa erotică, dar şi recompensat cu importante premii literare. În fine, Dan Lungu vine tare din urmă, scriitorul politician lansându-şi recent un nou volum, Pâlpâiri. Pe toţi trei i-am regăsit săptămâna trecută în chip de personaje ale unei întâmplări pe care o redăm în rândurile de mai jos.
Sufrageria maestrului Emil Brumaru. E seară. Din monitorul calculatorului răzbate o lumină albăstruie care dezvăluite fantomatic teancurile imense de cărţi risipite în toată încăperea. Maestrul priveşte cu interes câteva nuduri de Rafael ce umplu cu formele lor ecranul magic. În cameră intră Cassian Spiridon, strecurându-se printre tomurile împrăştiate.
Cassian Spiridon: – Maestre, ţi-am spus de o mie de ori: cheamă o femeie să-ţi facă curăţenie prin hârţoagele asta!
Emil Brumaru: – Iar eu ţi-am răspuns de o mie una ori că nu pot. Fiecare carte pe care o vezi reprezintă pentru mine o femeie. N-aş putea să mă despart de nici una dintre ele. Unele sunt mai subţirele, altele mai prăfuite, vreo două sute sunt trecute din mână în mână ca o damă de companie. Nu, nu pot să le alung din acest sanctuar al iubirii livreşti!
Cassian Spiridon: – Bine, bine, am înţeles. În rest, ce faceţi? Conectat la tehnologie?
Emil Brumaru: – Da, îmi place să mă joc pe Facebook. Uite, vezi, mi-am luat şi un mouse în formă de sân voluptuos. Dau şi câte două mii de clickuri pe zi.
Cassian Spiridon: – În fine, să vă spun de ce am venit. Aţi văzut că a fost recent la Iaşi Gala Scriitorilor Români. Dom’le, vă spun sincer, m-am săturat să tot câştige cineva din afara Iaşului. Anul ăsta a fost Patapievici, anul trecut Gabriel Chifu, iar în 2016 premiul a mers la timişoreanul Mircea Mihăieş. Maestre, aşa nu se mai poate! Trebuie să facem ceva pentru a câştiga şi noi, ieşenii, nişte premii!
Emil Brumaru: – Dar tu ai câştigat parcă ceva, prin China.
Cassian Spiridon: – Eh, e drept, dar după ce m-am jucat vreo două ore cu premiul, s-a stricat! Marfă chinezească, ce să mai.. Problema e alta. Nu mai avem inspiraţie, nu mai avem muză, maestre.
Brumaru îşi împreunează mâinile sub bărbie, gânditor.
Emil Brumaru: – Cum ar veni, avem nevoie de o Viagra spirituală, nu?
Cassian Spiridon: – Spuneţi-i cum vreţi, maestre… recunosc, nu folosesc chimicale din astea, eu mai mult cu naturistele.
Emil Brumaru: – Uite, este băiatul ăla, Dan Lungu, colegul nostru mai tânăr. Cine ştie, poate el are vreo idee, cum să ieşim din criza asta.
Cassian Spiridon: – Bun, încercăm şi cu el. Omul a fost director, acum e senator, a scris câteva cărticele, poate o fi ceva de capul lui!
Cabinetul senatorial al lui Dan Lungu. Scriitorul stă pe un fotoliu şi citeşte Monitorul Oficial. Din când în când, scoate câte-un hohot de râs. În încăpere intră timizi Brumaru şi Spiridon.
Dan Lungu: – Oo, dar ce onoare! Poftiţi, distinşi reprezentanţi ai literaturii ieşene.
Emil Brumaru: – Băiete, ia-o mai uşor cu stilul ăsta de adresare. Încă nu trebuie să ne scrii ferparul.
Dan Lungu: – Mă scuzaţi, dar rutina şi viaţa asta administrativă mi-au atrofiat metaforele şi limbajul firesc. Am devenit un funcţionar, dar merită, având în vedere indemnizaţia şi…
Cassian Spiridon: – Să nu lungim vorba, Dănuţ. Am venit la tine cu o problemă. Sperăm să ne poţi ajuta, e o chestiune sensibilă, chiar intimă aş putea spune…
Emil Brumaru: – Pe scurt, nu mai avem erecţie creativă! Am venit să ne înveţi nişte trucuri din astea, mai tinereşti.
Dan Lungu: – Nu ştiu ce să spun. M-aţi luat pe nepregătite.
Cassian Spiridon (izbucneşte): – Păi se poate să fie Patapievici mai viril ca noi? Gabriel Chifu?Bine, ăsta şef de-al meu, vicepreşedinte la Uniunea Scriitorilor, mai treacă – meargă…
Dan Lungu: – Mda, cunoaştem. Doar am candidat la preşedinţia acestei organizaţii anchilozate. Mă rog, s-ar putea să am o idee. Staţi o săptămână în Parlament. Veţi avea subiecte cât se poate de interesante nu pentru o carte, două, ci pentru o bibliotecă întreagă.
Emil Brumaru: – De acord. Pare o zonă ofertantă, cu multe personaje suculente. Cu o condiţie: dă-mi numărul de telefon al Cosettei!
După o săptămână. Brumaru şi Spiridon în trenul Bucureşti – Iaşi. Amândoi privesc tăcuţi pe geamul vagonului. Spiridon oftează.
Cassian Spiridon: – Poate că trebuia să fi mers când se dezbate vreo moţiune de cenzură. Atunci e haios.
Emil Brumaru: – Mda, ce să zic…
Cassian Spiridon: – Măcar aveţi material pentru o poezie, două?
Emil Brumaru: – Nici măcar pentru un haiku.
Tăcere. La un moment dat, Spiridon se foieşte, luminându-se la chip.
Cassian Spiridon: – Dar mâncarea la bufet a fost bună!
Emil Brumaru: – Şi bucătăreasa!
Cassian Spiridon: – Iar fotoliile şi canapelele aveau o piele atât de fină!
Emil Brumaru: – Şi Cosette!
Cei doi bat palma, extaziaţi.