Taman ce fu, și se și termină, ultima ediție a târgului de oale și ulcele „Cucuteni 5000”. Ultima, în sensul de cea mai recentă, firește, pentru că manifestarea, aflată la a 35-a ediție, nu dă semne să fi obosit. Noi am ajuns pe-acolo vineri, în fuga calului, cum se spune, și am ochit câteva piese interesante. Mai un urcior, mai un vas de sarmale, dintr-astea. N-am luat nimic, a trebuit să ne mulțumim însă cu zecile de poze pe care le-am făcut în prima zi. Le-am sortat, le-am denumit, le-am aranjat și acum ne-am apucat să tragem concluziile. Cât e, la urma urmei, tradiție în tot ce înseamnă „Cucuteni 5000”? E ceva de capul ei sau doar un bâlci de vară urban?
Neașteptat și revoluționar
Să ne înțelegem. Nu avem nimic împotriva culturii Cucuteni. Treaba pe care a făcut-o folcloristul Teodor Burada, acum 130 de ani, când și-a oprit trăsura pe drumul spre Târgu Frumos pentru a se uita cu ce s-a reparat șoseaua, a fost o inspirație absolut sublimă. Printre bucățile de gresie din Deleni și de balast de Siret, combinate cu pământ local, Burada a văzut niște cioburi pe care s-a apucat să le adune. În 1889, publica la Paris rezultatele cercetărilor sale, rezultate care au rupt gura târgului parizian. A fost prima cultură preistorică descoperită vreodată. La vremea aia, lumea era entuziasmată de hieroglifele egiptene, de misterul cuneiformelor sumeriene, atât de ciudate și enigmatice, încât arheologi serioși spuneau că de fapt sunt doar motive decorative, nu scriere. În istoria arheologiei europene, Cucuteniul nostru a fost echivalentul descoperirii focului pentru Homo Erectus sau a roții olarului pentru neolitici. Ceva cu totul neașteptat și revoluționar.
Două târguri diferite
Pentru că ne interesează doar olăritul, vom sări peste ce s-a organizat în Parcul Expoziției. Acolo nu a avut loc decât un bazar de chinezării, cu imitații de săbii de samurai, cele mai kitchioase modele de magneți de frigider, rigle pentru măsurat bărbăția și altele de aceeași natură. Chestii pe care le găsești la orice târg așa-zis „tradițional” din țara asta. Cucuteniul propriu-zis, adică târgul de oale, s-a desfășurat în Parcul Copou. Acolo s-au adunat 205 olari, mai mult sau mai puțin tradiționali. Pentru cultura Cucuteni, specifice sunt vasele în alb, roșu și negru, cu decoruri în spirală. Sunt greu de găsit, între noi fie vorba. Am numărat doar vreo patru sau cinci olari care au prezentat efectiv vase tip Cucuteni sau oale cu decorațiuni în acest stil. Doi dintre ei erau basarabeni.
Modele de la muzeu
Lăudabil, una dintre cele mai frumoase colecții de vase expuse, era una a unei artiste născute chiar la Cucuteni. Interesantă, din punct de vedere preistoric, a fost și colecția unui oltean, așezat în chiar centrul expoziției, care prezenta ceramic de Vădastra. Nimeni n-a auzit de ea vreodată, în afară de etnologi, pentru simplul motiv că ea nu mai există. Olteanul nostru s-a apucat să o reinventeze, ca proiect personal, luând de modele piesele expuse prin muzee. În fond, ca și Cucuteniul nostru, Vădastra este o cultură dispărută, care nu a prea lăsat epigoni. Ambele civilizații au sfârșit tragic, fiind șterse de pe hartă de triburi care nu le aveau cu arta, dar care aveau arme mai perfecționate. Ghinion, vorba unui clasic în viață.
Ceramică pur utilitară
Una peste alta, târgul este interesant. Puțini sunt meșterii care mai apelează la filonul preistoric. Minoritari sunt și moldovenii, de pe ambele maluri ale Prutului. Cei mai mulți meșteri sunt veniți din zona Horezu – Vâlcea și din Horund – Harghita. Ce se caută la târg? Din păcate, în primul rând, kitsch-uri, vase cât mai împodobite cu putință, deși ceramica românească tradițională este mai ales utilitară. Grecii antici le aveau cu vasele pictate. La noi, ceramica era pur utilitară, cu decorațiuni reduse la minim. Una 100% tradițională, cum este cea de Schitu Stavnic, este mult mai puțin căutată, cu excepția vaselor de umplut borșul. Se vând bine așa-numitele „vase romane”, făcute de unguri. Sunt romane cam cum suntem noi chinezi, de fapt. Strămoșii noștri foloseau vase din pastă cenușie, nu roșie, decorate cu benzi de linii în val, nu cu struguri, capete de rață și mai știm noi ce ciudățenii. Într-adevăr, vasele sunt foarte utile, iar sarmalele gătite în lut sunt o nebunie, dar vasul cu pricina începe să sune a brand gen Pepsi Cola sau McDonalds. Foarte prost se vând sculpturile în lut. Poate și din cauza prețului, pentru că un grup statuar poate ajunge și la 1.000 de lei și este greu de încadrat într-un decor modern. De fapt, ne întrebăm la ce le mai aduc olarii la Iași. Poate din orgoliu, pentru a-și demonstra măiestria.
Se poate trăi
Cât câștigâ totuși un olar, la urma urmei? E doar un hobby sau poți să-ți faci vilă cu piscină din oale și străchini? Ca să răspundem à la Radio Erevan, „da”. Ceramica decorativă se vinde bine, iar un olar specializat în așa ceva poate să o ducă destul de bine. Nu câștigă cât un primar sau un ministru, dar scăzând cheltuielile de transport pentru participarea la diverse târguri, poate rămâne cu 2-3.000 de lei în mână lunar. Dacă mai are și niște pământ pe lângă cuptorul de oale, e bine. Mulți însă câștigă cât să nu moară de foame. Iar grădina din jurul casei devine esențială.