Ctitori de rit nou. Titel Sinescu, meditând la soarta constructorului

Satiră cu ștaif

Nu există în Iaşi clădire relevantă ca vizibilitate şi notorietate care să nu poartă emblema constructorilor de la Iasicon. De la reabilitarea Palatului Culturii sau a Muzeului Unirii, până la ridicarea Institutului Regional de Oncologie sau cartierului Dream Village, toate sunt rezultatul afacerilor dirijate de Titel Sinescu, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa construcţiilor din Moldova. Un alt ieşean lansat puternic în acest domeniu este Gheorghe Cheşcu, regele Tătăraşiului, care şi-a lăsat şi el amprenta pe o serie de proiecte imobiliare de răsunet. Cei doi s-au întâlnit recent la un simpozion despre cum să umpli cu beton şi sticlă fiecare parcelă de pământ din oraş, prilej cu care au purtat o scurtă discuţie amicală.

\"\"Sinescu: Nu zic nu, o fi făcut Dumnezeu lumea în şapte zile, dar de vreo două mii de ani ne tot chinuim să o reabilităm şi încă mai avem mult de lucru

Titel Sinescu: Salut, Ghiţă, uite o chestie interesantă. Mi-am instalat pe telefonul mobil o aplicaţie care-mi arată în timp real cum evoluează construcţiile în Iaşi. Imediat ce se mai pune o cărămidă sau se face vreo măsurătoare topografică, telefonul bipăie şi-mi indică zona cu pricina.
Gheorghe Cheşcu: Foarte tare, nu zic nu, dar eu am o aplicaţie şi mai şmecheră. Dacă văd un teren viran pe undeva, îl pozez cu telefonul şi el îmi desenează imediat clădirea ideală pe care o pot face acolo. Mai dă şi rateuri, recunosc. De pildă, la un moment dat, mi-a apărut pe ecran Muzeul Luvru amplasat pe o pârloagă din Doi Băieţi. Mai înghesuit el un pic, dar astea-s condiţiile la Iaşi. În rest, cum o mai duci?

Bine, nu mă plâng. Fiind constructor cu vocaţie, trăiesc doar cu gândul la noi ctitorii. Aseară am avut un coşmar, eram Meşterul Manole, ridicam o clădire în buricul Iaşului, dar noaptea venea Inspectoratul pentru Construcţii şi mi-o dădea jos. Uite-aşa mă fierbea, până când am hotărât să zidesc în pereţi o cărămidă de bani. Şi, minune, clădirea a rămas în picioare.
Să nu fie vreun semn, Titele… Pe de altă parte, să ştii că e o treabă bună, asta cu cărămida de bani. Pe mine mă ajută şi numele. Când am probleme cu fluxurile de bani, le arăt partenerilor de afaceri ce înseamnă cu adevărat Cheşcu: Cash cu nemiluita.

Da, e clar, eşti predestinat pentru biznis. Lumea nu-şi dă seama că noi suntem ctitorii Iaşului de mâine. Parcă alde Vasile Lupu ce-a făcut? O cutie de chibrituri la Trei Ierarhi. Să fi făcut şi el un penthouse, un P plus 8, când e vorba de Ăl de sus nu te zgârceşti la bani. Uite, poate n-om face noi nişte chestii grozave, vreun Parthenon sau Notre Dame, dar măcar păstrăm tradiţia urâţeniei arhitectonice ieşene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *