Concert Mirabela Dauer, stand-up comedy și spectacol interactiv pentru copii, în week-end, la amfiteatrul Palas

Calcul la rece

Urmează zile cu muzică și umor la Amfiteatrul Palas. În week-end, o poți asculta pe Mirabela Dauer, poți râde la glumele lui Costel, iar cei mici se pot distra alături de „Motanul Încălțat”.

Dacă îți place să râzi, te așteptăm joi, pe 5 iulie 2018, de la ora 21.30, la Amfiteatrul Palas. Pe scenă va fi Costel, unul dintre cei mai populari comedianți din țară. Este absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București și face stand-up comedy de mai bine de un deceniu. Este pregătit să-i cucerească pe ieșeni cu un arsenal de glume și povești amuzante, care vor stârni hohote de râs.

Este aproape imposibil să nu știi melodia „Te-aștept să vii (Fotoliul din odaie)”! Vineri, pe 6 iulie, de la ora 20.30, o vei putea asculta live, în interprearea artistei Mirabela Dauer, la Amfiteatrul Palas. Una dintre cele mai bune voci feminine din peisajul muzical autohton din ultimii 30 de ani va oferi publicului un spectacol muzical cu parfum nostalgic. Melodiile pe care le-au fredonat generații vor umple de bucurie sufletele celor prezenți la concertul Mirabelei Dauer.

Și pentru prichindei continuă seria spectacolelor de teatru, duminică, pe 8 iulie, de la ora 19.00. Se vor întâlni cu „Motanul Încălțat”, alături de care se vor distra, într-un spectacol interactiv. Alături de motanul cu cizmulițe, pe scenă vor fi prezenți Prâslea, Prințeasa și Căpcăunul, în interpretarea actorilor de la Teatrul la Cinema București. Totul va fi sub forma unui joc, în care vor fi implicați și micii spectatori.

Biletele pot fi achiziționate de la Centrele Info Palas Mall sau online, pe site-ul www.palasmall.ro. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de un discount de 10%. Dacă vor fi condiții meteo nefavorabile, spectacolele vor fi reprogramate. Detalii vor fi postate pe pagina de Facebook Palas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *