Ciprian Bostan, cuprins de extazul explorării Indiei profunde

Politică la patru ace

În această săptămână, șeful consilierilor locali PNL, Ciprian Bostan, trăiește stări apropiate de nirvana. Prinzând un loc într-un soi de excursie de afaceri inițiată de câțiva biznismeni ieșeni, liberalul se arată cucerit de farmecul Indiei, relatând zilnic despre fiecare experiență trăită acolo. De la impresionantul Taj Mahal, până la cele mai insalubre zone din capitala New Delhi, nimic nu-i scapă temerarului explorator al realităților hinduse. „Mizeria este de neimaginat (nu am văzut așa ceva nu doar în cele mai amărâte sate de la noi, dar nicăieri în altă parte în lume), cei foarte săraci mănâncă, se spală, se tund, și uneori își fac nevoile pe stradă, în circulația rutieră nu se respectă absolut nici o altă regulă decât să nu îl ciocnești pe cel din față”, povestește Bostan pe pagina sa de Facebook. Dincolo de revelațiile turistice, așteptăm și alte relatări din partea consilierului, că doar e vorba de o călătorie de afaceri. Eventual și o întâlnire de gradul trei cu Iulia Vântur, dacă aceasta va binevoi să-l primească la reședința lui Salman Khan.

Bostan (foto, pamflet): Namaste! Salutări de la Taj Mahal, un fel de bojdeuca lui Creangă, dar ceva mai bine întreținută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *