Cezar Baciu: „Am avut parte de colegi răutăcioși: în loc de Baciu, mă strigau Bacu!”

Satiră cu ștaif

Noile dezvăluiri din presă vizavi de rezultatele școlare ale viceprimarului Cezar Baciu îl plasează pe acesta într-o lumină cel puțin jenantă. În urma unei investigații, jurnaliștii au descoperit că tânărul userist a picat examenul de Bacalaureat în anul 2013, obținând o medie generală de 5,88. Ambițios, Baciu a reușit abia în toamnă să treacă proba maturității. Peste puțini ani, soarta l-a omenit cu un post de viceprimar al Municipiului Iași. Cu gândul la rasolul dat în ceea ce privește pofta de carte, am purtat un dialog cu Cezar Baciu. (pamflet)

IEȘEANUL: – Ați învățat la liceul Dimitrie Cantemir, unitate de învățământ decentă a Iașului. Cică doar 1% dintre elevii de acolo pică la Bac în prima sesiune. Cum de ați picat examenul de Bacalaureat?
Cezar Baciu: – Întotdeauna mi-a plăcut sa fiu mai special, să nu fac parte dintr-o turmă, ca să zic așa. Vă dați seama, să te afli într-un grup ce reprezintă doar 1% din restul gloatei, e o performanță. Putem vorbi chiar de o elită a loazelor, de ce nu?

IEȘEANUL: – Asta e părerea pe care o aveți despre dumneavoastră, că sunteți o loază? Nu sunteți cam dur?
Cezar Baciu: – Deloc! Nu înțelegeți că performanța de a pica Bacul m-a scos din mediocritate, din anonimat? Poate că am exagerat cu epitetul de loază. Mai degrabă sunt un Gică Hagi al ecuațiilor diferențiale, un Don Quijote al principiilor termodinamicii, un Domnul Goe al poeziei eminesciene!

IEȘEANUL: – Totuși, nu ați trăit momente de jenă, de rușine, în fața celor 99% din colegi care au reușit să treacă cu bine acest examen al maturității?
Cezar Baciu: – Bineînțeles, invidiile celorlalți au fost mari, pe măsura prestigiului pe care mi l-am construit în lungile partide de somn în biblioteca școlii sau la orele de matematică. Unii erau chiar răutăcioși, în loc de Baciu, mă strigau Bacu! Dar eu nu eram supărat. În prostia lor, îmi transformaseră numele în renume!

IEȘEANUL: – După absolvirea studiilor, înțelegem că ați fost agent de vânzări. Comercializați ciorapi, e adevărat?
Cezar Baciu: – Desigur, nu e o rușine să muncești. Am făcut multă talpă prin târg, cum se spune. Sunt bucuros că am lăsat ceva în urma mea: un parfum discret de șosete purtate cu mândrie pe străzile Iașului!

IEȘEANUL: – Ciorapi cu plasă sau normali?
Cezar Baciu: – Cu plasă. Femeile ies învingătoare oricum: ori atrag bărbații în plasă, ori le dau plasă.

IEȘEANUL: – Manualul de Analiză Matematică sau cel de Fizică?
Cezar Baciu: – Cine mai lucrează manual în ziua de azi? Prefer digitalul!

IEȘEANUL: – Învățământ în clasă sau online?
Cezar Baciu: – În clasă. Acasă nu este elegant să fumezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *