Bogdan Gheorghiu, un om de afaceri care s-a îmbogăţit preţuind fiecare lucru din casă

Râs cu plâns
Secretul succesului meu e simplu: vine o vreme când orice om serios se retrage la casa lui. De amanet, fireşte

După ce a dat lovitura vânzând reţeaua de case de amanet Express Credit în schimbul a peste 10 milioane de euro, omul de afaceri Bogdan Gheorghiu a investit acum în experimentul festivalier numit Afterhills. Zvonurile avansează cifra de 300.000 de euro băgaţi în festivalul care va avea loc în zona Carrefour Era în mai puţin de o lună, semn că lui Gheorghiu ori îi place la nebunie muzica trupelor invitate, ori îi place riscul şi ar da orice pentru a-i afla gustul. Până a afla adevăratul motiv care a stat la baza acestei sponsorizări masive, am răsfoit un pic jurnalul personal al fostului rege al amanetului.

  • Pe măsură ce se apropie data de începere a festivalului, încep să am emoţii şi, de ce să nu recunosc, mă gândesc cam cu jind la banii pe care i-am băgat în afacerea asta. Ok, îmi plac cluburile, distracţia, viaţa de noapte, dar, totuşi, festivalul ăsta e cea mai scumpă dedicaţie muzicală pe care am plătit-o vreodată. La fel, dacă mă gândesc la investiţiile în zona de mâncăruri şi băuturi din zona de concerte, îmi dau seama că ar fi cel mai costisitor grătar la care am participat în viaţa mea. Mi-e că rămân fără bani gheaţă şi o să trebuiască să amanetez ceva pentru a avea ceva în portofel. Asta ar fi culmea, de la mare mahăr al amanetului, să ajung să împrumut bani ducând telefoane sau laptopuri, ca toţi amărâţii pe buzunarele cărora mi-am clădit imperiul. Oricum, sper să mă scot prin investiţiile imobiliare pe care le fac în Tătăraşi. Nu degeaba i-am dat ansamblului de locuinţe numele de Newton. Acolo va fi emblema geniului meu în afaceri, sclipirea de savant a afaceristului din mine. Da, dar până îmi amortizez investiţia, eu cu ce mă mai duc în club? Uf, trebuie neapărat să iasă biznisul cu Afterhillsul! Nu vreau să mă fac de cacao în faţa şmecherilor cu care îmi fac veacul nocturn. Ar trebui să vindem măcar zece mii de bilete pentru cele trei zile de concert ca să înţelegem şi noi ceva din afacerea asta. Dacă îţi vin doar o mie de oameni, pică rău nu numai la contabilitate, dar şi ca imagine. Cum ar fi să vezi o mână de spectatori risipiţi între două scene, foindu-se de colo colo cu nişte pahare de plastic şi un mic în mână? Asociatul meu îmi propunea să mai aducem nişte voluntari, să mai umple spaţiile goale, ca să nu dea rău la televizor. Eu propuneam altceva: să trucăm imaginile, să pară că avem vreo patruj de mii de spectatori. În fine, mai vedem cum facem. Dacă nu iese, închidem prăvălia. Dacă dăm lovitura, îl vom face an după an, hills after hills!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *