Blocurile de pe vremea bunicilor: vechi, dar solide

Reflector

Acum 2.000 de ani, Roma avea aproximativ un milion de locuitori, fiind considerată cel mai mare oraș al antichității. Toată lumea voia să locuiască în capitală, de preferat între zidurile ei, că nu știai când mai vin niște barbari în vizită cu sabia în mână. De trei ori mai populată decât Iașul nostru de azi, Roma era totuși de cinci ori mai mică din punctul de vedere al suprafeței. Rezolvase problema locativă prin așa-numitele „insulae”, clădiri supraetajate de apartamente. Aveau apă curentă și canalizare. Le lipseau antenele parabolice și centralele termice pe gaz, că altfel ziceai că sunt blocurile de pe Independenței. Cele mai înalte aveau chiar 9 etaje. Asta, până ce Augustus și, mai târziu, Nero, le-au limitat înălțimea la 20,7, respectiv la 17,75 metri, pentru a micșora numărul prăbușirilor și a ușura munca pompierilor. Cea mai mare parte a populației locuia în insulae. În tot orașul existau doar vreo 1.800 de vile familiale, în comparație cu 42-46.000 de insulae. Până azi, a supraviețuit doar un singur astfel de bloc antic, cu 5 etaje. Nu știm dacă dintre blocurile Iașului de azi va mai fi vreunul în picioare peste două milenii. Dar despre câteva dintre cele cam 1.500 de blocuri ale Iașului vom vorbi și noi azi.

Context local
Spre deosebire de romani, noi n-am avut niciodată ambiția de a ține toată populația orașului între ziduri fortificate. Cetatea românească avea rol de apărare a garnizoanei, nu a locuitorilor din zonă. Aceștia fugeau în munți, în caz de pericol. Iașul nostru nu a fost fortificat niciodată, dacă facem abstracție de cele câteva mănăstiri înconjurate de ziduri. Ca urmare, nu a existat niciodată o densitate mare a populației și nici vreun motiv de a construi blocuri. Tinerii căsătoriți se duceau oleacă mai încolo, pe tăpșan și își construiau o casă ca oricare alta. Loc era. Până spre sfârșitul sec. XIX, nicio clădire din Iași, nici măcar din zona centrală, nu avea mai mult de un etaj. Nici măcar Curtea Domnească. Doar hotelurile, cum erau Grand Hotel Traian sau Hotel Bejan, ce mai aveau două etaje.

Primul din țară
Nici după 1900, ieșenii nu s-au înghesuit să ridice clădiri înalte. Foarte lent, au început să apară în Copou vilele cu etaj, undeva prin anii ’20-’30. Iar asta, doar pentru că stilurile arhitecturale la modă presupuneau construirea a încă unui etaj sau a unui „turn” mansardat. De fapt, primul bloc, în accepțiunea actuală, de locuință colectivă, a apărut în Iași la ani buni după război. Oricum, nici în țară conceptul nu era chiar vechi. Primul bloc din România fusese construit la București, în 1922, pe Calea Victoriei. Încă stă în picioare.

Primele din Iași
Iașul nostru a fost grav lovit de război. Cel mai greu a suferit jumătatea vestică a orașului, adică Centrul, Gara, Păcurariul și Copoul, unde s-au dat și cele mai grele lupte. Păcurariul și Copoul cel puțin, care reprezentaseră punctele de intrare a armatei ruse în oraș, aproape că au dispărut. Cele câteva case vechi ce se mai găsesc în partea de sus a străzii Păcurari sau pe străduțele lăturalnice ale Copoului, sunt singurele care au scăpat din lupte. Poate și de asta, primele blocuri din Iași au fost construite aici. A fost practic vorba de o necesitate stringentă. După greii ani ai Refugiului și ai Foametei, cu o populație sărăcită, reconstrucția Iașului mergea greu. Construirea de blocuri, în care să încapă mai mulți ieșeni ale căror case fuseseră distruse în război era o soluție. Atunci au apărut blocurile cu două etaje din zona Niciman în Păcurari și blocurile de pe Văscăuțeanu, în Copou.

Elită a constructorilor
În total, este vorba de 8 blocuri, construite toate în 1950. Cele din Păcurari sunt blocuri unice în Iași, construite după un model care nu a fost reluat mai târziu. În fond, cu greu pot fi denumite „blocuri”; sunt mai mult un fel de locuințe colective de dimensiuni modeste. Unele sunt mai mici decât vreo vilă duplex construită după 1990. În schimb, sunt blocuri trainice, ridicate de o elită a constructorilor ieșeni ai vremii: angajații CFR. La acea dată, căile ferate aveau propriile unități de construcții, în care lucrau ingineri de primă mână. Dacă vă uitați la blocurile micuțe din Păcurari, la Clubul CFR, la sediul Parchetului și la casele cu etaj de pe Aurora, asemănările sunt izbitoare. Aceeași structură flexibilă, același acoperiș de țiglă. Au trecut cu succes de toate cutremurele care au lovit Iașul în ultimii 70 de ani și am paria că vor trece și peste următoarele. Niciunul nu se află pe lista imobilelor cu risc seismic din Iași. Experiența specialiștilor CFR și-a spus cuvântul.

Foarte rezistente
Pe lista neagră nu se află nici blocurile construite la 1957 în celălalt capăt al Păcurariului, spre Fundație. Acestea au fost turnate după alt calapod. Li s-a spus „rusești”, din cauza aspectului lor de paralelipiped de beton. Poate s-a dorit să semene cu blocurile complexului Narkomfin, construit în 1930 în URSS. Din fericire, nu s-a întâmplat asta. Dacă blocurile din josul Păcurariului își datorează rezistența flexibilității, cele din deal sunt construite ca un monolit solid, fără să aibă măcar balcoane în logie, totuși fără a face niciun rabat de la confort. Interiorul seamănă cu cel al caselor construite în anii ’30, cu camere înalte și spațioase în care să încapă mobila masivă de mahon sau de nuc. Sunt greu de încălzit, e drept, dar nu simți că-ți stă tavanul pe creștet, ca la cutiile de chibrituri construite în anii ’80. Blocurile din Păcurari au câțiva „frați” împrăștiați prin oraș, cum ar fi blocul de pe Lascăr Catargi, colț cu Sulfinei. Iar apartamentele sunt printre cele mai scumpe din târg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.