Bârfe alese, recent culese. Iașul, sat fără câini

Haz de necaz

Și pe această cale vrem să mai tragem încă o dată atenția șefilor de la poliție. Mijloacele de transport în comun au devenit raiul hoților de buzunare. Se fură ca-n codru, iar pe polițari îi doare la cașchetă. Explicația: nimeni dintre șefi nu are chef de treabă. Adjunctul șefului de inspectorat s-a pensionat, pe neașteptate. Iar șeful ăl mai mare, adică ditamai chestorul, așteaptă, de pe o zi pe alta, numirea pe o funcție babană în minister. Păi, frate, du-te și lasă locul unuia care vine cu chef de treabă, că ne-au încolțit ciorditorii. Furturile din buzunare și spargerile de mașini s-au banalizat în orașul nostru. Au început ieșenii să-și facă singuri dreptate, parcă suntem sat fără câini.

O șușanea live pe FB: Unii liberari se cred foarte democratici. Organizează dezbateri într-un „club de gândire”, o adevărată furtună a creierelor. Marus Langă și Dorin D. sunt organizatorii acestor șezători extraordinare. De exemplu ultima, ce-a avut loc marți, i-a avut ca invitați pe reprezentanții societății civile. Extraordinar! A fost o șușanea care-a durat vreo două ore și douăzeci de minute la care au participat, în total, fo’ 20 de oameni, inclusiv orgnizatorii. Pentru că mega-dezbaterea a fost transmisă live pe FB, c-așa-i la modă acum, ne-am uitat și noi vreun sfert de oră. Au fost cele mai plicticoase 15 minute. Invitații au emis atâtea platitudini pe minut, de ne-am îngrozit. Băieți, renunțați, nu vă mai chinuiți inutil.

Pot uriaș pentru sportivi: Frăsuială mare, dragii noștri. Cică o lege dată de curând, prin care administrațiile locale pot finanța cluburi sportive în limita maximă a 5% din buget, a produs mare agitație. Șefii cluburilor de handbal, volei, baschet etc dau târcoale la județ și la primărie doar-doar or prinde ceva din cașcavalul fondurilor publice. Ideea în sine n-ar fi tocmai rea. Măcar de ne-am concentra și noi pe o echipă de club cu care să facem performanță la nivel național și european că ne-am cam săturat de mediocritate. Important e să fie totul bine chibzuit și să se aleagă un sport cu potențial, cu tradiție la Iași, dar care să aducă și câteva mii de oameni în sala de sport, atunci când va fi aceasta construită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *