Alegeri prezidențiale: Iacoban, generalul Roman și Vosganian, roluri principale în coproducţia ALDE – Pro România (pamflet)

Politică la patru ace

Pe modelul caragialian „Să avem şi noi faliţii noştri!”, politica românească a scos la iveală deviza „Să avem şi noi actorii noştri prezidenţiabili!”, întocmai ca vecinii ucrainieni. Astfel, Mircea Diaconu a primit un nou rol, cel de candidat la preşedinţia României, pe un scenariu scris de alianţa ALDE – Pro România. Odată parafată înţelegerea la nivel central, şi filialele ieşene ale celor două partide sunt nevoite să convieţuiască împreună pentru susţinerea lui Diaconu. Iată de ce, zilele trecute, Varujan Vosganian (ALDE), Sorin Iacoban şi generalul Vasile Roman (Pro România) au trecut printr-o serie de întâmplări cu final neaşteptat. (pamflet)

O terasă discretă dintr-o zonă liniştită a Iaşului. În lumina blândă a toamnei, aşezaţi la o masă, Sorin Iacoban şi Vasile Roman sorb pe îndelete din ceştile cu cafea.

Sorin Iacoban: – Domnu’ general, sunt convins că sunteţi de acord cu mine, da’ numai un actoraş ca Mircea Diaconu ne mai lipsea drept candidat la preşedinţie.

Vasile Roman – Ehe, sunt multe de spus… Eu aş fi mers pe o mână forte, pe un spirit cazon, militar. Ţara asta are nevoie de un om hotărât, care să ştie cum e cu muncile agricole, de pildă.

Sorin Iacoban: – Păi, ce legătură are milităria cu agricultura?

Vasile Roman: – Are! Nu există om mai priceput la cules porumbul ca soldatul român. Ah, ce-i mai duceam pe bibani să captureze ştiuleţi din lanul inamic! Ce era să facem pe vreme de pace? Apăram şi noi glia cum puteam.

Cei doi continuă să-şi bea cafeaua privind absenţi spre asfinţit.

Iacoban (pamflet): Spuneţi-i simpaticului dumneavoastră căţeluş că strâng semnături pentru un om, nu pentru un pom

Vasile Roman: – Totuşi, dumneata ai lucrat pe terenul ăsta artistic, ai fost director de casă de cultură, parcă… Ar trebui să fii familiarizat cu actorii, trupele. Apropo, o trupă de teatru cam cât de mare să fie? Cât un pluton, un batalion, poate un regiment?

Sorin Iacoban: – Depinde, cred că cei de la Teatrul Naţional din Bucureşti au în dispozitiv un batalion de actori.

Vasile Roman: – Mulţi, dom’le! Ah, ce instrucţie aş face cu ei! Iar ăsta, Mircea Diaconu, la ce armă să fie?

Sorin Iacoban: – O fi pe informaţii.

Vasile Roman: – Aşa zic şi eu. Prea le ştie pe toate.

Sorin Iacoban: – Eh, vorbeşte şi el după cum îi scrie ăla… scenaristul. Aşa e în filme, toţi joacă după cum le scrie scenaristul.

Vasile Roman: – Dom’le, dar ţara asta e cămin cultural, să ne râdem cu brigada artistică?

Sorin Iacoban: – Da, ia imaginează-ţi dumneata că ai fi general de brigadă artistică! Păi unde am ajunge? Cum spunea Şecspir, viaţa e o piesă de teatru, iar noi suntem pe scenă.

Vasile Roman: – Da, bun scenarist şi Şecspir…

Din nou, linişte. Nu pentru multă vreme, pentru că, la un moment dat, sună telefonul lui Vasile Roman.

Vasile Roman: – Alo, da! Să trăiţi, domnu’ preşedinte. Ce să fac, la o cafea cu colegul Iacoban. Semnături? Da, avem vreo… Sorine, câte semnături avem pentru domnul Diaconu?

Sorin Iacoban: – Multe! N-am numărul exact, dar sunt o grămadă.

Vasile Roman: – Auziţi, domnu’ Vosganian, cică sunt vreo 20.000. Da, ne-am mişcat bine. La baionetă ne luptăm pentru domnu’ Diaconu! Poftiţi? Să-i organizăm o lansare la Iaşi? Sigur că da, discut cu Sorin şi aranjăm treaba. Mulţumim, asemenea!

Roman închide telefonul.

Vasile Roman: – Cică să-i organizăm o lansare la Iaşi lui Diaconu. Dar ce-i, rachetă?

Sorin Iacoban: – Pretenţii de actoraş. Unde se crede, la Hollywood?

Vasile Roman: – Asta e, dacă aşa ne cere centrul de comandă, marele stat major al alianţei… Trebuie să ne gândim la o soluţie.

Sorin Iacoban: – Eu sunt om politic, nu am timp de gândit! Ocupă-te dumneata, că eşti mai filosof, mai cu idei.

Vasile Roman: – Cum aşa? Eşti şahist, acolo nu ai idei, strategii, tactici?

Sorin Iacoban: – Ei, prostii. Eu mut întotdeauna E 2 – E 4, precum marele maestru al combinaţiilor, Ostap Bender!

După câteva zile. Biroul de campanie de la Iaşi al alianţei ALDE – Pro România. De-o parte şi de alta a unei mese se află Varujan Vosganian, Mircea Diaconu, Sorin Iacoban şi Vasile Roman.

Varujan Vosganian: – Domnilor, aşa cum v-am anunţat, am pornit în turneu naţional cu omul nostru providenţial, Mircea Diaconu. Astăzi facem o escală la Iaşi, să-l prezentăm publicului.

Mircea Diaconu: – Sunt convins că vom avea un mare succes de casă. Dacă nu de casă teatrală, măcar la casa de pariuri tot vom da lovitura.

Varujan Vosganian: – Acestea fiind zise, aştept de la voi, Sorine şi domnule general, informaţii privind lansarea candidaturii domnului Diaconu.

Iacoban îşi drege glasul, stânjenit.

Sorin Iacoban: – Eu m-am gândit să organizăm lansarea în parcul şahiştilor din Podu Roş. Am nişte intrări pe-acolo, găsim public numeros, mai ales duminică la prânz, când pensionarii vin de la piaţă.

Mircea Diaconu: – Interesant, şi eu sunt pensionar, dar cu pensie de la Bruxelles. Să vedem ce zice şi domnu’ general.

Vasile Roman: – Militar fiind, am zis s-o facem bărbăteşte. Vă urcaţi în turnul paraşutiştilor din Copou şi săriţi cu o paraşută pe care scrie ALDE – Pro România. Aşa văd eu lansarea candidaturii.

Mircea Diaconu: – Şi dacă nu se deschide paraşuta?
Vasile Roman: – Păi, sunteţi om de teatru, deci ştiţi ce-a spus marele scenarist Şecspir: A fi sau a nu fi preşedinte?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *