Mario Lucaci, la braț cu titanii muzicii clasice

Metropola

„Micul Chopin”, cum este supranumit tânărul pianist Mario Lucaci, va susține, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Iași, un recital extraordinar de pian în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, marți, 10 martie începând cu ora 18:00

Cu larga susținere a Inspectoratului Școlar Județean Iași și prin bunăvoința Bibliotecii Central Universitare „Mihai Eminescu” Iași, talentatul artist Mario Lucaci va oferi publicului ieșean iubitor al muzicii clasice un recital extraordinar de pian din care nu vor lipsi partituri semnate de  J. S. Bach, L. van Beethoven sau F. Listz.

„Micul Chopin”
Supranumit în mass-media din România „micul Chopin”,Mario Lucaci, elev în clasa a VII-a a Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, se bucură de o reală recunoaștere națională și internațională a talentului său, fiind apreciat de reputați specialiști în domeniul muzicii pentru tehnica excepțională și virtuozitatea desăvârșită. Dovedind o precocitate artistică de necontestat, format în cadrul școlii ieșene de pian sub îndrumarea unui mentor de excepție, profesor dr. Roxana Ota, acest copil-minune a primit , începând cu vârsta de 6 ani, numeroase premii și distincții naționale și internaționale. Mario Lucaci a devenit astfel un valoros exponent al comunității ieșene, reprezentând cu cinste în lumea largă atât Iașul, cât și România. Chiar la finele lunii martie a acestui an, va traversa Atlanticul, reprezentând țara noastră în SUA, fiind invitat să concerteze la Sam Houston State University și la Saint Thomas University. 
Urmărind cu atenție și interes performanțele elevilor ieșeni, Inspectoratul Școlar Județean Iași a recompensat calitățile, efortul și rezultatele lui Mario Lucaci în cadrul Galelor Excelenței în Educație pe care le organizează anual.

În Aula BCU
Recitalul extraordinar de pian „La braț cu titanii” susținut de Mario Lucaci se va desfășura în Aula Bibliotecii Central Universitare „Mihai Eminescu” Iași, marți, 10 martie, începând cu ora 18:00, iar programul va conține:

J. S. Bach – Prelude and Fugue no. 2, în C Minor
L. van BEETHOVEN – Sonata Pathetique, No.8, Op.13, în C Minor
F. Liszt – Etude Transcedental, No. 10, în FA Minor
Moritz Moszkowski – Caprice Espagnol
Bélla Bartók – Romanian Dances
Milli Balakirev – Islamey: Oriental Fantasy, Op.18

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *