Bârfe din ghiozdan, aduse de-un cetățean. Un globe-trotter liberar

Haz de necaz

Omniprezent și alta nu. Consilierul local liberar Cipi Harbuz este cel mai racordat ales al Opoziției la activitățile din oraș. Nu ratează nimic, nicio sindrofie, nicio inaugurare, nicio lansare. Spre exemplu, chiar și la anunțul oficial al constituirii asociației pentru dezvoltarea Moldovei, Cipache a fost și el prezent. Teoretic, prezența lui peste tot, și alături de Putere și alături de Opoziție, dar și cu societatea civilă, ar trebui să fie un lucru „ok”. Însă, chiar colegii săi, liberarii, îl suspectează de oportunism și cred că prezența lui Harbuz peste tot ține doar de planul de pricopseală personală. Adică, la o chestie mai groasă, se zice că omul ar fi dispus să se dezbrace chiar de tot de doctrina liberară, dacă interesele o cer.

Liberari cu frica-n sân: Să rămânem tot în casa liberarilor din Podu ăl Roș. Vorbeam despre recenta lansare a asociației care militează pentru dezvoltarea Moldovei. Știți cine sunt cei mai speriați de apariția acestei asociații? Nu, nu sunt cei de la Putere. Ci tocmai liberarii. Explicațiunea e simplă: peneliștii se tem că, până în 2020, această mișcare va căpăta alură de partid politic și că va intra în lupta electorală locală. Și de unde să ia voturi această mișcare dacă nu de pe dreapta eșichierului politic? Mai simplu spus: liberarilor le e frică să nu cumva să le fure asociația asta, transformată în partid, și bruma de voturi ce le-a mai rămas. Interesantă ecuație, rămâne să vedem cum se vor așeza lucrurile. Îi urmărim și pe băieții din asociație cum se mișcă și vă ținem la curent.

Pregătește dezvăluiri bombă: Cică pseudo-investitorul ăla ardelean de la Poli, mister Horică, ține cu dinții de echipa de fotbal a Iașului de care nu vrea să se despartă sub niciun chip. Informațiile sunt că pregătește un contra-atac la adresa autorităților locale. Ar fi umblat, se spune, prin contabilitate și ar fi adunat coală cu coală, filă cu filă și probă cu probă. Și ar vrea să le dea în zona publică, prin intermediul media. Habar n-avem ce marfă are băiatul aista, însă ne e greu să credem că șederea lui la Iași s-ar mai putea prelungi foarte mult. Asta e, el a avut câteva luni în care s-a simțit foarte bine, ca un belfer, noi ne-am mai luat o țeapă. C-așa-i în fotbal. Întrebare, la care n-avem niciun răspuns, este: ce va urma? Punem cruce și fotbalului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *