23 de hectare în inima Fortus. Ce facem cu ele?

Calcul la rece

Despre puține lucruri s-a scris mai mult la Iași decât despre fostul Combinat de Utilaj Greu. Fortus SA, cum i s-a spus după 1989. Cândva, era mândria industriei grele ieșene. Acum, e doar o problemă pe care nimeni nu știe cum să o rezolve. Câte un politician vorbește în vreo campanie electorală despre relansarea producției, despre salvarea măcar a unei secții care să poată funcționa mai departe, dar de întâmplat, nu se întâmplă nimic de acest fel. Sunt doar promisiuni electorale, pentru culegerea voturilor celor care mai sunt legați sentimental de fostul combinat. În ultimii ani, Fortus nu mai este nici măcar o miză electorală. Cei 430 de oameni care, oficial, mai sunt angajați ai combinatului nu mai speră nimic. Cel mai probabil, nici nu-i mai votează pe cei care le promit marea cu sarea. Ultimele vorbe despre Fortus s-au auzit zilele trecute dinspre Primărie. Despre ce a fost, ce mai este și ce mai poate fi fostul CUG, vom vorbi pe scurt în continuare.

Niciodată finalizat
Combinatul de Utilaj Greu a fost un proiect de tipul Casei Poporului, al hidrocentralei de la Tarnița, al termocentralei de la Rovinari sau al canalului București – Dunăre. Un proiect gigantic, început, dar nicicând finalizat pe de-a-ntregul. Lucrările de construire a Combinatului de Utilaj Greu au început în 1976, prima secție, cea de mecano-sudură fiind inaugurată un an mai târziu. În 1978, a fost turnată prima șarjă de fontă, iar în 1981, prima șarjă de oțel. Complexul, gigantic chiar și pentru un regim care gândea numai în termeni de gigantism, a costat până în 1989 peste 3 miliarde de dolari. Iar valoarea de atunci a dolarului era dublă față de cea de acum, în termeni de putere de cumpărare. În 1989, se mai lucra încă la extinderea combinatului. La prăbușirea comunismului, în combinatul întins pe 150 ha lucrau 12.000 de angajați, în trei ture.

Amplasat aiurea
Doar că… Investiția era condamnată de la bun început. Combinatul era amplasat complet aiurea pe harta economică a României. Cărbunele trebuia adus de la sute de kilometri distanță. Minereul de fier, la fel. Produsele realizate, gigantice ele însele, aveau nevoie de condiții speciale de transport pe alte sute de kilometri. Nu știm ce-a fost în mintea celor care s-au gândit la construirea combinatului taman aici și nu într-un bazin carbonifer din Apuseni. Sau măcar la malul mării, să fie mai ușor de exportat marfa.

Datoriile, peste active
Rebotezat Fortus, combinatul a reușit totuși să reziste până prin 2003, când a fost privatizat. L-au luat niște ruși, care au făcut ce-au făcut și cehii de la Metalurgica: au vândut tot ce se putea. Doar că, la cât de mare era, Fortus nu putea fi lichidat prea ușor. După cinci ani, când a fost preluat din nou de către stat, Fortus încă trăia. În insolvență, dar sufla. Abia după încă vreo cinci ani a început să se vorbească deschis de vânzarea activelor, plata datoriilor și închiderea societății. Ultimul bilanț al Fortus, cel de anul trecut, e catastrofal. Valoarea totală a activelor, de 371 milioane de lei, nu mai reușește să acopere valoarea datoriilor, care se ridică la 399,5 milioane de lei. În conturile firmei se mai află 88.262 de lei. În traducere, chiar dacă Fortus ar fi vândut bucată cu bucată, tot nu s-ar putea plăti toate datoriile. De asta, și bătălia pentru ce mai are valoare în combinat, adică terenul pe care este așezat, a devenit acerbă. Printre cei care se luptă pentru o bucată din societate se numără și Primăria.

Darea în plată
Care Primărie cere de vreo trei ani o bucată din Fortus în contul datoriilor societății la bugetul local. Nimeni nu mai știe când s-au plătit ultima oară impozitele pe teren și clădiri, de exemplu. În timp, datoriile Fortus către municipalitate au ajuns la 87 milioane de lei, bani pe care nimeni nu se mai poate aștepta să-i plătească. Pentru aceștia, Primăria a cerut așa-numita dare în plată, o denumire mai academică a noțiunii de plată în natură. Chiar zilele trecute s-a obținut cedarea de către Fortus către Primărie a 23,5 ha de teren. Cu această mișcare, Fortus scapă de un creditor, iar Primăria scapă de 11 milioane de lei, cât reprezintă TVA. Conform legii, darea în plată echivalează cu o vânzare, iar cumpărătorul trebuie să plătească TVA, chiar dacă în fapt nu a circulat niciun ban, ci doar niște hârtii.

În centrul platformei
Ce a obținut Primăria? Un teren în formă aproximativă de balon umflat, cuprinzând fostele secții Sculărie, Utilaj Tehnologic Complex Ușor, Turnătorie fontă, Modelărie, Baza de sarjabilizare, Mecanică grea, depozitul de rășini și depozitul central. Toate acestea se află spre centrul platformei industriale. „Gâtul” balonului reprezintă o ieșire lată de vreo 200 de metri, între fostul sediu administrativ și parcul tehnologic „Tehnopolis”. Terenul e bun de construcții. De fapt, se poate face orice pe el. Sau aproape, pentru că forma sa limitează opțiunile. Teoretic, se pot face blocuri, pentru că Iașul trece printr-o criză acută de teren pentru locuințe. Se poate face și un parc de distracții, pentru că Iașului îi lipsește și așa ceva. Se poate face și un parc, pur și simplu, pentru că Iașul este deficitar și la capitolul spații verzi. Doar că nu știm cine s-ar duce să se plimbe printr-un parc situat în mijlocul unei păduri de hale și schelete de clădiri.

Placă turnantă
Cea mai la îndemână soluție, cea cu care cochetează și Primăria, este construirea unui parc industrial. Argumente sunt destule. În primul rând, nu avem așa ceva, în timp ce Clujul sau Prahova au câte zece. Apoi, există deja platforme betonate și hale care pot fi reamenajate fără multă cheltuială și configurate pentru producția a orice ar vrea investitorii. Există racorduri la toate utilitățile, inclusiv la curent electric de înaltă tensiune, dacă este necesar. Țeava de gaz este legată direct de rețeaua Transgaz, deci gazul ar ajunge la viitoarele fabrici la preț de producător, fără intermediari. Există și acces la calea ferată, cu ecartament european, dar și cu ecartament lat, de tip sovietic. Fosta platformă industrială a Fortus ar putea astfel să devină o placă turnantă de frontieră între Uniunea Europeană și spațiul ex-sovietic. Cumva, ar fi o nouă șansă a CUG, o posibilă renaștere a industriei ieșene. Anul viitor va aduce și clarificarea proiectelor de viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *