anunturi
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Cum vor să întâmpine taximetriştii din Iaşi Uber: au scos la vedere artileria grea!

GALERIE
uber drivingcar
  • uber drivingcar
- +

Unele firme ce activează în municipiu au luat deja măsuri pentru a nu avea prea mult de suferit în momentul în care Uber va veni şi în Iaşi.

Pe piaţa serviciilor de taximetrie din Iaşi va apărea în curând aplicaţia Uber, după ce s-a lansat în februarie 2015 la Bucureşti, iar mai apoi la Braşov şi Cluj. Aplicaţia Uber, care face înconjorul lumii, reprezintă un pericol pentru piaţa taximetrelor din Iaşi. Diferenţa este faptul că trebuie să ai un telefon performant şi un card, deoarece totul se face online. Comanda este dată prin aplicaţie, clientul vede maşina şi ce şofer vine, pe ce traseu va merge, primeşte estimare în cât timp ajunge iar şoferul, la rândul lui, vede exact de pe ce colţ de stradă să ia clientul şi unde să-l ducă, fără să mai întrebe ceva când acesta urcă în taxi. Plata se face automat la finalul cursei, prin introducerea datelor de pe card. Fără cash, fără bacşiş. Simplu şi neprofitabil, ar spune unii. Însă pentru clienţi, această modalitate modernă oferă ceea ce mulţi numesc, civilizaţie. Prima cursă pentru fiecare client înregistrat este gratuită dacă se încadrează în suma de 30 de lei, iar bonul fiscal se trimite pe mail.

 
600 curse gratuite pe lună şi limuzină
 
În prezent, în Iaşi există peste 2.500 de taximetre autorizate, cu licenţă, cele mai multe aparţinând celor mai cunoscute firme de taxi, cu o vechime pe piaţă de peste 15 ani. Acestea oferă pe lângă serviciile de taxi şi servicii de transport marfă, remorcare, ori taxi shopping. Firmele de taximetrie cu cele mai mari parcuri auto din Iaşi sunt: Euro Taxi (400 maşini), Taxi For You (400 maşini), Lux Taxi (350 maşini), Delta Taxi (300 maşini), Taxi RVR (300 maşini), etc. Printre cele mai cunoscute firme concurente acestora se mai numără şi Taxi Parma, Unreal Taxi, Golden Taxi, Taxi Nova Nyk, Clasic Taxi, Taxi Pro, Taxi TIM, etc, în Iaşi existând pe lângă firmele de taximetrie şi taximetrişti independenţi cu licenţă, dar care se afiliază cu un dispecerat. Dacă cele în jur de 12 firme, cele mai mari din Iaşi, enumerate mai sus, vor să concureze cu Uber, trebuie să vină cu ceva nou.
 
Ce au pregătit firmele locale
 
Lux Taxi vine în întâmpinarea provocărilor cu mai multe schimbări. Pe lângă aplicaţia online, prin care îţi poţi comanda lejer un taxi, această firmă mai oferă lunar, gratuit, un număr de 600 de curse, la întâmplare, în limita a 5 lei. Cei care au curse peste 5 ron, plătesc doar diferenţa. O altă noutate este aceea că: „O plimbare în regim VIP ar putea fi răsfăţul suprem pentru persoana iubită într-o zi specială. De asemenea, coborâţi dintr-o limuzină de lux la evenimentele care sunt importante: o nuntă, un botez sau pur şi simplu, o petrecere cu pretenţii”, spun cei de la Lux Taxi pe site-ul lor. Pe lângă serviciile de taximetrie, Lux Taxi mai oferă şi servicii de tranport marfă, tractare, remorcare, platformă şi taxi shopping, un serviciu prin care poţi face cumpărături fără să pleci de acasă. Şi cei de la Taxi for You au aplicaţie online şi oferă chiar şi curse externe, pentru clienţii care vor să meargă în străinătate. La fel şi Euro Taxi, care a conceput modalitatea prin care poţi urmări şi comanda cel mai apropiat taxi în fiecare moment al zilei. O aplicaţie inteligentă şi utilă, în prezent în România, este Clever Taxi, care înglobează toate firmele mari şi care ajută clientul să găsească cel mai apropiat taxi de la firma pe care o preferă. Firma RVR nu a venit cu nimic nou, însă are tariful mai mic decât concurenţa. Dacă la majoritate tariful este de minim 1,99 de lei pe oră, la RVR Taxi tariful este de 1,8 lei.
 
Cine poate fi şofer Uber
 
Uber îşi alege şoferii după anumite criterii, astfel că orice ieşean, cu permis de conducere, poate deveni şofer Uber. Condiţiile sunt ca maşina personală să fie mai nouă de anul 2005, în stare perfectă de funcţionare, iar şoferul să nu aibă cazier judiciar sau penal. Şoferii primesc steluţe, iar dacă cineva a primit de două ori la rând câte o sleluţă de la clienţi, este scos din sistem. Ieşenii tentaţi să încerce acest tip de job trebuie să mai ştie că primesc 80% din valoarea fiecărei curse şi mai primesc şi bonusuri, în funcţie de orele petrecute pe teren. Prin urmare, dacă o cursă are valoarea de 10 lei, taximetristului i se dă 8 lei. După părerea şoferilor ieşeni, această aplicaţie o să prindă mai ales la străini. „Majoritatea străinilor sunt sfătuiţi să evite taxiurile din România. Ştim cu toţii că la aeroporturi cei care iau taxiul sunt „beliţi”. Totuşi nu cred că ieşenii vor putea găsi şoferi Uber în orice moment al zilei, deoarece acest job este unul din care nu poţi întreţine o familie, majoritatea colegilor noştri de la Bucureşti lucrează după program, sunt disponibili seara sau în week-end. Chiar dacă îţi rămâne 80% dintr-o cursă, trebuie să scazi benzina, întreţinerea maşinii, reparaţiile, taxele, etc. Nu prea mai rămâi cu mare lucru.”, spune Cristi, un şofer de taxi care aşteapta clienţii în spatele gării Nicolina. Acesta mai crede şi că Uber va avea un anumit public ţintă. „Mamaia Frosina care vine de la ţară la copii oa oraş, cu sacoşele pline cu cocoşi tăiaţi şi sticle de vin, pătrunjel şi borcane de bulion, nu va lua nici într-un caz un şofer Uber. Ea nu ştie ce-i aia aplicaţie şi touch screen. Mă ia pe mine că sunt simpatic şi ştiu bancuri. (Râde zgomotos). Cred că clienţii Uber vor fi ieşeni care lucrează în IT, manageri, sunt din clasa de top, care nu mai folosesc banii în formă fizică”, mai spune taximetristul ieşean, menţionând şi faptul că sunt ieşeni care nu înghit taximetriştii care sparg seminte în timpul cursei. 
 
 
 
 
 
 

    

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

​De ce dorința lui Elon Musk de a face din libertatea de expresie o prioritate pentru Twitter a stârnit panică în rândul elitelor liberale din America?

Alexandru LĂZESCU

​De ce dorința lui Elon Musk de a face din libertatea de expresie o prioritate pentru Twitter a stârnit panică în rândul elitelor liberale din America?

Deşi pentru mulţi, mai ales pentru cei care au prins perioada comunistă, libertatea de expresie reprezintă o valoare fundamentală, paradoxal, simpatizanţii ideologiei „woke” cred că aceasta trebuie restrânsă pentru a nu afecta „sănătatea” discursului public şi democraţiei.

opinii

Izolare

Nichita DANILOV

Izolare

Oare bunul simţ şi intuiţia ne pot salva să nu cădem în plasa subiectivismului şi a manipulărilor pe care mass media şi reţelele de socializare, dar şi alte entităţi, le ţes deasupra noastră, determinându-ne să vedem doar o mică parte din adevăr şi din ororile pe care le trăim?!

Pe cine a sărăcit pandemia?

Ciprian IFTIMOAEI

Pe cine a sărăcit pandemia?

Există multe situaţii în care sărăcia se reproduce social: copiii care se nasc şi evoluează în familii sărăce, cu intensitate foarte scăzută a muncii, cu educaţie precară, excluşi social ajung să dezvolte comportamente caracteristice persoanelor care fac parte din aşa-numitele „pungi cronice ale sărăciei”.

Ruşii şi ruşinea

Michael ASTNER

Ruşii şi ruşinea

nu există ruşine fără onoare./ nu există onoare fără ruşine./ ruşii, deci, n-au nici, nici/ excepţiile confirmă regula.

pulspulspuls

Oare unde s-a ascuns pupilul politic al lui Cozet?

Oare unde s-a ascuns pupilul politic al lui Cozet?

Apropo de faptul că am adus ieri în discuţiune, aicea la analiza săptămânii de la rubricuţă, şi chestiunea situaţiunii politice şleampete a USR Iaşi, ne-au întrebat unii cetitori dacă mai ştim ceva de şefii filialei. 

Caricatura zilei

Nume de floare

Editia PDF

Bancul zilei

- Ce faci în cazul unei explozii nucleare? - Te uiti la ea, ca alta nu mai vezi.  

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    SURSA FOTO: Sidonia Bogdan

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X