Consulii onorifici ai diverselor ţări exotice sunt o prezenţă discretă la Iaşi. Rar se întâmplă să apară la vedere, iar acest lucru se întâmplă de obicei cu ocazia vizitei ambasadorilor ţărilor respective. Aşa s-a întâmplat şi săptămâna trecută, când lumea a aflat că Turcia are un consul onorific la Iaşi în persoana omului de afaceri Adrian Butucă. Acesta a participat la câteva poze de grup împreună cu ambasadorul turc, Osman Koray Ertaş, prilejul fiind oferit de livrarea unui nou lot de autobuze japoneze confecţionate pe malul Bosforului. După ce au fost consumate toate întâlnirile protocolare ale evenimentului, cei doi s-au retras la un restaurant oriental din Iaşi, la o discuţie intimă.
Osman Koray: Tii, Adriane, ce bună afacere am făcut azi! Mă simt ca-n tinereţe, după prima zi de lucru la o tarabă în bazarul din Istanbul. Toţi banii câştigaţi mi-au ajuns de-o baclava şi-un rahat, scuză-mi expresia.
Adrian Butucă: Excelenţa voastră, într-adevăr, am făcut un târg bun. Chiar dacă au trecut vremurile în care românii se înghesuiau după marfă în autocarele de Istanbul, iată că acum vin turcii în România. Vorba aia, nu vine Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed.
Adevărul e că noi, turcii, suntem pricepuţi în toate. Fabricăm orice, facem din rahat, bici. Iar cum rahatul turcesc e cel mai bun, e firesc să ne iasă lucruri de calitate, nu?
Cum să nu! Şi acum mai am o pereche de blugi piramidă cumpărată în ‘91 din bazar. Mi-au purtat noroc. Eram îmbrăcat cu ei atunci când am făcut primul milion de dolari.
Da, da, alte vremuri. Adriane, trebuie să ne intensificăm activitatea la Iaşi, iar tu poţi să mă ajuţi, în calitate de consul onorific. Cu autobuzele ne-am descurcat, fie Allahul japonezilor lăudat, dar nu ne putem mulţumi cu atât. Uite, cred că am putea reînnoi buna tradiţie a carpetelor cu Răpirea din Serai. Sau a gumelor de mestecat Turbo. Românii sunt nostalgici, au acest spirit al culturii vintage.
Au, cum să nu-l aibă! Şi acum se duc să se închine la Înalta Poartă, doar că Poarta s-a mutat la Bruxelles. Năravul a rămas, asta e clar.
Ei, deci înţelegi ce vreau să spun. Trebuie să-i lucrăm la psihic, să le trezim nostalgia după vremurile de rahat turcesc din anii ‘90. Ce zici, te bagi? Avem mii de tone de ţoale, halva, aur, covoare persane, tot felul de chestii pe care s-a construit bunul gust românesc!
De acord, batem palma! Dă-le pe mâna mea, abia aştept să fac nişte vrăji financiare. Dar adu şi-o lampă de-a lui Aladin, că am nevoie de un contabil pe care să-l frec ori de câte ori intru în belea.