Un student al Universității Tehnice a recreat un costum popular purtat de Majestatea Sa, Regina Maria

Calcul la rece
\"\"

Răzvan Mădălin Ivănuș, absolvent al Facultății de Textile – Pielărie și Management Industrial de la TUIASI, a realizat pentru lucrarea de licență un costum popular inspirat de cel purtat de Majestatea Sa, Regina Maria. Este vorba de un costum din regiunea Muscelului compus din ie, fotă și opinci.

Tricotare digitală
Pasionat de portul popular românesc, studentul a folosit tehnologia de tricotare digitală pentru a recrea costumul purtat de Regina Maria. Tânărul a fost ajutat de meșteri populari pentru a înțelege mai bine costumul tradițional românesc și simbolistica motivelor acestuia și de o firmă de textile din Buzău pentru realizarea produsului final. Coordonatorul proiectului său de diplomă a fost prof. univ. dr. ing. habil. Mirela Blaga.

Costumul original a fost țesut manual, dar Răzvan Mădălin Ivănuș a înlocuit țesătura cu tricotul. A creat un program de tricotat care să reproducă fidel modelul, iar produsul final a fost realizat cu ajutorul firmei Datsa Textil din Buzău.

Respectă integral originalul
Costumul, care este autentic și respectă integral originalul, a fost expus la târgul de modă Première Vision de la Paris, unde a impresionat prin acuratețea cu care a fost lucrat și curajul de a înlocui țesătura cu tricotul.

Conform profesorului Mirela Blaga, coordonatorul lucrării de doctorat, atât Regina Maria cât și Regina Elisabeta au promovat costumul popular românesc ca brand național. Acesta nu este singurul costum popular din garderoba Majestății Sale, Regina Maria, iar studentul și-a propus ca proiect viitor să tricoteze digital un costum cu elemente din Banat și Oltenia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *