TUIASI sprijină activitatea de cercetare prin trei tipuri de granturi, unul dintre ele destinat exclusiv doctoranzilor

Calcul la rece

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) pune la dispoziție cercetătorilor din instituția de învățământ superior trei scheme de granturi pentru a-i sprijini pe aceștia să finalizeze proiectele în care sunt deja angrenați sau să dezvolte noi idei de cercetare.

Astfel, prima dintre acestea, „Granturi interne – publicații”, pune la dispoziția cercetătorilor un sprijin financiar de aproximativ 10.000 de euro pe proiect pentru echipele care au nevoie să-și acopere o parte din cheltuielile implicate de finalizarea unui demers științific. „Grantul se adresează tuturor cadrelor didactice și a fost conceput pentru îmbunătățirea și creșterea capacității de publicare. El permite finanțarea grupurilor de cercetare care doresc să publice sau să finalizeze activități necesare pentru publicarea unor lucrări științifice. Pot să își cumpere materiale, obiecte de mică valoare care le sunt utile, pot face deplasări dacă nu sunt constrângeri, să achite taxe de acces la infrastructura de cercetare sau taxe de publicare, dacă este cazul”, a declarat prof. univ. dr. ing. Carmen Loghin, prorector responsabil cu activitatea de cercetare, dezvoltare și inovare la TUIASI.

În cadrul proiectului pot fi plătite inclusiv și salarii, pentru că e încurajată participarea tinerilor cercetători în această echipă, cât și a doctoranzilor. Fondurile necesare pentru a plăti aceste granturi provin din linia bugetară destinată finanțării cercetării științifice, care este a fost inclusă pentru prima dată în bugetele universităților anul acesta, destinată exclusiv susținerii activității de cercetare. 

A doua linie de finanțare „Granturi interne – idei de proiect”, este destinată grupurilor de cercetători ce caută să inițieze și să conceapă proiecte care pot fi depuse ulterior, după ce au fost dezvoltate, pe apelurile lansate în cadrul programului „Horizon Europe Grants”. „Se rafinează idei de proiect, se stabilesc consorțiile – vorbim de faza incipientă de inițiere a proiectului. Sunt necesare unele deplasări, documentări, acces la diferite infratructuri de cercetare. Finanțarea este de 40.000 de lei pentru proiectele selectate și scopul este și să încurajăm colaborările interdisciplinare, să se constituie echipe inclusiv la nivelul universității, inter-facultăți, între colective și centre de cercetare”, a precizat prof. univ. dr. ing. Carmen Loghin.

Cea de-a treia linie de finanțare vizează activitatea doctoranzilor universității, care pot să primească granturi pentru finalizarea tezei de doctorat, fiind oferite zece granturi de 10.000 de lei într-un proiect câștigat de universitate la competiția Fondurilor de Dezvoltare Instituțională.

Despre deosebire de primele două categorii, este vorba de granturi individuale și pot fi folosite cu aceleași scopuri: plătirea taxelor de publicare, a accesului la infrastructuri de cercetare, prestări de servicii, dacă este necesar, achiziția de materiale consumabile sau materii prime. Vor fi eligibili doctoranzii care sunt în etapele de finalizare a tezei de doctorat, fiind primul an în care universitatea acordă astfel de sprijin financiar pentru doctoranzi.

Scopul este ajutarea acestora pentru a finaliza teza de doctorat, acest tip de bursă poate fi accesat inclusiv de studenții doctoranzi de pe locurile cu taxă sau aflați în perioada de prelungire a perioadei de desfășurare a cercetării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *