Gonguri şi goange la Naţional. Adi Carauleanu, un actor care vrea să fie pe gustul tuturor spectatorilor

Pe lângă faptul că împart aceeaşi scenă, trei actori importanţi ai Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi, Daniel Busuioc, Adi Carauleanu şi Teodor Corban, mai au şi altceva în comun: tustrei au jucat în câteva clipuri comerciale, de la reclame la bere până la salamuri mai mult sau mai puţin săseşti. Un alt lucru interesant […]

Afla mai multe

Face bezele Iaşului. Regizorul Benoit Vitse, aniversând 70 de ani în plină natură

Fostul director al Ateneului ieşean, Benoit Vitse, şi-a sărbătorit pe 10 septembrie împlinirea a 70 de ani, prilej de a anunţa pe contul său de Facebook intenţia revenirii la Iaşi. Vitse va întreprinde un turneu în România, dorind să repună pe scena ieşeană, în data de 6 octombrie, piesa «Alegerea lui Alexandru Sutto». În urmă […]

Afla mai multe

Un naufragiat pe insula comorilor. Vlad Baba, exil în Paradis

Cam toată lumea îl cunoaşte pe actorul Vlad Baba din zona spectacolelor pentru copii. Pe scena Ateneului joacă în Peter Pan, apoi are rolul unui inspector de poliţie într-un serial al cărui personaj principal este o fetiţă, Lara, iar zilele trecute a prezentat un concurs numit Music for kids, dedicat, desigur, descoperirii de noi talente […]

Afla mai multe

Oltiţa Cîntec, făcând rocada dintre postura de cronicar cu cea de actor

Oltiţa Cîntec, directorul artistic al Teatrului Luceafărul şi cunoscut critic teatral, a fost pusă într-o situaţie incomodă zilele trecute, când a trebuit să schimbe fotoliul de spectator cu postura de personaj scenic. „Sesiune foto, pentru proiectul <<Oamenii cetăţii>>. Azi am înţeles cât de obositor poate fi să pozezi: ochii lăcrimează de la lumina intensă; trebuie […]

Afla mai multe

O nouă piesă la Naţionalul ieşean. Corban şi Puşcaşu, zilieri la Salubris

Puşcaşu (stanga): Teo, nu ţi se pare totuşi că am trecut la decoruri prea minimaliste? Mâine, poimâine o să jucăm pe plajă la nudişti Vremuri grele pentru actorii Naţionalului ieşean. Constantin Puşcaşu şi Teo Corban au ajuns la sapă de lemn, petrecându-şi serile scotocind prin gunoaie, în văzul tuturor. De fapt, doar al celor care […]

Afla mai multe

Alexia şi Matei, într-un splendid joc de scenă la Clubul CFR

Hai, tu, Alexia, ăsta e hal de decor în care să cântăm? Mai avem un pic şi concertăm la Muzeul Antipa După ce au ratat la mustaţă primul loc al competiţiei Eurovision România, cuplul ieşean Alexia & Matei continuă să se afle în centrul atenţiei cu piesa lor Walking on Water. Cei doi au intrat […]

Afla mai multe

Cosmina Stratan, actriţă din întâmplare. A dat şura de paie de la Cannes pe scândura teatrului din Piatra Neamţ

Cristi, pe bune, decât să aştept după dealuri ca să prind găina cu ouă de Palme D’Or, mai bine improvizez două replici sub Pietricica Săptămâna trecută, actriţa Cosmina Stratan a participat la un experiment teatral inedit. Laureata premiului de la Cannes pentru cea mai bună interpretare feminină a urcat pe scena Teatrului Tineretului din Piatra […]

Afla mai multe

Euroviziunea lui Medeleanu. O promotoare a sonorităţilor româneşti în Europa

La Eurovision nu se mai face playback pe bandă de magnetofon, ci pe bandă tricoloră Iaşul a fost reprezentat cu brio la semifinala Eurovision nu numai de cuplul Alexia & Matei, ci şi de realizatoarea de radio şi televiziune Anca Medeleanu. Bruneta de la HIT a făcut furori în culisele teatrului din Focşani, de unde […]

Afla mai multe

Ce le făcu Nelly oltenilor. Miricioiu, împreună cu soţul său, Barry, pe scena Naţionalului din Craiova

Nelly Miricioiu, celebra soprană britanică de origine ieşeană, a revenit în ţară la sfârşitul lunii decembrie pentru a susţine un concert de gală la Opera Naţională din Craiova. Barry, cică fanii olteni au obiceiul să vină la spectacol cu buchete de praz ca să alunge Fantoma de la Operă Într-o postare făcută pe contul său […]

Afla mai multe