Pariază pe un nou cal câștigător. Ion Sapdaru și noul coleg de scenă, Jeli

Sfârșitul anului trecut a consemnat un important schimb de ștafetă între actorii Teatrului Național din Iași. E vorba de un transfer ceva mai special, mai precis din zona cabalină a distribuțiilor de scenă. Calul – actor Cato, cel care deja a devenit vedetă în spectacolele „Chirița în provinție” din ultimii ani a fost înlocuit cu […]

Afla mai multe

Cum s-au transformat stemele Iașului de-a lungul timpului

Evul Mediu, una dintre cele mai bine văzute slujbe la curtea unui senior era cea de herald. Rolul heraldului era de a cunoaște stemele și drapelele altor seniori. Într-o epocă în care toți cavalerii purtau coifuri cu vizieră, care acopereau fața în întregime, nu puteai ști cine-ți vine în vizită decât după blazon. Cu asta […]

Afla mai multe

O piesă pentru calul meu! Ion Sapdaru, antrenându-l pe Cato pentru premiera de la Naţional

În pregătirea mult aşteptatei premiere Chiriţa din noiembrie, regizorul Ion Sapdaru repetă de zor cu un actor ceva mai neobişnuit pentru scena ieşeană. Nu şi pentru piesa lui Alecsandri, unde calul Cato, căci despre el este vorba, va juca un rol important în acţiunea dramatică, împreună cu un alt element exotic de decor, trăsura Chiriţei. […]

Afla mai multe

Cai putere la PMP. Alin Aivănoaei, un politician pregătit să ia oricând frâiele în mână

Se ştie, consilierul judeţean PMP Alin Aivănoaei este un mare amator de natură, floră, faună, mai ales piscicolă. Aşa că nu e de mirare că, în momentul în care a văzut unul dintre caii patrulei călare a Poliţiei Locale, a şi simţit nevoia unui gest tandru pe crupa frumosului exemplar cabalin aflat pe pietonalul Ştefan […]

Afla mai multe