Pariază pe un nou cal câștigător. Ion Sapdaru și noul coleg de scenă, Jeli

Râs cu plâns

Sfârșitul anului trecut a consemnat un important schimb de ștafetă între actorii Teatrului Național din Iași. E vorba de un transfer ceva mai special, mai precis din zona cabalină a distribuțiilor de scenă. Calul – actor Cato, cel care deja a devenit vedetă în spectacolele „Chirița în provinție” din ultimii ani a fost înlocuit cu o tânără speranță a artei dramatice, calul Jeli. Anunțul a fost făcut chiar de către Ion Sapdaru, regizorul care prin noua versiune a Chiriței a făcut săli pline la Național. „Am avut un casting foarte special la Teatrul Național Iași. Mâine, în rolul «Calu\’ Chiriței» un nou actor, Jeli. Este angajatul Poliției Iași, colegul lui Cato, primul interpret al rolului. Baftă, pentru mâine seară, Jeli cel frumos!”, a postat Sapdaru pe pagina sa de socializare. Următorul spectacol al „Chiriței în provinție” în care poate fi aplaudat Jeli va fi pe 9 ianuarie. Grăbiți-vă să cumpărați bilete și faceți rost și de o mână de fân pentru bis!

Sapdaru (foto, pamflet): Jeli, ai primit o nouă misiune: să duci în spate laurii succesului Chiriței în provinție!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *