Statistică neagră: o femeie din trei a fost bătută sau violată

Metropolis

De mai bine de două săptămâni, cazul denumit generic „Caracal” este dezbătut în toată presa. Detaliile terifiante ale tragediei sunt întoarse pe toate părțile, invitații emisiunilor își dau cu presupusul, experții trag concluzii, iar finalul este imposibil de întrezărit. Cu un lucru este toată lumea de acord: cazul își are originea în profundul dispreț al suspectului față de femei. Ceea ce nu s-a prea spus este că acesta este doar vârful aisbergului. România, ca societate, este profund misogină, iar mulți dintre conaționalii noștri privesc violența împotriva femeilor ca ceva natural, ba chiar firesc. Într-un experiment social făcut la sfârșitul lunii trecute la Ploiești, un tânăr s-a prefăcut că-și bate prietena în plină stradă. Zeci de oameni, inclusiv femei, au trecut nepăsători mai departe, până s-a găsit o doamnă și un tânăr să intervină. Recent, ditamai prodecanul Facultății de Teologie a Universității București aprecia că dacă o femeie rămâne însărcinată în urma violului, probabil că i-a plăcut. Sunt mulți care gândesc astfel. Dar cât de gravă este situația? Încotro ne îndreptăm și ce putem face?

Tipuri de violență
Strict tehnic, există mai multe tipuri de violență. Violența fizică și cea sexuală sunt cele mai cunoscute, dar nu și singurele. Violența psihică sau abuzul emoțional, des întâlnit în familie constă în insulte, jigniri, discreditare față de ceilalți, inducerea fricii și altele asemenea, ducând în timp la consecințe psihice deosebit de grave. Violența economică se referă la controlul asupra resurselor financiare ale victimei, refuzul agresorului de a-i da bani pentru necesitățile de bază, limitarea accesului la hrană, mijloace de transport, telefon sau îngrijire. Violența socială constă în izolarea victimei de familie sau de prieteni, în monitorizarea activităților acesteia și în limitarea accesului la informație sau asistență. Pentru poliție, contează doar primele două tipuri și despre ele vom vorbi și noi. Pentru politicile de gen, sunt abordate toate cele cinci tipuri de violență și le vom lua și noi în calcul pentru concluzii.

Cifre seci
La nivel european, o femeie din trei a fost victima violenței fizice și/sau sexuale. O femeie din 20 a fost violată, ceea ce se întâmplă și cu 1% dintre fetițe. Jumătate dintre femei s-au confruntat cu o formă sau alta de hărțuire sexuală. Sunt cifre care rezultă din sondaje făcute sub protecția anonimatului. Deși toate aceste tipuri de violență reprezintă infracțiuni, doar aproximativ o zecime ajung să fie reclamate și încă mai puține, condamnate. Cauzele sunt multe, începând cu rușinea, teama de răzbunarea agresorului sau de oprobiul public și mergând până la faptul că nici autoritățile nu-și bat capul. Acum vreo două săptămâni, o femeie din Marea Britanie a fost ucisă de fostul iubit. Ea îl reclamase în mai multe rânduri, anunțase poliția că se simte amenințată, iar polițistul de proximitate, sectoristul cum era la noi, a trimis-o la plimbare, spunându-i să nu-l mai toace la cap cu de-alde astea.

Agresate de partener
Cum stă țara noastră atunci când vine vorba de violența îndreptată împotriva femeilor. Ca-n basme: un ochi râde, altul plânge. Dacă media europeană indică un procent de 33% dintre femei care au fost supuse violenței fizice și/sau sexuale, procentul este la noi de „doar” 30%. Stăm mult mai bine decât țări care se bat cu cărămida-n piept că ar fi civilizate, precum Danemarca (55%), Finlanda, Franța, Olanda, Suedia sau Marea Britanie (în toate acestea, peste 40% dintre femei au fost victime). Polonezii (19%), austriecii (20%) și ungurii (21%) sunt cei mai civilizați europeni. O posibilă explicație ar fi că mare parte dintre violențele casnice de la noi nu sunt niciodată raportate autorităților, așa cum se întâmplă mai frecvent în țările civilizate. Când spunem că 30% dintre românce au fost victime ale violenței, procentul le include și pe cele care au fost jefuite într-un parc, de exemplu sau agresate pe stradă de un fost iubit. Dintre româncele agresate, 63% au fost lovite sau violate de partener. În Danemarca, Suedia sau Franța, procentul este de 44%, iar în Olanda de 41,6%. Pentru românce, casa pare să fie mai periculoasă decât strada.

În media europeană
Și în privința violenței psihologice în cuplu, de genul amenințărilor cu violența, a comportamentului dominator sau a violenței economice stăm mai bine ca alții. La nivel european, 43% dintre femei afirmă că au fost victime ale violenței psihologice. Media noastră e sub 40%, față de Letonia și Danemarca, unde trece de 60% sau de Germania, Olanda, Suedia sau Finlanda, unde depășește 50%. Un scor incredibil de bun obține România și în ce privește hărțuirea sexuală. În Europa, 55% dintre femei au fost hărțuite sexual cel puțin o dată în viață, iar 21%, în ultimul an. În Danemarca, Suedia, Olanda, Franța sau Belgia, peste 30% dintre femei au fost hărțuite în ultimul an. În România, doar 11%. Să vezi și să nu crezi, nu altceva. După răspunsurile date de femeile intervievate, 12% dintre fete au fost agresate sexual înainte de a împlini 15 ani. Nivelul maxim este atins în țări precum Olanda sau Franța, unde procentul urcă la 20%. În România, el este sub 1%. Iar exemplele ar putea continua.

Percepții diferite
Bun, dar dacă propriile mărturisiri, româncele nu prea sunt bătute, nu prea sunt agresate și nu prea pățesc nimic, de ce spunem că un ochi plânge? Care ochi plânge? Păi, acela care nu vorbește. Cifrele pe care le-am pomenit mai sus rezultă dintr-un sondaj făcut la nivel european, la el răspunzând 42.000 de femei. Cam câte 1.500 din fiecare țară membră UE. Deci, e vorba de femei dispuse să vorbească și care au avut posibilitatea să o facă. În plus, răspunsurile sunt influențate puternic și de cultură și tradiții. Dacă atingi o franțuzoaică cu altceva decât cu o floare sau o broșă cu diamante, urlă de trezește tot cartierul, cu poliție cu tot. Românca noastră spune „doar în cap să nu dai”. Tristul adevăr este că multe românce nu consideră o palmă sau o îmbrânceală ca fiind o formă de violență. La capitolul „hărțuire sexuală” intră doar gesturile evidente și atingerile nepotrivite. Claxonatul pe stradă nici nu este remarcat. Româncele s-au obișnuit să considere firești multe comportamente anormale.

Victimele tac
Și ar fi cam greu să creadă altfel, dacă și acasă tot asta învață. Peste jumătate dintre români, mai exact 55%, consideră că violul este justificat în anumite circumstanțe. Consumul de alcool sau droguri este o astfel de circumstanță pentru 30% dintre români. Altfel spus, dacă omul e beat sau drogat, e normal să nu se poată stăpâni, nu? Dacă victima a mers de bunăvoie acasă la agresor, dacă era îmbrăcată sexy sau dacă nu spune clar sau nu se opune fizic, înseamnă că violul e justificat. Că femeia poate fi prea speriată ca să aibă curajul să-l lovească pe agresor nu prea pare să fie considerat ca argument. Procentul de 55% dintre români care găsesc justificări violului este cel mai ridicat din întreaga Europă și e dublu față de media Uniunii Europene. Or, în momentul în care ca fată ești crescută într-un mediu în care auzi astfel de justificări, e normal nu doar să le accepți ca firești, ba chiar să devii convinsă de ele. Iar cum jumătate dintre români consideră că femeile „și-o caută” adeseori sau exagerează cu plângerile, iar o treime dintre români consideră violența domestică este o chesiune privată care trebuie rezolvată în familie, victimele tac.

Fenomen îngrijorător
Și nu este vorba doar de tăcere. Faptul că violența împotriva femeilor face cumva parte din cultura noastră, din structura noastră sufletească sau, în orice caz, nu ne miră și nici nu ne indignează din cale-afară duce și la consecințe mult mai grave. Comisia Europeană a realizat în perioada 2015-2016 un studiu aproape exhaustiv în privința victimelor feminine ale traficului de persoane. Studiul a fost publicat abia anul trecut, după ce s-au pus cap la cap toate datele. E proaspăt, cum s-ar zice. În cei doi ani analizați, în întreaga UE au fost identificate 20.532 de femei traficate. Marea majoritate proveneau din țări din afara UE, mai ales din Siria, Libia și alte zone de conflict militar. Ceva mai mult de o zecime, respectiv 2.302, proveneau însă din state UE. Dintre acestea, 1.704, adică aproape trei sferturi, proveneau din România. Doar un sfert, din toate celelalte 27 de state UE la un loc. Din cele 1.704, 61% fuseseră traficate pentru exploatare sexuală, adică prostituție forțată. Totodată, cei mai mulți traficanți de persoane din Europa sunt tot români: aproximativ 3.000, de două ori mai mulți decât germani, care se află pe locul doi. Un bărbat care este obișnuit de-acasă să privească femeia ca pe un obiect nu va avea nicio problemă în a o „scoate la produs”.

Cu sutele de mii
Firește, aici este vorba doar de vârful aisbergului, respectiv de puținele femei care au putut fi salvate de poliție. Este greu de spus care sunt cifrele reale, dar dacă le-am înmulți cu 50, tot am fi departe de adevăr. Se estimează că în Italia există între 70.000 și 120.000 de prostituate. Dintre acestea, 55%, adică între 38.500 și 66.000 sunt românce. Mai mult, 37% sunt minore, inclusiv fetițe de 9-10 ani.
A, vă amintiți de Danemarca, unde spuneam că 55% dintre femei afirmă că au fost victime ale violenței? Sau de Suedia, cu un procent de peste 40%? Ghiciți câte victime daneze sau suedeze ale traficului de persoane au fost identificate în studiul Comisiei Europene? Exact, niciuna. Cam asta este diferența. O daneză sună la poliție și dacă îi faci cu ochiul. Românca rabdă orice, pentru că… așa e la noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *