Situația e groasă la Rediu: candidat Plus în luptă cu Haidău. Ciprian Grosu, candidatul Plus la Primăria Rediu, la o șuetă cu electoratul

Râs cu plâns

Centura de foc a primăriilor liberale care înconjoară Iașul începe să dea semne de epuizare. Dacă la Miroslava, Lețcani sau Aroneanu încă nu sunt vizibile pericole imediate pentru edilii liberali, la Rediu se anunță o luptă aprigă pentru câștigarea fotoliului de primar. În sfârșit, matusalemicul Vasile Haidău va primi replica lui Ciprian Grosu, un candidat tânăr, cu inițiative deja prizate de comunitatea locală și introdus în campanie de partidul lui Cioloș, Plus. Grosu s-a remarcat în ultimele luni prin tot felul de acțiuni care au stârnit interesul celor din comună, de la difuzarea de filme în aer liber până la organizarea unor târguri de vechituri sau grătare de socializare. Mai multe despre personajul care vrea să întrerupă dictatura lui Haidău am aflat din jurnalul său personal. (pamflet)

„În sfârșit, a venit și nominalizarea mea pentru funcția de primar al Rediului. Eram pregătit de astă vară pentru treaba asta, eu începându-mi campania cu mult înainte de cea oficială. Am investit ceva, nu zic nu, dar a meritat. Toate proiectele mele au fost reușite, iar treaba asta mă bucură. Bine, Haidău și-a dat seam ce hram port, de aia îmi și interzicea intrarea la ședințele de Consiliu Local. Bătrânul liberal, hârșit prin tot felul de șmecherii, a bănuit că nu mă dau degeaba în spectacol. Asta e, nu că mi-ar părea rău de el, dar omul trebuie să înțeleagă că și la Rediu a venit vremea corporatiștilor. Cine l-a pus să dea o grămadă de autorizații pentru case și blocuri noi? Era limpede că satul i se va umple de tineri corporatiști, 99% dintre ei useriști sau admiratori de-ai lui Cioloș. Cu o mână lua atenția pentru autorizații, cu cealaltă își săpa propriul mormânt politic. Așa se cade în capcana foamei de bani. Și apoi, a trecut vremea când avea contracandidați anonimi. În câteva luni, îmi fac o notorietate monstru pe Facebook. Vine primăvara și iar încep să-mi fac de lucru prin comună. Ba o campanie de curățenie cu voluntari, ba un grătărel pe platoul Mârzești, așa se face treaba. Ar cam trebui totuși să trag o fugă și pe la Horlești sau Tăutești, să văd și ce se întâmplă cu sărăcimea de acolo. Nu-i nimic, este timp. În timp ce Haidău va bate crâșmele pentru a tocmi alegătorii săi fideli, eu voi discuta despre fonduri europene la birtul din Horlești. La final, în iunie, tragem linia și vedem care e mai tare. Totuși, sper să nu apară vreun userist care să mă combată pe la colțuri. Asta ar mai lipsi, să ne mâncăm între noi, progresiștii, când ciolanul de la Primărie ne așteaptă în toată savoarea lui!”.

Grosu (cel în geacă galbenă): Hai, mă, ce-i cu vrăjelile astea? După ce devin primar, o să transform Târgul de vechituri în Vintage Fair, iar grătarul de pe deal va deveni Social Barbeque

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *