Satul românesc, la ani-lumină de cel vest-european

Reflector

„Acest sat poate fi cosiderat tipic. O populație de 5-700 de locuitori poate fi considerată ca tipică. Faptul că locuitorii se bazează pe producția locală de cereale pentru consumul de pâine e și el tipic. Casele acoperite cu stuf, cu două camere, pod, beci și grajd pentru vaci sunt și ele normale. E un sat relativ izolat, ca mai toate satele. Nu că orașul ar fi foarte departe; e suficient de apropiat pentru ca localnicii să vândă marfă la piață. Doar că lumea de afară nu prea influențează viața satului. Există o moară, o crâșmă, un magazin, o fierărie. Un sătean are doar rareori nevoie să iasă din localitate. Satul se descurcă singur. E o balanță fragilă. Pământul e sărac, plouă rar…” De unde credeți că e citatul acesta? Din monografia satului Cârlig din comuna Popricani? Sau din cea a satului Icușeni? Da’ de unde! E un extras dintr-o lucrare a unui istoric american, referitoare la istoria socială a Europei de după marea ciumă de la jumătatea secolului al XIV-lea. Este descrierea unui sat francez, Sennely. Cam seamănă cu un sat moldovenesc din ziua de azi nu? Ei bine, tocmai despre asta o să vorbim și noi pe mai departe. Despre satul nostru, în comparație cu „al lor”. Cât seamănă și cât nu?

Pe cale de dispariție
În general, oriunde în Europa, satul este pe cale de dispariție. Procesul de urbanizare absoarbe satele mici de lângă orașe, iar din satele mai îndepărtate, tinerii pleacă la oraș. Lituania este singura țară în care populația rurală depășește 50% din populația țării. În multe sate europene, populația se confruntă cu riscul de excluziune socială, adică îi lipsesc utilități și servicii banale pentru un orășean. Media pe UE este de 27,3%, adică mai mult de un sfert din populația rurală este afectată. În România, Bulgaria și Malta, procentul este de peste 50%, cu mențiunea că în Malta mai există doar vreo 20.000 de țărani, dintr-o populație totală a țării de aproape o jumătate de milion de oameni. Și în vest, ca și la noi, populația rurală este mult mai slab pregătită decât cea urbană. Doar un sfert dintre sătenii europeni au terminat cel puțin liceul. Astea sunt asemănările.

Sărăcie severă
Vorbind despre deosebiri, putem vedea că satul românesc e la ani-lumină de cel vest-european. În restul UE, șomajul la sate este mai redus decât cel de la oraș. În Austria sau Germania, doar 4% dintre săteni nu au un loc de muncă, față de 10% dintre orășeni. La noi, cei care au un loc de muncă stabil sunt puțini, dar la alții e și mai jale. Șomajul afectează peste 40% din populația rurală din Bulgaria, Croația, Spania, Grecia și Italia. Sărăcia severă, adică imposibilitatea de a suporta cheltuieli neprevăzute, de a petrece o săptămână de concediu, de a avea carne sau pește la masă la două zile, de a avea o mașină de spălat, un automobil sau un televizor sau de a-și asigura încălzirea pe timpul iernii afectează 29% din populația rurală a României. În Finlanda sau Suedia, procentul este sub 2%. Ca medie europeană, 4,2% din populația rurală nu și-a putut asigura asistența medicală completă în ultimul an. Procentul în orașe este de 3,5%. De fapt, în vest nu e nicio diferență din punct de vedere al asistenței medicale între sat și oraș. Noi, bulgarii și croații stricăm media. Doar o treime din populația rurală a României folosește internetul zilnic. E vorba de tineri, care stau călare pe Facebook, firește. E cel mai redus procent din întreaga Europă.

Comunități vii
Statisticile sunt însă înșelătoare. Media e formată din excepții. De fapt, nu există un sat european tipic, cu care să ne putem compara. De exemplu, satul Sennely (foto), de care am vorbit la început. Încă există. E chiar comună, cu o populație de vreo 700 de locuitori. Seamănă cu Prisăcaniul sau cu Larga Jijia, în sensul că are trei zone umede catalogate ca situri Natura 2000. Face parte dintr-un Grup de Acțiune Locală care grupează 29 de comune. E străbătută de câteva drumuri departamentale, cum sunt județenele noastre și e legată de orașul Orléans printr-o linie de autobuz. Are alimentare cu apă, la prețul de 1,69 euro/mc, mai ieftină decât la noi. Turismul e o ramură importantă a economiei locale. O biserică din sec XIII, două castele și o pădure seculară le asigură turiști. Trei întreprinderi de prelucrare a lemnului, una dintre ele fiind exploatată și turistic, un centru ecvestru, o fabrică de materiale de construcții, o unitate de amenajări peisagistice, o fermă de păsări cu linie de prelucrare a cărnii și de fabricare a pateului și niște apicultori completează tabloul economic al unei comunități vii și dezvoltate economic. Mai există o centrală electrică eoliană și chiar o firmă de taximetrie. Nu mai vorbim de un centru spa, alimentat din pârâul local.

Riscul depopulării
Nu totul este idilic însă în satul vest-european. Cam 2.500 de sate și orașe mici din Italia sunt amenințate cu dispariția prin depopulare. Anul trecut, primarul comunei italiene Sellia a dat chiar un decret prin care le-a interzis localnicilor să moară. Absurd, firește, dar omul chiar era disperat că rămâne fără contribuabili. Iar fenomenul este des întâlnit și în alte țări. În satul german Dennin din landul Mecklenburg-Vorpommern, vârsta medie a populației a trecut cu mult de 40 de ani, iar zeci de case au rămas pustii. Un om de afaceri local, de fapt cam singurul, a cumpărat jumătate din sat și s-a apucat să repare casele. Le dă pe chirii modice, numai să vină cineva să stea acolo. Asta, doar din dragoste pentru satul natal. În Dennin nu mai există infrastructură socială. Nu mai există un magazin mixt, nici vreun club, nici măcar doctor sau asistent medical. Nu mai e nevoie de ele. Satul e prea aproape de Berlin și de Hamburg, așa că tinerii au plecat într-acolo. Iar bătrânii mor. Nu există autobuze între sat și orașul Anklam, de 14.000 de locuitori, care se află la doar 3 km distanță. Sute de ani, satul Dennin a trăit din agricultură. Acum, Henning Schroll este singurul angajator, iar la ferma lui nu are nevoie decât de 20 de oameni, pentru că este aproape complet mecanizată. De fapt, n-ar avea nevoie de niciun angajat dacă nu ar crește și 750 de porci și 200 de vaci. S-ar descurca cu câțiva zilieri.

Ce urmează?
Sennely și Dennin sunt cele două extreme ale satului european. Unul viu, în plină dezvoltare, celălalt, muribund. Undeva între ele se află și satul ieșean. Care îi va fi soarta în anii ce urmează? Om trăi și om vedea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *