Revelații artistice: Oltița Cîntec explică taina „pantalonilor lui Vasile”

Satiră cu ștaif

Zilele trecute, cunoscutul critic de teatru Oltița Cîntec ne-a făcut să roșim începându-și o postare de pe Facebook cu următoarea frază: “Dacă un spectator s-ar afla într-o sală de teatru la repetiții sau când se pregătește viitoarea reprezentație, ar putea auzi o formulă verbală de genul «Vasile, acum dă jos pantalonii!»”. E posibil ca unele domnișoare să fi tresărit la o astfel de introducere, așteptându-se la cine știe ce detalii picante din viața de actor. Ei bine, distinsa cronicară le-a dezamăgit, ea nefăcând altceva decât o referire la un detaliu interesant din tehnica de scenă teatrală. „Pantalonii scenei sunt bucăți late de pânză, de regulă neagră, cu rolul de a acoperi unghiul de vizibilitate al spectatorilor către culise. Deci, Vasile asta trebuia să facă, să coboare pantalonii scenei!”. Deci, la teatru, nu numai cortina se dă jos, ci și pantalonii. Așteptăm cu interes dezvăluiri despre alte articole de vestimentație adaptate la culisele teatrale!

Cîntec (foto, pamflet): Să știți că, la teatru, pe lângă accesorii celebre precum batista Desdemonei sau pantofii Cenușăresei, există și pantalonii lui Vasile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *