Relu, călătorie în timp, în perioada când era mult soare pe uliţa lui

Politică la patru ace

Prezenţă discretă pe Facebook, Relu Fenechiu, fostul ministru liberal al Transporturilor în guvernul lui Victor Ponta, îşi permite din când în când câte o nostalgie din vremurile bune de politician. Recent, acesta a postat o imagine despre care spune că a fost făcută în anul de graţie 2011, pe o plajă din Guyana Franceză, în aşteptarea lansării unei navete spaţiale, Ariane 5. Aşezat la o masă pe care se află un discret pahar cu o băutură fină, Fenechiu poartă un tricou inscripţionat cu sigla Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), dar şi cu cea a vehiculului spaţial Edoardo Amaldi, ATV 3, cel mai greu trimis vreodată în spaţiu de ESA. E posibil ca Relu Fenechiu să fi confundat anul în care a fost fotografia, ATV 3 fiind trimis pe orbită în 2012, şi nu în 2011. Evident, acest lucru nu este foarte important, relevantă fiind eventual experienţa câştigată de Fenechiu în urma acestei excursii exotice şi despre care nu ştie nimeni nimic.

Fenechiu (pamflet): Îmi plac lansările de rachete cosmice. Seamănă cu cele ale politicienilor: mult zgomot pentru o dispariţie în neant

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *