Proiectul balnear Nicolina a rămas apă de ploaie. La Cahul, moldovenii au stațiune

Calcul la rece

Uneori, când ne gândim la orașul nostru drag, avem impresia că seamănă cumva cu un cetățean aflat într-o gară. Trece pe-acolo tren după tren, spre cele mai diverse destinații, iar cetățeanul respectiv nu se poate hotărî în care să se urce și încotro să se îndrepte. Nu că n-ar avea bani pentru cea mai mișto destinație. Pur și simplu toate îi par apetisante și nu mai ajunge să plece spre niciuna. Cumva, ca măgarul lui Buridan, care a murit de foame și sete cu ieslea plină și găleata de apă în față, pentru că nu se putea hotărî cu care să înceapă. Cam la fel și cu Iașul nostru: nu se apucă de nimic, deși opțiuni sunt gârlă. Stă doar în gară și se plânge de toate trenurile care trec. Apropo de gârlă, vom vorbi azi nițel despre o gârlă situată dincolo de Prut, pentru a ajunge apoi la ale noastre. S-ar părea că în ultima vreme, până și basarabenii au ajuns să ne dea lecții.

Puțină istorie
Acum 516 ani, Ștefan cel Mare cumpăra niște sate dincolo de Prut, în luncă, pentru a le închina mănăstirii Putna. În termenii de acum, veniturile obținute din producția satelor respective mergeau spre folosința mănăstirii. Printre satele de care vorbeam era și unul numit Șcheia. După vreo 200 de ani, pe vremea lui Cantemir, satul se numea de-acum Frumoasa, de la gârla pe malul căreia se afla. La 1835, satul era suficient de mare pentru a fi declarat oraș, ocazie cu care rușii l-au rebotezat: Cahul, după alt râu din zonă, pe malul căruia îi bătuseră pe turci. Nu e ceea ce se cheamă un oraș mare. Abia dacă are ceva peste 30.000 de locuitori, dar ca forță economică este unul dintre cele mai puternice din Republica Moldova.

„Capitala de sud”
De fapt, i se spune „capitala de sud”, după cum orașului Bălți i se mai spune „capitala de nord”. Găsești acolo o universitate cu vreo cinci facultăți, teatru, o fabrică de vinuri, alta de bere, una de brânzeturi, un combinat de pâine și niște fabrici de textile. Seamănă cumva cu Pașcaniul: o industrie foarte dezvoltată în perioada comunistă, chiar prea dezvoltată, care s-a dus în bună parte la vale atunci când s-a trezit că trebuie să funcționeze în condițiile unei economii de piață. Cu mamuții industriali prăbușiți, orașul s-a reorientat spre resursele locale, pe care se străduiește să le utilizeze la maxim. Iar printre aceste resurse se numără și apa.

Prospecțiuni geologice
Prin 1960, în zona Cahulului s-au făcut prospecțiuni geologice. Săpăm cât de adânc se poate, să vedem ce resurse găsim. La 120 de metri adâncime, s-a dat de apă minerală ușor termală. De fapt, s-au găsit chiar două tipuri. Nu vă scriem formulele chimică, dar precizăm totuși că prima dintre ele este bună pentru tratarea gastritelor cronice, a ulcerului, colecistitelor, colitelor, diatezei urice și chiar a diabetului zaharat. Cu a doua, se tratează afecțiuni ale aparatului locomotor, sistemului nervos, sistemului cardiovascular, afecțiuni ginecologice, ale tractului digestiv sau dermatite. Rușii au fost uimiți. Localnicii, mai puțin. Ei cunoșteau deja virtuțile curative ale apelor din Lacul Sărat, situat la mică distanță de Cahul.

Sanatoriul „Nufărul Alb”
La fel cum ieșenii noștri merg în weekend în Grădina Botanică, să umple bidoane cu apă de izvor, la fel mergeau localnicii din Cahul la plimbare spre Lacul Sărat. Apei minerale din zona Cahulului i s-a spus „Nufărul Alb” și s-a pus problema utilizării ei sistematice în scop terapeutic. Întâi a fost amenajat lacul, în 1964. Pe urmă, în 1980, Cahulul a fost declarat stațiune balneară. Șase ani mai târziu, a fost dat în folosință sanatoriul „Nufărul Alb” (foto), cu o capacitate de 500 de locuri. Lacul a fost abandonat în anii ’80, iar acum e o baltă acoperită cu stufăriș răzleț. Au încercat unii oameni de afaceri să îl redea în folosință printr-un parteneriat public-privat cu primăria, o „asociere în paritate” cum se cheamă la ei, dar nu au reușit. Și la ei, ca la noi, probabil.

Tarife diferențiate
În schimb, sanatoriul a supraviețuit și funcționează în continuare. De fapt, chiar ne bate un gând să ne ducem într-o bună zi pe-acolo, măcar de plăcere. De ajuns acolo e oleacă mai problematic, într-adevăr. Cahulul are transportul setat pe direcția nord-sud, pe linia Chișinău – Galați. E și firesc, pentru că cel mai apropiat punct de trecere a frontierei este cel de la Giurgiulești. Se poate ajunge însă la Cahul pe ocolite. Autobuz până la Chișinău – 40 de lei de-ai noștri. De acolo, autobuz până la Cahul – 73 de lei. De-ai lor. În total, sub 60 de lei românești. Sanatoriul practică tarife diferențiate pentru cetățenii fostei URSS și pentru restul lumii, dar ambele variante sunt decente. Pentru localnici, o cură de 12 zile costă 5.900 de lei moldovenești, adică 1.300 de lei românești. Pentru străini, aceeași cură costă 370 de euro, cam cu 30% mai scump. Totuși, 30 de euro pe zi pentru cazare, trei mese pe zi și tratament n-am zice că este din cale-afară de scump.

Ape sulfuroase
Vă sună puțin cunoscută ideea de stațiune balneară? Am zis noi mai sus că orașul Cahul e un fel de Pașcani, dar de fapt ar fi trebuit să spunem că e un fel de Iași mai mic. În fond, la Pașcani nu există nici teatru, nici universitate. Din punct de vedere balnear, povestea Iașului seamănă până la identitate cu cea a Cahulului. Iar despre acest lucru vom vorbi mai departe. În anii ’50, se fora peste tot în țară, în căutarea de resurse minerale. Nu știm cât eram noi interesați de rezultate sau cât erau interesați sovieticii, care exploatau crunt România, dar asta e altă discuție. În zona Moldovei se căutau cu predilecție petrol și gaze. Se găsiseră deja, prin zona Bacăului și se credea că ar putea exista pungi de petrol și în alte părți. În 1953 s-au făcut astfel de săpături și la marginea Iașului, lângă mahalaua Nicolina de atunci. Nu s-au găsit petrol și gaz, dar la vreo 500 de metri adâncime s-a găsit apă termală, cu o concentrație mare de sulf, dar și ape clorurate, promurate și iodurate. În amestec cu solul, dă un nămol ale cărui proprietăți terapeutice sunt cunoscute. De fapt, sunt printre cele mai bune ape sulfuroase din Europa.

În circuitul național
Oricât de absurd era sistemul comunist, oamenii care lucrau pentru el nu erau chiar cretini, așa că au intuit potențialul medical al apelor de Nicolina. Ca urmare, în 1974 a fost amenajată Policlinica Balneară, iar cinci ani mai târziu s-a construit și Spitalul de Recuperare, cu hotelul anexat. În 1986, stațiunea Nicolina a fost introdusă în circuitul național, făcând parte din cele 32 de stațiuni permanente din țară. Are doar 200 de locuri, față de cele 500 de la Cahul, iar acestea sunt ocupate în permanență.

Largă întrebuințare
Ce tratează apa de Nicolina? În primul rând, reumatismul și bolile asociate, fiind utile mai ales în cazul formelor grave. Apoi, unele boli dermatologice, cum este psoriazisul. Sunt utile și pentru varice, ulcer varicos, alergii, abcese dentare, paradontite, amigdalite, sinuzite, afecțiuni respiratorii, boli digestive, afecțiuni ginecologice sau ginecologice, inclusiv sterilitatea feminină. De altfel, și cronicile medievale moldovenești pomenesc utilizarea apelor minerale de către femeile „sterpe”, la pachet cu rugăciunile și lumânările aprinse. Sunt unii care spun că stațiunea Nicolina ar putea deveni rivala Băilor Felix, așa cum erau cândva băile Strunga.

Șansă irosită
Marea problemă a stațiunii Nicolina este, din păcate, tocmai accesibilitatea ei. Poți ajunge ușor acolo cu autobuzul și se află la câteva sute de metri de centrul civic al orașului. Asta face zona deosebit de interesantă pentru investitorii imobiliari. Presiunea imobiliară ar putea duce în final la dispariția băilor Nicolina. Posibilitatea nu este de neglijat. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, totuși, ar putea fi repus pe tapet proiectul de reabilitare a stațiunii. A fost lansat în urmă cu cinci ani, când finanțările europene erau la îndemână pentru orice proiect ar fi propus Iașul. Proiectul a fost trecut însă pe linie moartă, fiind abordate alte priorități.

Vreo 50 milioane de euro
Reabilitarea băilor Nicolina presupuneau construirea unei noi clădiri pentru agrement și tratament, o construcție funcțională, dușuri, două bazine exterioare și reamenajarea plajei. Într-o etapă ulterioară, erau prevăzute lucrări de extindere a Spitalului de Recuperare, amenajarea unei săli de fitness, spa și agrement, la pachet cu redimensionarea tramei stradale, pentru a facilita accesul în zonă. În total, ar fi necesare 45,7 milioane de euro. Mult, dar ar fi genul de investiție care se amortizează repede. Orașul Baden-Baden din Germania trăiește, cu cei 55.000 de locuitori ai săi, aproape exclusiv din turismul balnear, bazat pe cele 23 de izvoare termale, unele fiind cunoscute încă din antichitate. Cele mai multe dintre bazinele de la Baden-Baden sunt în aer liber, iar Germania nu are chiar cea mai prietenoasă climă, dar afacerea apelor minerale merge din plin. Oare o fi așa de greu să valorificăm din noi ce avem?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *