Povești de suflet. Istoria pe care fiecare ieșean ar trebui s-o știe

Reflector

Mai țineți minte când vorbeam noi la un moment dat de rolul Iașului în prima ciomăgeală mondială? Aia în care era să fim făcuți KO, dar în care până la urmă totul a fost mai mult decât OK? Povesteam noi atunci de primarul George Mârzescu, cel care a trebuit să găsească soluții pentru cazarea și hrănirea a 300.000 de refugiați, în condițiile în care Iașul întreg adăpostea în mod obișnuit doar 80.000 de suflete. Băteam noi ușor, să nu spună că suntem răi, obrazul Primăriei, care nici măcar o placă memorială nu a pus pe casa acestuia. Nu știm dacă vreunui angajat de la Departamentul Centenar al Primăriei i-a căzut ochii pe textul nostru, dar zilele trecute s-a dezvelit taman o astfel de placă memorială. Alta a fost dezvelită la Colegiul Național, unde a funcționat Spitalul Militar nr. 276, condus de Maria Moruzi, fosta soție a prim-ministrului de atunci, Ionel Brătianu. Și dacă tot am văzut că s-a întâmplă și minunea asta, ce ne-am gândit? Ce-ar fi dacă am încropi o listă a clădirilor din Iași care au adăpostit instituțiile fugite din Bucureștiul ocupat de nemți? Pe unde era oare, în Iașul de acum 100 de ani, Casa Poporului? Dar Palatul Cotroceni?

Regina, în Palatul Copiilor
Cu familia regală, refugiată la Iași, a fost o problemă de la bun început. Pur și simplu nu exista nicio locuință convenabilă, gata amenajată. Până la urmă, după ce regina Maria a stat cu cei patru copii în trenul garat la Ciurea, s-a găsit și o soluție. Familia regală, fără rege, care conducea operațiunile militare din comuna Zorleni din sudul actual al județului Vaslui, a fost cazată la etajul casei Cantacuzino, actualul Palat al Copiilor. Acolo funcționa comandamentul Corpului IV Armată, care s-a mulțumit cu parterul. Sala de la parter unde aveau loc ședințele comandamentului a fost poreclită „mica Europă”, pentru că tot acolo îi primea regina pe diplomații străini. Pe la sfârșitul lunii ianuarie 1917, la Iași a ajuns și regele Ferdinand. Cu treburile militare pe cap și aflat încă în doliu după principele Mircea, care murise la doar trei ani de febră tifoidă în Bucureștiul asediat, lui Ferdinand numai să se joace cu fiică-sa, principesa Ileana, în vârstă de 7 ani, nu avea chef. Așa că s-a instalat în actualul Muzeu al Unirii, unde îi putea convoca pe generali fără să se supere nimeni că trezește copiii la miez de noapte. E drept, banca Creditul Financiar Urban, care funcționa în palatul de pe Lăpușneanu, a trebuit să fie mutată, dar nu a protestat nimeni.

Două ministere în universitate
Guvernul s-a mutat unde a văzut cu ochii, pretutindeni și nicăieri. Ministerul Instrucțiunii Publice s-a cazat în actualul corp A al Universității. Tot acolo funcționa și Ministerul de Război. Nu prea există cine știe ce legătură între cele două domenii, dar universitatea e aproape de actualul Spital Militar, pe atunci Școala de Fii de Militari. Acolo se cazase Marele Cartier General al armatei. A ce mai rămăsese din ea, mai exact. Ministerul Afacerilor Externe s-a instalat în actuala Casă a Armatei. Alte ministere s-au mutat în Palatul Roznovanu. Acesta aparținea, ca proprietate personală, lui Ferdinand, dar regele nu avea nevoie de așa de mult spațiu, așa că l-a lăsat la dispoziția Guvernului. Care Guvern se întrunea în casa Greceanu, celebrul „gang al ghinioniștilor”. Firește, asta când nu se întrunea direct la domiciliul prim-ministrului Ionel Brătianu. Acesta locuia pe strada Lascăr Catargiu, în actualul sediu al Radioului ieșean. Brătianu era recunoscut ca o persoană foarte comodă, care prefera să se ocupe de treburile țării cu propria cafeluță în față, în halat și papuci. Ei, nu chiar în halat și papuci, dar cel puțin la el acasă, unde se stabilise și sediul Partidului Național Liberal, aflat la putere.

Casă dispărută
Partidul Conservator se aduna acasă la primarul Mârzescu, peste drum de Universitate. La etaj, că parterul fusese cedat de primar pentru amenajarea unui birou de încartiruire a refugiaților civili și cazarea temporară a acestora, până se găsea ceva mai bun pentru ei. Probabil tot din comoditate, Ionel Brătianu i-a găsit loc de cazare și ambasadorului francez în România, contele Saint-Aulaire, tot pe strada Lascăr Catargiu, la doi pași de propria locuință. Casa generalului Dumitru Gherculescu a existat până anul trecut, când a fost demolată. Având etaj, casa respectivă era suficient de mare pentru a-i găzdui pe mulți. Aici se organizau întâlniri și cu alți membri ai corpului diplomatic, tot aici au venit și membrii Sfatului Țării de la Chișinău când s-a decis unirea Basarabiei cu România, iar liderii românilor ardeleni și bucovineni tot în casa acum dispărută se adunau.

Deputații, ședințe la Teatru
Senatul României se întâlnea în Aula Universității. Deputații, că erau mai mulți, își țineau ședințele în Sala Mare a Teatrului Național. Ședințele aveau loc doar în timpul zilei, pentru că seara se organizau repetițiile actorilor, instrumentiștilor și cântăreților Operei. Spectacolele propriu-zise aveau loc la Uzina Electrică din apropierea teatrului, în zgomotul motoarelor și în fumul scos de acestea. Uzina mergea non-stop, pentru a furniza curent electric numeroaselor instituții nou apărute. Printre ele, și Banca Națională, care funcționa în sediul Poștei Mari de azi. Doar birourile, pentru că tezaurul rămăsese la Gară, în sediul Vămii, actuala autogară Codreanu. Nu existau seifuri, spațiile erau destinate depozitării de marfă, nu de aur. Totuși, nu s-a furat nimic din tezaur, până să facem prostia de a-l încredința aliaților noștri ruși.

Rușii, în Palatul Culturii
Că veni vorba de ei, comandamentul rusesc era cantonat în actualul Palat al Culturii. Construcția nu era încă gata, dar era locuibil. Când au plecat rușii, în 1918, nu mai era locuibil. Ofițerii smulseseră parchetul pentru a-și încălzi samovarele de ceai, au scrijelit pereții și i-au smuls geamurile, cu tot cu cercevele. Le plăcea să-și testeze forța în nopțile lor de beție. Misiunea militară franceză a fost instalată în clădirile acum în curs de autodemolare din fața Spitalului Militar, peste drum de biserica 40 de Sfinți. Francezii n-au dărâmat nimic. Peste drum de misiunea franceză locuia generalul Henri Berthelot, șeful acesteia. Deh, era cel mai înalt în grad și merita un tratament preferențial. Acum, casa respectivă, situată chiar lângă Corpul C al Universității, este locuință socială.

Atmosferă sumbră
Una peste alta, Iașul a fost întors pe dos ca să încapă toată lumea. Au rămas în vechile lor sedii restaurantele, crâșmele, băcăniile și cazinourile. Jockey Club-ul de la Fundație, demolat acum, era plin de dimineață până seara. Se juca în draci, nimeni nebăgând în seamă sumele pierdute. Cu moartea pândind la fiecare colț, nimeni nu-și mai bătea capul. În jurul meselor de joc, războiul nivelase diferențele sociale. Jucau și bogații, și săracii. Care rămânea lefter, se retrăgea într-un colț și începea să-și vâneze păduchii, aruncându-i în flăcările lumânărilor. Și Jockey Club-ul colcăia de păduchi, ca întreg Iașul, iar tifosul secera la fel viețile și în mahalale, și la masa de joc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.