Pieton de duminică. Costel Alexe, ţinând o lecţie deschisă unor potenţiali electori

Politică la patru ace

Pe deputatul Costel Alexe îl poţi găsi peste tot acolo de unde mai poate scoate un pixel de imagine. Exact ca legendarul Farfuridi, cel care avea, n-avea înfăţişare, la douăsprezece trecute fix se ducea la tribunal, Alexe are, n-are treabă, se bagă în seamă oriunde crede că e nevoie de el. La fel a procedat şi acum două duminici, când s-a strecurat printre locuitorii din Valea Lupului care protestau faţă de întârzierea măsurilor de siguranţă rutieră pe drumul E 583. Oamenii au început să traverseze în neştire pe o trecere de pietoni, blocând traficul, prilej numai bun pentru parlamentarul ieşean de a face şi el acelaşi lucru, deşi nu-l invitase nimeni. Dar cum să scape ocazia de a fi alături de oameni, dom’le, chiar şi când aceştia n-au nevoie de el?

Alexe (dreapta): Zău, domnule alegător, dar cât o să mai profitaţi de imensa mea expertiză profesională şi parlamentară pentru a învăţa cum se trece strada?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *