Nostalgică după vacanțele de altădată. Mihaela Popa, urmărită de stresul temelor nefăcute

Politică la patru ace

Fostă senatoare PNL și secretar de stat în Ministerul Educației, Mihaela Popa face o dezvăluire surprinzătoare pentru o personalitate care și-a făurit o carieră în sistemul educațional ieșean. „Când eram copil, în fiecare vacanță plecam cu caietele după mine, niciodată nu le deschideam, dar exista acel stres că aveam ceva de făcut. Acel sentiment mă bântuie și azi, am sentimentul că am ceva de făcut, că nu am dreptul la vacanță totală”, a mărturisit fosta europarlamentară pe pagina sa de Facebook. Prin urmare, iată cum traumele temelor pentru vacanță sunt încă prezente în viața Mihaelei Popa, de altminteri se pare o elevă silitoare, dar care nu simțea deloc nevoia dobândirii de noi cunoștințe în pauza dintre trimestre. Pe de altă parte, sentimentul de „a avea ceva de făcut, dar nu se știe ce” este prezent și azi la majoritatea politicienilor, așa că sindromul nu se aplică doar fostei parlamentare de Iași.

Popa (foto, pamflet): Cel mai mult îmi plăceau vacanțele parlamentare: îmi luam acasă pachetele de legi, dar niciodată nu le deschideam

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *