Nicolae Guţă a tras ”ţeapă” de 125.000 de euro statului

D’ale vedetelor

Nicolae Guţă a fost prins cu mâţa-n sac de ANAF! Manelistul este obligat să plătească 125.000 de euro, după ce a încercat să fenteze statul şi să nu plătească taxele aferente veniturilor încasate din cântări.

Nicolae Guţă are de achitat peste 500.000 de lei statului, după ce inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF) a analizat averea acestuia şi şi-a dat seama că a fost făcută cu bani la ”negru”.

Se pare că manelistul a încercat să ”trişeze” statul trecând banii în conturi şi bunuri pe numele copiilor sau ale fostelor neveste, dar care chemaţi să dea explicaţii de unde a avut bani să le facă, având în vedere că nu au venit rezonabil. Au spus că sunt donaţii şi până la urmă tot la Guţă s-a ajuns. Astfel că, după o anchetă făcută ca la carte, din 2014 încoace, inspectorii ANAF au stabilit că artistul a fentat bugetul de stat şi că a făcut evaziune fiscală.

”A fost verificată averea lui: câte case are, câte maşini, ce sume de bani sunt trecute în conturi. A încercat să scape de ele şi le-a trecut pe numele copiilor, fostelor neveste, dar fiecare a fost chemat şi întrebat în cadrul anchetei de unde a avut bani să le facă, având în vedere că nu au venit rezonabil. Au spus că sunt donaţii şi până la urmă tot la Guţă s-a ajuns. Toate bunurile au fost evaluate şi s-a ajuns la 3,5 milioane de lei bani negri, care au fost impozitaţi cu 16%”, au declarat surse din cadrul Fiscului pentru Click!.

Sursa: cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *