Mii de oameni își riscă zilnic viața intrând în ascensoare

Iașul sub lupă

Mii de ieșeni își riscă zi de zi viața urcând și coborând etajele blocurilor cu lifturi defecte. Autoritățile responsabile de întreținerea acestora se spală pe mâini, făcându-și datoria de a lipi hârtii cu mesaje de avertizare acolo unde ar mai fi necesară câte o revizie. Dar situația e mai gravă decât pare.

Ieșenii care locuiesc într-un bloc din Păcurari au văzut astfel de mesaj lipite pe ușa blocului și în lift în ultima zi a lunii ianuarie. Li se atrăgea atenția locatarilor că autorizația de funcționare a ascensorului expiră în februarie și că una noua va putea fi obținută abia după ce se fac devizele de modernizare. Iar după două zile, cei care locuiesc la ultimul etaj au găsit liftul încă de la prima oră stricat, blocat, dar cu ușa pe jumătate deschisă! Dacă ar fi fost vreo persoană neatentă, la primul pas ar fi putut să se prăbușească.

\"\"

\”Adică se va da autorizare, dacă se face un plan de modernizare, nu dacă se fac lucrări propriu-zise. Eu să urc într-un lift recent autorizat numai pentru că au cei responsabili o idee sau să urc după ce văd că e reparat ascensorul? Ne riscăm viața zi de zi\”, este de părere revoltat un locatar.

Femeia de serviciu din bloc mărturisește că rămâne aproape zilnic blocată în lift. Tot ea știe o mulțime de povești despre oameni care s-au prăbușit în gol cu ascensorul și au murit sau au rămas schilodiți pe viață. Și le spune oricui îi iese în cale.

\"\"

\”Eu știam că cel puțin o dată la două zile voi fi nevoită să urc până la etajul al șaselea pe scări pentru că liftul va fi blocat. Uneori se bloca atunci când ajungea la parter și trebuia să urc până la etajul al doilea pentru a putea deschide ușa, alteori se bloca și nu mai pornea după ce închideam ușa. Erau semne că nu ar trebui să mai intre cineva în acest ascensor. Dar n-am văzut să se lucreze serios. Am văzut doar acea hârtie de avertizare pe care un locatar cu simțul umorului a corectat-o\”, a spus o ieșeancă care locuiește în acel imobil.

Într-adevăr, hârtia lipită de autorități avea o eroare gramaticală. Dar corectarea nu a rezolvat problema uriașă din imobil, ci a adus doar zâmbete pe chipurile unor oameni ce-și riscă viața.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *