Iulia Vântur, emoții de adolescentă în preajma carismaticului Ricky Martin

D’ale vedetelor

Zilele trecute, Iulia Vântur a trăit experiențe noi la vederea talentului artistic al unei vedete incontestabile din showbizul internațional. Nu, nu este vorba de Salman Khun, ci de latin loverul Ricky Martin, cel care a fost la originea unei atmosfere incendiare la festivalul Starlite Occident din Spania. „Ce artist! Trebuie să experimentezi tu însuți pentru a înțelege cum mă simt văzându-l pe Ricky Martin performând live. Energia sa, aura, carisma, vocea, mișcările, bucuria și pasiunea sa pentru muzică, felul în care se conectează cu audiența este unic. Un prieten mi-a spus că Ricky e fascinant! E atât de adevărat! A fost una dintre cele mai tari experiențe muzicale! Sunt recunoscătoare și atât de bucuroasă că, în sfârșit, l-am văzut live în concert! Atât de mult încât am fost de două ori să-i văd spectacolul la Starlite Festival”, a scris Iulia entuziasmată pe paginile ei de socializare. Starlite Occident este cel mai bun festival de tip boutique din lume, cu peste 60 de zile de concerte. Vedetele invitate în acest an sunt dintre cele mai populare și admirate de fani, precum Cat Stevens, Michael Bolton, Lionel Richie, Tom Jones, Anastacia, Rod Stewart, Iggy Pop și alte nume sonore. Festivalul are loc anual în fabuloasa stațiune turistică Marbella, din sudul Spaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *