Iluzionista Cosette Chichirău, în vizită de vrăjit electoratul. Zâna cea bună a promisiunilor de primăvară

Politică la patru ace

După o perioadă în care nu a mai fost văzută în public, preferând podcasturile sau postările pe Facebook, Cosette Chichirău a scos capul în lume, odată cu soarele primăverii. Primul desant electoral l-a făcut în cartierul Alexandru cel Bun unde, ca o adevărată zână bună ce este, a rezolvat într-o clipită absolut toate doleanțele alegătorilor din zonă. „Am fost în Alexandru cel Bun și am vorbit cu cetățenii despre lipsa locurilor de parcare și a locurilor de joacă, despre renovarea Cinema Dacia, construirea unor corpuri noi de clădire pentru școlile Alexandru cel Bun și Miron Costin, modernizarea Pieței Alexandru și amenajarea unui parc pe malul Bahluiului. Sunt lucruri simple care ar putea fi rezolvate ușor dacă cei din Primărie și-ar da interesul. Asta voi face ca primar. Voi fi primarul tuturor ieșenilor”, a promis Cosette cu lejeritate. Vreți școli noi? Un fleac! Doriți parcuri, piețe noi? Se fac din doi timpi și trei mișcări! Iar asta doar din prima vizită de campanie, vor urma și alte investiții foarte ușor de făcut de către Cosette Chichirău, stimați votanți din Alexandru cel Bun.

Cosette Chichirău (foto, pamflet): Păcat că n-am la mine bagheta magică, altfel v-aș fi făcut pe loc o școală și un parc, poate chiar vreo două – trei, de ce nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *