Fișa tehnică a alegerilor prezidențiale: cine ia al 9-lea mandat post 1989?

Reflector

Ei, dragilor, iată-ne ajunși din nou în prag de alegeri. Duminică sunteți așteptați să puneți ștampila cu inscripția „TATOV” pe numele celui pe care ați vrea să-l vedeți la Cotroceni, ca șef al statului, pe următorii cinci ani. După cum bine știți, n-am făcut niciodată campanie electorală nimănui și n-o vom face nici de data aceasta. E strict problema dumneavoastră pe cine votați și dacă o veți face. În fond, România nu este Grecia sau Belgia, unde alegătorul este amendat dacă nu votează. La noi, votul e drept, nu obligație. Dar, nu uitați că, dacă nu mergeți la vot, s-ar putea să iasă taman ăla care vă este mai antipatic. Și, mai nasol încă, la o bere cu băieții nici măcar nu-l veți putea înjura, câtă vreme n-ați votat deloc. Așa că, mai degrabă sacrificați-vă o oră din viață pentru a ștampila un nume. Iar până atunci, citiți la noi fișa tehnică a alegerilor prezidențiale.

Șefi monarhi
Funcția de președinte este destul de recentă în viața politică a țării noastre: abia ce a împlinit 45 de ani, astă primăvară. Țările române au fost de când se știu, monarhii. Că șeful era numit domn, voievod sau prinț, tot coroană purta pe cap. În 1859, după unirea Moldovei cu Muntenia, șeful statului a fost tot un monarh. Până pe 30 decembrie 1947, în fruntea țării s-a aflat tot timpul un cap încoronat. Comuniștii au dat jos monarhia, dar, deși republică, România nu a avut imediat un președinte. Timp de aproape trei decenii, funcția supremă în stat a fost întâi cea de președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, apoi cea de președinte al Consiliului de Stat. Adică șeful Parlamentului, respectiv al Guvernului. Funcția de președinte a fost înființată abia în 1974, special pentru Nicolae Ceaușescu. Era deja șef necontestat al statului, așa că alegerea sa ca președinte era doar formală. Evident, nu a avut contracandidat. Și nici măcar nu s-a prezentat în fața poporului cu vreun program electoral. Constituția Republicii Socialiste România stabilea că președintele este ales indirect, de către Marea Adunare Națională, pe un mandat egal cu al acesteia, de 5 ani.

Patru președinți după 1990
Lucrurile s-au schimbat după 1990. De atunci încoace, funcția de președinte a fost ocupată de șase oameni, pe parcursul a 8 mandate. Nu, n-am numărat greșit, cum pare la prima vedere. În intervalul 22 decembrie 1989 – 20 mai 1990, Ion Iliescu a fost președinte provizoriu; șef de stat, fără a fi fost votat de cineva. Pe 20 mai 1990, a fost ales din prima ca președinte, pentru un mandat de doi ani. A fost singura dată când pentru alegerea președintelui nu a fost nevoie de un al doilea tur de scrutin. A fost reales în 1992. În 1996, i-a urmat Emil Constantinescu. Iliescu avea să revină la Cotroceni în 2000, pentru alți patru ani.

Mandat mărit la cinci ani
Constituția adoptată în 1991 a fost modificată în 2003. Printre altele, s-a schimbat și durata mandatului prezidențial, de la patru la cinci ani, pentru a nu coincide cu mandatul Parlamentului. Astfel, se evita ca președintele în funcție să fie locomotivă electorală pentru vreun partid. Primul președinte ales pentru 5 ani a fost Traian Băsescu. A stat 10 ani, că a fost reales. De fapt 10 ani fără vreo trei luni, pentru că a fost suspendat din funcție de două ori. Prima oară, între 20 aprilie și 23 mai 2007, președinte interimar a fost social-democratul Nicolae Văcăroiu. A doua oară, între 9 iulie și 27 august, liberalul Crin Antonescu ținându-i locul. Constituția spune că interimatul este asigurat de președintele Senatului. Din 2014, președinte este Klaus Iohannis. Ei, așa-i că am avut 6 președinți după 1990?

14 candidați
O coincidență interesantă face ca și acum să se fi înscris în cursa spre Cotroceni tot 14 candidați, ca și în 2014. Cu excepția alegerilor din 1990, când au fost doar trei candidați la funcția de președinte, întotdeauna a fost inflație de doritori. De regulă, doar doi, maxim trei candidați contau într-adevăr, restul fiind doar de umplutură. Acum, lupta se anunță ceva mai strânsă, dar cât de strânsă va fi vor decide alegătorii.

Numește premierul
Conform Constituției noastre, România este o republică semiprezidențială. Președintele nu e cel mai tare din parcare, cum se întâmplă în Franța sau Statele Unite, dar nici un anonim fără atribuții, cum e cazul în Germania sau Austria. Președintele României nu are multe atribuții, dar cele pe care le are îi dau ceva forță. Președintele numește prim-ministrul. Este obligat să-l propună ca prim-ministru pe candidatul partidului care a obținut măcar jumătate dintre mandatele din Parlament, dar până acum niciun partid nu a reușit performanța asta. Dacă niciun partid nu a obținut majoritatea, președintele propune el pe cineva. Poate fi și șeful Uniunii Armenilor, care are un singur mandat în Camera Deputaților. În practică nu se întâmplă asta, dar în teorie se poate.

Poate convoca referendumuri
Președintele revocă miniștri, dar numai la propunerea premierului. Poate conduce ședințele Guvernului, dar numai la invitația premierului sau atunci când pe ordinea de zi se află probleme de interes național privind politica externă, apărarea sau asigurarea ordinii publice. Doar Băsescu și Iohannis s-au folosit de acest drept, în momente cheie. Președintele poate convoca oricând un referendum, pe o problemă de interes național. Sau pe o problemă pe care el o consideră de interes național, pentru că nimeni nu are dreptul să-i restrângă acest drept. Dacă vrea să convoace un referendum ca piesele la șah să nu mai fie albe și negre, ci galbene și roșii, o poate face. Se face de râs, dar nu i se poate interzice.

Comandatul suprem al armatei
Cele mai importante funcții ale președintelui sunt în politica externă și apărare. Președintele reprezintă România pe plan extern și conduce practic direct politica externă, chiar peste capul ministrului afacerilor externe. El încheie tratatele internaționale, numește și recheamă ambasadorii, înființează sau desființează ambasade. Președintele este singurul care poate declara starea de război, starea de asediu, starea de urgență și mobilizarea parțială sau totală a forțelor armate. E drept, aici el este controlat de Parlament, care poate revoca decizia. Formal, președintele este și comandatul suprem al forțelor armate, dar este secondat de Marele Stat Major. Nu de alta, dar președinte poate fi și unul care n-a făcut armata. Dacă nu are parte de vreun război sau de vreo catastrofă națională, președintele se poate distra conferind decorații, grade de general, amiral sau mareșal și împărțind grațieri. Fără număr, că nu-i interzice nimeni.

Aproape 19 milioane de votanți
Cam pentru asta se bat cei 14 candidați la președinție și pentru asta ne cer voturile. Conform datelor Autorității Electorale Permanente, duminică, 10 noiembrie sunt așteptați la vot 18.263.876 de români majori domiciliați în țară și alți 604.642 cu domiciliul în străinătate. Da, știm, sunt cam ciudate cifrele, câtă vreme știm cu toții că numărul românilor plecați în străinătate depășește cifra de 3 milioane. Doar că pe cărțile de identitate ale majorității figurează în continuare o adresă din România, deci e ca și cum n-ar fi plecat de 10 ani. Dintre alegătorii aflați oficial în țară, 747.609 sunt ieșeni, 306.185 locuind în municipiu. În toată țara vor fi deschise 18.626 de secții de vot, cam una la 1.000 de alegători. În județul nostru vor funcționa 730 de secții, 241 aflându-se în municipiul Iași. Nimeni nu va putea spune că secția era prea departe de casă și de-aia n-a putut vota. Mai problematic va fi pentru unii români înregistrați în străinătate. În orice ambasadă sau consulat va fi deschisă măcar o secție. Da, doar că în Guyana, Jamaica, Liberia sau Insulele Cayman nu avem niciuna, nici cealaltă. Singurul român din Jamaica va trebui să meargă în Cuba, iar cel din Liberia, în Nigeria, dacă va dori să voteze. S-or descurca ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.