Zilele trecute, consilierul minune Andrei Postolache a coborât din înalturile ceruri ale tehnologiei direct în groapa de gunoi a Iaşului. Fenomenul a fost posibil graţie dorinţei acestuia de a vedea cu ochii şi de a simţi cu nasul său cum se desfăşoară o zi de lucru la Salubris, societatea care gestionează colectarea şi reciclarea deşeurilor. Într-o lungă relatare postată pe site-ul său, Postolache s-a declarat impresionat de unele chestii văzute pe traseul gunoiului menajer, dar a şi criticat unele aspecte mai puţin lăudabile. Însă adevăratele gânduri ale sale vizavi de munca celor de la salubritate au fost consemnate într-un jurnal secret. Nu şi pentru noi.
– Aventura mea în mirifica lume a salubrităţii a început dimineaţa devreme, când am aruncat în recycle bin nişte fişiere pline cu viruşi. Bine, am mai aruncat acolo şi vreo zece documente word cu proiecte de hotărâri care începuseră să răspândească un miros de stătut, plus vreo două idei expirate. Ce e mişto la recycle bin-ul meu e că, spre deosebire de cei de la Salubris, nu mai sunt nevoit să selectez gunoiul pe categorii. Pur şi simplu, dau delete şi totul dispare în neantul pixelilor. Ăsta e avantajul marilor iniţiaţi în IT, precum sunt eu, faţă de agaricii care, atunci când merg la ghenă, trebuie să-şi bată capul ca nu cumva să amestece cojile de cartofi cu cartoanele de pizza sau dopurile de plută. În rest, excursia mea întreprinsă alături de angajaţii de la Salubris a decurs foarte bine. Chiar am pus şi eu mâna la curăţenia pe care o făceau prin oraş. Ce-i drept, spre deosebire de ei, am strâns mai cu milă ambalajele de la Starbucks şi Subway, locurile clasice de pelerinaj ale corporatiştilor care mă susţin. Le-am împăturit cu grijă şi le-am plasat într-un compartiment special creat de mine, unde, prin reciclare, vor fi transformate în viitoare preparate proaspete şi gustoase. La groapa de gunoi, punctul terminus al călătoriei noastre, toată activitatea se desfăşura într-o ordine şi linişte deplină. Pot spune că nu se auzea nici musca, fapt care, desigur, poate părea ciudat atunci când e vorba de un maldăr de deşeuri. Mi-a plăcut că tot gunoiul din groapă nu i se mai dădea foc, ca pe vremuri, ci era împachetat într-un fel de baloţi imenşi, fiind destinat reciclării. Când am văzut chestia asta, nu ştiu de ce, dar mi-am adus aminte de pachetul meu de proiecte legislative. Câtă risipă de hârtie! Am hotărât, de acum înainte le voi înainta pe email consiliului local. Sănătatea mediului înconjurător primează!