E în dilemă: bancuri pescărești sau politice? Alin Aivănoaei, un pescar de voturi liniștit, la balta lui

Satiră cu ștaif
Aivănoaei (pamflet): Cum să fiu politician veros, când la pește nu găsești nici un ciolan de ros?

Popularul Alin Aivănoaei e unul dintre cei mai relaxați politicieni ieșeni. Împreună cu al său coleg de PMP, Cosmin Marcovici, împărtășește pasiunea detensionantă a pescuiului. În weekend, Aivănoaei a reînceput preumblările prin bălțile din jurul Iașului. „Am deschis sezonul la crap, cu capturi neașteptate, având în vedere vremea. Fir întins pescarilor!”, a postat optimist Aivănoaei. De altfel, buna dispoziție o avusese Aivănoaei și cu câteva zile înainte, când și-a înveselit fanii din mediul online cu un soi de banc politic: „Sutienul este cel mai democratic partid: unește dreapta cu stânga, ridică masele și atrage poporul”. E bine, iată că mai avem și politicieni desprinși de vuietul căderilor de guverne, bâzâitul coronavirusului sau alte fleacuri lumești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.