Acum ceva vreme, am avut drum până la vecinii „de dincolo” pentru o daravelă măruntă. Știți cum e, o dusă și-o venită și-o vreme prăpădită. Auzindu-ne că plecăm, ăla micu’ a cerut și el ceva: bomboane „Bucuria”. Am încercat noi să-i explicăm că aceleași bomboane pot fi cumpărate și din Piața Unirii, dar n-am avut cu cine sta de vorbă. Știți și domniile voastre cum sunt copiii. Așa că i-am cumpărat bomboane „Bucuria” originale, de la mama lor. E drept, magazinele din Republica Moldova vând mult mai multe soiuri de bomboane decât cele ce pot fi găsite în magazinașul ieșean, așa că am avut de unde alege. Ne-am amintit de asta mergând recent la librăria Humanitas de alături, așa că azi vom vorbi despre fabrica moldoveană de ciocolată și alte bunătăți dulci.
Scurtă istorie
Republica Moldova este o țară eminamente agrară, cum se spunea pe vremuri despre România. Firească, deci, orientarea spre industria alimentară, una dintre puținele care au materia primă asigurată. Mă rog, ar mai putea produce cărămidă și ceramică, pentru că este lut din belșug sau cretă, că și calcar e destul, dar cam atât. Totuși, până în epoca sovietică, Basarabia nici industrie alimentară nu a prea avut. Halul de înapoiere în care rușii ținuseră gubernia în perioada 1812-1918 a făcut ca industria să fie practic inexistentă. Cei 22 de ani de administrație românească ce au urmat nu au schimbat nici ei mare lucru. Până după război, așadar, „Bucuria” nu a existat. Deși, ca să fim sinceri, exista un germene, constând în câteva ateliere de cofetărie, ținute mai ales de evrei. Cum s-ar spune, existau niște specialiști și oleacă de experiență. Cam câtă exista și la Iași, unde în vechiul Jockey Club funcționa atelierul de ciocolată Tufli.
„Fabrica de cofetărie”
Pe această structură destul de fragilă, a unor ateliere particulare, a fost înființată în 1946 „Fabrica de cofetărie nr. 1” din Chișinău. Asta nu pentru că îi pălise deodată pe sovietici grija pentru moldoveni și dezvoltarea teritoriului răpit României. Dimpotrivă. În perioada 1946-1947, peste 100.000 de moldoveni au murit de foame, într-o țară în care pământul dă hrană numai ce te uiți la el. E drept, foametea fusese organizată de sovietici, care au procedat ca în Ucraina, cu 15 ani înainte: au strâns toată producția agricolă și au trimis-o în Rusia. Localnicii au rămas să mănânce iarbă. Trebuiau pedepsiți pentru faptul că nu-i primiseră cu brațele deschise pe „eliberatori”.
Și macaroane
După cum spuneam, „fabrica de cofetărie” nu a fost deschisă din dragoste de moldoveni. Dar pur și simplu în acea perioadă rușii jefuiau Germania de tot ce rămăsese în picioare printre bombe și trebuiau să ducă undeva utilajele furate. Da, „Bucuria” de azi a avut de la bun început tehnică nemțească. După prima șarjă de bomboane și caramele, s-a constatat că afacerea chiar e rentabilă și s-a dezvoltat continuu. A fost construită o secție de paste făinoase, apoi una de biscuiți, iar fabrica a devenit un adevărat combinat. La 10 ani de la înființare, Fabrica nr. 1 era într-adevăr „number one”: producea vreo 4.400 tone de bomboane și ciocolată anual. Câte un kilogram și jumătate de dulciuri pe cap de moldovean. Nu se mai chema acum „Fabrica de cofetărie”, ci „Fabrica de cofetărie și macaroane”, nume cam stupid, după noi. În 1962 i s-a adăugat numele „Bucuria”. Și așa a rămas.
450 de sortimente diferite
Spre sfârșitul perioadei sovietice, capacitatea de producție ajunsese la 42.000 de tone de dulciuri anual. Te apucă durerile de dinți numai gândindu-te la atâtea dulcegării, nu? Moldovenii transformaseră însă deja fabrica în atelier artistic. Căpătase statutul de întreprindere de cercetare și experimentare, cofetarii basarabeni jucându-se cu cele mai ciudate materii prime și cele mai variate combinații de gusturi. De asta acum „Bucuria” produce vreo 450 de sortimente diferite. Apropo de sortimente, mai ținem minte, cam tot din perioada aceea, bomboanele „Brândușa” pe care sătenii le cumpărau ca să le adauge la fructele de țuică. Erau niște bomboane multicolore, vărgate, cu o umplutură incertă, ca un fel de gem. Erau bune, pentru că erau dulci, dar cam atât. La alimentară, erau ținute în niște găletușe de plastic precum cele de măsline, până se năclăiau și se lipeau între ele. Pentru vânzătoare, era un chin să le desprindă, cu o spatulă metalică. Comparați imaginea cu bomboanele „Brândușa” făcute la Chișinău: o umplutură de arahide învelită în glazură de ciocolată și presărată cu foi de vafe mărunțite. Un deliciu!
1.500 de angajați
„Bucuria” a reușit să rămână în picioare și după prăbușirea URSS, în 1991. Privatizarea a mers mai greu în Basarabia, dar a mers mai bine. Fabrica încă dă leafă unui număr de 1.500 de oameni, realizând 90% din volumul producției de dulciuri din Republica Moldova. Adică există „Bucuria” și mici ateliere de dulciuri artizanale. Nu spunem că totul e bine și frumos. Au mai existat unele situații în care fabrica a fost închisă. Din fericire, doar pentru scurte perioade de timp. Așa a fost, de exemplu, în 2011, când fabrica rămăsese cu 25 de tone de zahăr în stoc, cantitate suficientă doar pentru trei zile. A fost anunțată închiderea temporară și trimiterea acasă a celor 1.500 de oameni. Fabrica de zahăr de la Glodeni avea probleme, „Bucuria” nu avea licență de import, iar recolta de sfeclă era încă departe. Imediat, s-a organizat o ședință la Ministerul Agriculturii și s-a greblat zahăr din toată republica de peste Prut. Cum să închizi un asemenea simbol? Cu „Bucuria”, viața e mai dulce, ca să parafrazăm sloganul fabricii.