Când a fost ca România să intre în Uniunea Europeană, occidentalii o cam băgaseră pe mânecă, de teamă că o să-i invadăm și o să-i lăsăm pe toți șomeri. E temerea eternă pe care o vehiculează unele partide dintr-o extremă sau alta și pe care mulți o iau de bună. Și până în 2007, europenii avuseseră ocazia să ne cunoască. Mai niște lebede, spune legenda, mâncate la Viena, mai niște hoți ajunși la Paris, bașca o mulțime de „turiști” ajunși în Italia pentru trei luni și pe care carabinierii îi fugăreau și după trei ani. Mai ales comunele catolice din România, mai apropiate spiritual de Vest, s-au golit de bărbați încă din prima jumătate a primului deceniu al mileniului în care ne aflăm. Până la urmă, i-am invadat noi pe europeni de le-au mers fulgii, ce-i drept, dar au supraviețuit. Românii noștri au ocupat fie locurile de muncă pe care occidentalii nu le voiau, fie pe cele unde școlile lor nu scoteau destui specialiști. Anul 2007 a fost anul în care serviciile de imigrări din restul Uniunii au înregistrat cei mai mulți români. La 1 ianuarie s-au împlinit zece ani de la marea invazie. Ce mai fac ieșenii noștri de „dincolo”?
Câteva explicații
Acum vreo două luni, prefectul de azi punea și el o întrebare de bun-simț la o ședință desfășurată în Casa Pătrată: dom’le, câți suntem, la urma urmei? Că în județul nostru sunt domiciliați vreo 920.000 de oameni, dar rezidenți, doar 780.000. Primii sunt cei care au buletin de Iași. Ceilalți, cei pe care îi găsești efectiv acasă dacă le suni la ușă. Unde sunt ceilalți 140.000? Bună întrebare, nu? Răspunsul a fost dat sec de unul de la ITM: sunt cei plecați la muncă în străinătate. Normal că nu-i găsești acasă. Dar se întorc în concedii, iar pe buletin tot „Iași” scrie. De fapt, tipul de la ITM bâjbâia el răspunsul, dar trebuia să-l mai fi nuanțat. Sau poate a făcut-o, dar în șoaptă și nu s-a auzit. Din cei 140.000 de ieșeni dispăruți din statistici, 51.000 sunt basarabeni, domiciliați prin Moșna, Grajduri, Mironeasa, Răducăneni, Rediu și încă vreo câteva comune. În general, apropiate de Prut. Sunt domiciliați doar cu numele, că nimeni nu-i vede la ochi decât când își schimbă buletinul sau permisul. Și-au luat cetățenia română pentru a putea pleca și ei la muncă în străinătate, dar asta e singura lor legătură cu România.
2,5 sau 5 milioane
Ne rămân așadar 90.000 de ieșeni get-beget, plecați în străinătate. Hai să zicem 100.000, ca să fie o cifră rotundă. Și-așa nicio instituție a statului nostru nu știe câți sunt de fapt. S-a încercat la un moment dat să se țină o evidență prin intermediul școlilor, în ideea că orice învățător știe pe unde umblă părinții elevilor, dar nu a ieșit nimic. În fond, nu toți au copii. Și nici nu poți cere învățătorilor să cunoască și să raporteze chiar fiecare caz în parte, mai ales că e muncă voluntară. Confuzia e maximă și la nivel național, cifra celor plecați fiind dată cu o aproximație de peste un milion de oameni. Institutul de Statistică susține că ar fi 2,5 milioane de români în străinătate. ONU zice că sunt 3,5 milioane, iar alte surse aruncă pe piață și până la 5 milioane. Ce știm sigur este că românii reprezintă a patra diasporă europeană ca număr de membri. În fața noastră sunt Marea Britanie, Polonia și Germania. Sunt 4,9 milioane de britanici în afara insulei lor, 4,4 milioane de polonezi și 4 milioane de nemți. Că țările astea au de 2-4 ori mai mulți locuitori ca noi, e altă discuție. Pe scurt, România a pierdut după 1990 cam 17% din populație prin migrație. În majoritate, a fost vorba de tineri de 30-45 de ani, adică forță de muncă deja pregătită.
Destinațiile
Oricum, aici nu-i aștepta nimic bun. Șomerii sub 40 de ani reprezintă 35% din totalul ieșenilor care caută un loc de muncă. Așa că plecarea în străinătate a fost singura alternativă reală pentru mulți dintre concetățenii noștri. Dintre ieșenii „stranieri”, aproape jumătate sunt plecați în Italia, cam 30% în Spania, 10% în Germania, iar restul prin Grecia, Portugalia, Cipru, Franța sau Marea Britanie. În această ultimă țară, nimeni nu știe câți dintre ai noștri au plecat. Om fi având noi statistici proaste, dar nici cu englezii nu ne e rușine. Probabil câteva mii de ieșeni și-au căutat norocul în perfidul Albion. Cifrele sunt însă relative și aflate într-o perpetuă schimbare. Statul nu reușește să-i urmărească pe românii plecați afară, dar alții pot. De exemplu, băieții de la Moneygram și alte servicii de transfer de bani. În ultimii ani, mulți „italieni” și „spanioli” au migrat spre alte țări, cu economii mai solide. Așa că cifrele aferente Marii Britanii și chiar țărilor scandinave, precum Suedia, Norvegia sau Danemarca sunt în continuă creștere.
Calificații în nord
Ce muncesc ieșenii noștri? De toate, firește. În Italia pleacă de regulă femei, pentru îngrijirea bătrânilor sau în hoteluri și restaurante. Mă rog, multe ajung, din păcate, pe centura Romei, dar asta e altă treabă. În Spania se pleacă pentru construcții. De fapt, se pleca, deoarece criza a afectat puternic acest sector economic. Așa că mulți „spanioli” s-au reprofilat spre agricultură. Abia acum „căpșunarii” devin semnificativi numeric. Tot pentru agricultură, construcții și servicii slab calificate se pleacă și în Grecia sau Portugalia. În schimb, Franța, Germania, Belgia, Marea Britanie și țările scandinave absorb cu precădere medici. De fapt, cu cât mergem mai spre nord, cu atât gradul mediu de calificare a ieșenilor plecați este mai mare. Pe undeva, e normal. Pentru a culege căpșuni și salată, e suficient să vezi tarlaua și înțelegi ce ai de făcut. Ca să înveți însă cum se spune „pneumoftiziologie” pe suedeză, ai nevoie de ceva școală. Iar suedeza e mult mai greu de învățat decât limbile latine.
1% din PIB
Câți bani mai trimit concetățenii noștri ajunși dincolo? Mult mai puțin decât înainte vreme. Acum 10-15 ani, „italienii” își construiau casă nouă în Butea din banii câștigați afară. Acum, se trimit doar bani pentru văruit. Sumele trimise de afară se cifrează încă la 1% din PIB-ul României, dar scad cu fiecare an. Dacă înainte de criză, ieșenii plecați afară trimiteau acasă în medie 200 de euro lunar, acum cifra a scăzut spre 50 de euro lunar. Iar pentru acest fenomen există două explicații. Una ține de factorul economic. Criza a redus mult veniturile celor plecați. A doua criză, cea a refugiaților, a avut un dublu efect. În primul rând, costurile cu chiria au crescut fantastic, săltând în ultimii ani cu peste 50%, ceea ce a redus mult sumele pe care cei plecați le pot economisi. În al doilea rând, dacă românii muncesc ieftin, refugiații acceptă încă și mai puțini bani, ceea ce fie i-a forțat pe ai noștri să accepte lefuri mai mici, fie i-a transformat în șomeri.
60 milioane de euro
În plus, după zece ani de străinătate, mulți și-au construit practic vieți noi „acolo”. Așa că și-au chemat și familiile. Nemaiavând familie în Iași, nici nu au mai avut nevoie să trimită bani aici. Cam aceste motive explică scăderea sumelor trimise acasă. Totuși, grație „stranierilor” noștri, în județ încă intră anual cam 60 milioane de euro. Adică 1,25% din produsul intern brut al județului. Cei mai mulți bani vin din Italia, urmată de Spania și Germania. Firesc, luând în calcul numărul ieșenilor plecați în aceste țări. Banii veniți de afară se cheltuie cam cum se cheltuie și leafa ieșeanului mediu. Cam 60% din banii primiți de familiile rămase la Iași se duc pe mâncare, haine și locuință. Restul intră în economii sau, mai rar, investiții.
Se „cumpără” vechime
Faptul că mulți și-au luat familiile cu ei în Italia sau Franța nu înseamnă însă că ieșenii noștri au de gând să și moară acolo. Românul își iubește țara, indiferent cât de parșivă a fost aceasta cu el. Așa că în ultimul timp, a apărut un fenomen inexistent înainte vreme. Confruntat cu situația neclară a românilor întorși acasă la bătrânețe, statul a trebuit să ia măsuri ca aceștia să nu moară de foame. Mulți au muncit la negru. Puțini sunt cei care și-au asigurat pensia contribuind la sistemele de asigurări sociale din străinătate. Doar 466 de ieșeni au depus anul trecut dosare de pensie în baza contribuțiilor din străinătate. Ceilalți nu vor putea beneficia decât de pensia minimă garantată, de 520 lei lunar. Așa că de anul trecut, s-a acordat posibilitatea ca doritorii să-și „cumpere” retroactiv vechime în muncă, plătind contribuții la sistemul de asigurări autohton. Se pot cumpăra maxim 5 ani de vechime, dar și așa, vreo 200 de ieșeni au făcut-o, pentru a-și mai rotunji pensia. Iar numărul acestora crește continuu.
Repatriere
Dacă timp de zece ani, statul a fost fericit să-i vadă plecați pe români, fie și numai pentru a scăpa de grija ajutoarelor de șomaj, în ultima vreme lucrurile au început să se schimbe. Că s-a prins cineva că e absurd să plătim 20-30.000 de euro pentru a școli un medic care își face valiza imediat ce-și ia licența, că s-a gândit altul că n-ar fi rău să profităm de experiența celor plecați, cert e că au apărut și inițiative de aducere a „stranierilor” înapoi. Și nu, nu promisiuni electorale ca cele făcute de un fost candidat la prezidențiale. Asociația EuroNEST, care funcționează pe lângă Consiliul Județean, a obținut recent o finanțare de 2 milioane de euro pentru un proiect derulat pe parcursul a trei ani. Prin acesta, 150 de ieșeni plecați afară vor beneficia de servicii de consiliere, informare și formare, inclusiv sprijin pentru elaborarea de planuri de afaceri, iar alți 30 vor primi subvenții de până la 40.000 de euro pentru crearea a 60 de noi locuri de muncă în Regiunea Nord-Est. E un început. Timid, e drept, dar parcă începe să se audă goarna care sună adunarea înapoi acasă.