Bârfe alese, recent culese. Felicitări de sărbători de la un fost derutat

Iașul sub lupă

Mare trăsnaie făcu de Crăciun un mai vechi prieten al acestei rubrici. Este vorba despre fostul derutat Vlăjuț. Ăla de-a negociat cu „n” partide până ce-a rămas pe dinafara listelor electorale la alegerile parlamentare din decembrie trecut. Ei, acest fost derutat a făcut iar o mișcare de imagine. În preajma Crăciunului a pus în căsuțele poștale ale ieșenilor niște felicitări. Păi, coane, parcă te-ai retras din viața publică, de ce mai trimiți misive alegătorilor? Să nu ne spui că ai făcut-o creștinește, ca pe un gest gratuit, că nu te credem. Și-atunci, ce urmărește Vlăjuț? Noi avem niște vagi impresii, că vrea să revină în prim plan. Investigăm și vă dăm totul de-a fir a păr.

Liberarii noi, scoși din scenă de liberarii vechi: Faza mișto la liberarii ieșeni e că ei au câteva nume bune, care ar putea performa. Doar că cei care s-au instalat confortabil pe scaunele de șefi nu-i lasă pe ceilalți să iasă la scenă deschisă. De exemplu, pertinente sunt opiniile istoricului Dobrin. Un băiat isteț, care-și spune părerile fără patimă, dar care n-are tribună. Doar pe pagina personală de Facebook reușește omul să-și spună articulat punctul de vedere. Ca el mai sunt și alții care au fost marginalizați. Nu le plângem noi de milă liberarilor, ci doar spunem public că, diversitatea opiniilor, dar și dezbaterea ne împing spre progres. Dacă oameni competenți ca Dobrin n-au acces la tribună e nasol pentru toată lumea, nu doar pentru liberarii.

L-au sărit din schema, nu a prins noul Guvern: Surpriză mare la formarea noului Guvern. Puteam chiar să pariem că un amic mai vechi de-al nostru, mister Vărujan, se va regăsi pe lista noului cabinet de la Palatul Victoria. Când colo, ce să vezi, ia-l de unde nu-i. Păi bine, mister, ce făcuși? Nu ziceai mata în campania electorală c-ai făcut pentru Iași câte-n lună și-n stele. Și că, după ce te vei alege, vei face și mai multe? Bun, ca s-o zicem pe aia dreaptă, dacă e să faci, poți să prestezi și din Camera Deputaților, acolo unde ai fost ales. Dar era totuși mai simplu ca membru al Executivului. Noi atât îți spunem. Mandatul ăsta vom sta cu ochii pe mata ca pe butelie, să vedem dacă chiar ai făcut ceva pentru votanții ieșeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.