Că artiștii sunt firi boeme și nu prea le au cu socotitul banilor, asta nu miră pe nimeni, intră în farmecul vieții de menestrel, de om dedicat artelor. Putem admite că actorul Vlad Baba, proaspăt director al Școlii Populare de Arte din Iași, nu se simte în largul său făcând state de plată profesorilor din subordine. Dar să externalizezi o amărâtă de contabilitate printr-un contract baban, de 20.000 de euro pe an, unei firme condusă de însăși contabila școlii, asta deja nu mai ține de sferele înalte ale creației artistice, ci direct de niscaiva controale din partea organelor autorizate. În acest context, directorul Vlad Baba, sexy-contabila și colegul de scenă Codrin Dănilă au fost protagoniștii unor întâmplări interesante. (pamflet)
Un atelier de creație din incinta Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” din Iași. În încăpere putem observa mai multe tablouri din diverse teme, dar și calculatoare și imprimante moderne. Așezat în fața unui șevalet, Vlad Baba își pictează autoportretul. În atelier intră Sexy-contabila, zglobie, cu un decolteu ce sfidează frigul iernii.
Vlad Baba: – Draga mea, proastă calitate mai au și vopselele astea. Te rog, ia și notează: de cumpărat acuarele, guașe, cărbune și tot ce trebuie direct de la Paris, de la pictorii din Montmartre.
Sexy-contabila: – Vai, șefu, dar nu or fi prea scumpe?
Vlad Baba: – Și ce vrei, să-mi fac autoportretul cu mizeriile astea luate de la Fondul Plastic? Vreau să-mi sclipească chipul ca-n operele lui Jean Renoir și nu ca într-o schiță modestă de Bârleanu.
Sexy-contabila: – Pot adăuga și un set de Chanel pe lista investițiilor?
Vlad Baba: – Desigur, și tu trebuie să fii frumoasă. Nu că n-ai fi…
Sexy-contabila: – Dacă nu găsesc Chanel, pot lua Thierry Mugler?
Vlad Baba: – Ia ce vrei. Trebuie adus un aer proaspăt în școala asta prăfuită. Iar dacă îl poți pigmenta cu nuanțe de parfum parizian, cu atât mai bine. Dacă nici Parisul nu e farul călăuzitor al artei universale, apoi cine să fie, Cogeasca?
Baba se ridică de la șevalet, nemulțumit de liniile trasate deja pe planșă. Imediat, se trântește pe fotoliul directorial. Pe muchia biroului se așază contabila, arborând un zâmbet protector.
Vlad Baba: – Cu contabilitatea cum stai? Mai ai abacul pe care ți l-am făcut cadou de Anul Nou?
Sexy-contabila: – Cum să nu. În fiecare zi, când îl văd, mă gândesc la tine.
Vlad Baba: – Cred și eu că te gândești la mine! Când primești cadou un abac de 20.000 de euro pe an, ar trebui să mă și visezi noaptea.
Sexy-contabila: – Chiar te visez! În loc să număr oile, te văd pe tine și adorm imediat…
Vlad Baba: – Bine, să depășim acest aspect. Știi, mă gândeam la anumite lucruri profunde, care privesc ancestrala relație dintre bărbat și femeie…
Sexy-contabila: – O clipă, să iau o bombonică. Am nevoie de energie când te aud filosofând.
Baba se ridică din fotoliu, începând să se plimbe preocupat prin încăpere.
Vlad Baba: – Uff, nu prea mă pot concentra. Unde mi-e costumul din Peter Pan? Sau măcar ăla al lui Alexandru Ioan Cuza. Nu e cine știe ce, dar aduce cât de cât cu uniforma lui Napoleon. Cum să am prestanța unui director dacă îmi lipsește recuzita marilor figuri istorice??
Sexy-contabila: – Să le trec pe lista de achiziții? Poate trec și pe la niște reprezentanțe Hugo Boss sau Ives – Saint Laurent.
Vlad Baba: – Prostii, nu găsești ceva pe măsura mea acolo. Vorbesc de măsura mea pe scala marilor valori universale. Dar poți încerca să cauți câte ceva din piesele de vestimentație napoleoniană. Hai, că din portofelul de 20.000 de euro poți găsi ceva mărunțiș și pentru mine.
Sexy-contabila: – Ce mult mă bucur că ești atât de bun cu mine! Se simte că trăiesc, în sfârșit, într-un mediu artistic autentic. Este că sunt muza ta financiară?
Vlad Baba: – Măcar atât, pentru că aia specializată pe domeniul artistic m-a cam neglijat în ultima vreme. Îmi lipsesc scena, actoria, aplauzele, publicul! Colegii mei sunt acum în culise, tocmai pun în scenă capodopere, sunt adulați de fani, sunt asaltați de buchetele de flori. Eu ce fac? Stau izolat în acest mausoleu al artei de amatori.
În atelier intră Codrin Dănilă. Baba se luminează la față, îmbrățișându-l.
Vlad Baba: – Prieten drag, bine ai venit! La timp mi-ai deschis ușa. Presa mă acuză că am devenit un risipitor al banului public. Ce mă fac?
Codrin Dănilă: – Tocmai de aia am venit. Am auzit că ai niște bănuți pe care îi dai așa, mai cu larghețe. Știi că noi, artiștii, nu prea pupăm sponsorizări. Ai putea să ne sprijini pentru un proiect?
Vlad Baba: – Încă nu știu exact, dar o s-o întreb pe contabila mea, aici de față.
Codrin Dănilă: – Am avea nevoie de câteva sute de lei ca să punem o piesă nouă la Ateneu. Te bagi?
Vlad Baba: – Avem ceva bani pentru băieții ăștia?
Sexy-contabila: – Am o soluție. După modelul contabilității de la Școala de Arte, de ce nu externalizați voi actul artistic?
Codrin Dănilă: – Cum așa?
Sexy-contabila: – Foarte simplu. Găsiți o trupă particulară de actori, le plătiți serviciile, joacă în locul vostru.
Codrin Dănilă: – Și noi ce mai facem?
Sexy-contabila: – Dați autografe! Păi, ce e puțin lucru??
Baba (foto, pamflet): Nu mai pot, înnebunesc de atâtea acte contabile! Le-aș externaliza direct la coș