„Avem nevoie de școli? Evident că da. Dar ce fel de școli? Cum îi pregătim pe dascăli? Ce așteptări avem de la absolvenții acestor școli? Ce abilități trebuie să aibă un student după absolvirea școlii? Cum evaluăm performanța unei școli, dar a unei universități? Ne interesează doar numărul de absolvenți sau calitatea educației primite, dacă este în corelare cu piața muncii? Iată că întrebări avem multe și cu cât mergem mai în profunzime, răspunsurile nu sunt atât de simple”. Ce ziceți de citatul ăsta? E un set de întrebări pe care ni le punem cu toții la un moment dat, cel puțin atunci în prima zi de școală a lui ăla micu’. De data asta, le-a pus președintele Klaus Iohannis, amintindu-și probabil că e profesor de fizică la bază. Tot el a venit cu un pachet frumos de idei, sub titulatura „România educată”. Nu e rău ca un președinte să lase în urmă măcar un proiect amplu de reformă într-un domeniu. Cât de aplicabilă este însă ideea prezidențială și cât din ea se regăsește în situația Iașului nostru, vom vedea împreună mai departe.
De unde plecăm
Programul „România educată” reprezintă în linii mari un set de măsuri de aplicat și de obiective de urmărit, al căror rezultat final ar trebui să fie un învățământ modern și adaptat cerințelor secolului al XXI-lea. Totul, până în 2030. Se dorește o rată de promovare de cel puțin 80% la capacitate și 75% la bacalaureat, ca și clasarea țării noastre în primele 30 de state la nivel mondial la așa-numitele teste PISA, care evaluează periodic adolescenții la matematică, științe și înțelegerea textelor. Ca să vă faceți idee cam ce înseamnă aceste obiective, trebuie spus că la ultima testare a absolvenților de gimnaziu, rata de promovare la nivel național a fost de 73,5%, iar la bac, de 67,7%. În ce privește testele PISA, ultimele rezultate, cele din 2015, plasează România pe locul 48 din 70 de țări cu baze de date validate. Din Uniunea Europeană, doar Bulgaria stă mai prost ca noi. Nu vă putem spune cum stă Iașul la testele PISA, pentru că nu se fac raportări la nivel de județ. La capacitate însă, promovabilitatea la Iași a fost de 77%, iar la bacalaureat, de 80,27%. Am putea spune că am atins în avans obiectivele prezidențiale. Sau nu?
PISA nu poate fi fentat
Simpla rată a promovabilității nu înseamnă de fapt nimic. E suficient să dai subiecte mai ușoare sau să scoți din funcțiune camerele de luat vederi și te-ai scos. Ajungi la o rată de promovare și de 110% dacă e nevoie. Tehnic se poate, că pot participa la examene și cei căzuți în anul precedent. Testele PISA însă nu pot fi fentate.
Schimbare de sistem
Nu ne-am propus să tăiem firul în patru pe tema „României educate”, pe cât de bune sunt ideile cuprinse în el și cât ar conta aplicarea lor la îmbunătățirea situației din învățământ. O vor face alții, mai buni specialiști decât noi. Ne vom folosi însă de ideile lui pentru a radiografia Iașul nostru. Programul prezidențial pune accentul pe educația primară. Acum se merge pe un sistem 5 + 4 + 4, adică cinci ani de ciclu primar, aici incluzând și clasa pregătitoare, patru de gimnaziu și patru de liceu. Președintele propune un sistem 6 + 3 + 3. Modificarea este radicală, prin consecințe. Interesant e că oamenii președintelui, cei care au lucrat la proiect le-au luat în calcul. Mai greu va fi să și fie puse în aplicare.
Număr mic de creșe
Accentul pus pe educația tipurie impune construirea de creșe suplimentare. O recunoaște strategia prezidențială. Nu știm cum se va și rezolva problema. În municipiul Iași mai există doar 11 creșe, cu un total de 925 de locuri. Sunt de trei ori mai puține creșe decât în 1989, când orice întreprindere mai răsărită avea o creșă cu program prelungit, bașca o grădiniță lipită de aceasta. În ultimii cinci ani, abia s-au demarat proiectele de extindere a două creșe și de construire a alteia. De mediul rural nici nu mai vorbim. Până acum, primăriile comunelor au avut ca prioritate drumurile și școlile. Abia de vreo 3-4 ani au ajuns la capitolul grădinițe. Creșe, pur și simplu nu există. Iar în privința creșelor, e cam greu să ne bazăm pe mediul privat. Trebuie un personal specializat care e greu de găsit, chiar și la oraș. De altfel, în mediul rural există doar două grădinițe particulare acreditate: una la Iugani și alta la Voinești. De creșe nici nu se poate vorbi.
Psihologi și medici
Apoi, prelungirea ciclului primar impune un sistem bine pus la punct de servicii psihologice, de logopedie și educație parentală. Este nevoie de măcar câte un consilier dintr-ăsta în fiecare școală. La ora actuală, la Iași abia dacă este un consilier școlar la 800 de elevi. Asta, în medie, pentru că în mediul rural ei sunt absenți. Iar noi suntem totuși un județ favorizat din acest punct de vedere. N-avem curajul să ne întrebăm câți psihologi școlari există în Vaslui sau cum ar reuși un logoped din Munții Apuseni să treacă pe la toate școlile la care este arondat, țopăind de pe un munte pe altul. Ar fi nevoie și de minim un cadru medical în fiecare școală. Copiii nu prea stau locului, așa că e ușor să-și spargă capul sau nasul. Asta, pentru a nu vorbi de păduchi sau diverse boli. În tot județul există 25 de medici școlari mari și lați. Suntem pe locul patru în țară, după București, Dolj, Timiș și Cluj. În toată Covasna sunt doar patru. Firește, putem adăuga și cele 98 de asistente școlare, dar abia dacă ajungem la un cadru medical la vreo patru școli. Bine, oficial ar exista în județul nostru și 26 de dentiști școlari, dar dacă ne arătați nouă școala aia care are cabinet stomatologic, ne transferăm și noi juniorii acolo.
Navetă și sporuri
În ciclul primar, notarea ar trebui să se facă doar cu calificative, notele urmând să fie introduse abia la gimnaziu. Mă rog, există țări în care nu se pun note nici la liceu, așa că n-am avea o problemă cu ideea asta. Mai greu ar fi cu altă idee. De la gimnaziu în sus, materiile ar urma să fie predate exclusiv de profesori de specialitate, absolvenți de studii superioare, cu o pregătire pedagogic extensivă. Foarte frumos spus. Doar că în județul nostru se scot anual peste 600 de catedre pentru suplinire, mai ales la țară, firește. Cum va putea fi convins un absolvent de studii superioare, cu modulul pedagogic terminat, să predea fizica la Zbereni în Cotnari sau la Traian, în Bivolari? Câți ar face naveta 100-150 km dus-întors în fiecare zi? Firește, îl poți convinge cu un pachet salarial special, care să cuprindă un spor serios pentru muncă în mediul rural. Teoretic, se poate. Practic, primarii din județ se scarpină după ceafă luni de zile până să deconteze naveta. Sindicatul USLIP a trebuit chiar să dea în judecată vreo două comune, ca să le convingă să dea banii. Nici cu guvernul nu ne e rușine. Știți desigur că profesorii au dat în judecată statul pentru a-și recupera banii tăiați din leafă pe vremea lui Boc. Au câștigat și de ani de zile tot așteaptă banii. Fiecare are de primit în medie vreo 5.000 de lei. Anul ăsta nu s-a dat nimic. La anul… nu se știe încă. Dar poate că până în 2030 se ajunge la o finanțare normală a învățământului și vor fi bani de navetă și sporuri. Să sperăm că vor fi bani și pentru repararea și asfaltarea drumurilor, să nu-și rupă navetiștii mașinile.
Formarea continuă
Bine, până acum am vorbit de lucruri serioase. De-acum credem că ar fi timpul să trecem și la bancuri. A, nu, că în strategia prezidențială sunt prezentate ca lucruri serioase, care ar putea fi puse în practică până în 2030. Pe noi ne-au cam amuzat, gândindu-ne la situația din teren. De exemplu, cadrele didactice din învățământul profesional ar trebui să urmeze stagii de formare în economia reală, astfel încât ceea ce predau să fie actual, nu ca acum, când viitorii tinichigii învață să bată tablă pe un acoperiș, iar în viața reală ei trebuie să dirijeze roboți. Doar că România se află pe ultimul loc în Europa în privința stagiilor de pregătire pe care le urmează angajații. Doar 7% dintre angajați au urmat vreun curs de perfecționare în ultimul an. Asta înseamnă că odată la 14 ani vine rândul tuturor. Că tehnica evoluează într-un asemenea ritm încât în 3-4 ani de la terminarea facultății deja ești depășit, nici nu mai spunem. Formarea continuă intră încă în categoria SF la noi. Până și bulgarii ne scuipă semințe-n cap, de la un amețitor procent de 24,6% dintre angajați urmând un stagiu de pregătire în ultimul an. Olandezii sunt campioni europeni: 64,1%. Iar noi vrem ca până în 2030 să ajungem la 100% profesori care să facă stagii anual? Și încă în economia reală, nu niște cursuri online. Pe bune?
Note umflate
Se mai dorește ca școlile în care există diferențe semnificative între notele curente și cele la lucrările scrise semestriale să intre într-un proces de monitorizare. Date oficiale nu există, dar credem că nu greșim prea mult dacă estimăm la măcar o treime din total numărul școlilor în care profesorii umflă notele elevilor, pentru că alternativa ar fi să-i lase să facă patru clase în doișpe ani. Cel puțin la țară, e aproape o regulă. Ce armată de monitori ar trebui să fie înființată pentru a urmări constant calitatea predării în aceste școli?
Materii stufoase
Partea cea mai haioasă ar fi în ciclurile secundar și liceal, care ar urma să dureze doar câte trei ani, în loc de patru. Logic, programa ar trebui periată bine și redusă cu măcar 25%, nu? Un amic implicat în sistemul nostru educațional povestea cum a decurs o întâlnire între profesori pe tema relaxării programei. Toți erau de acord. Firește, trebuie să tăiem ceva, pentru că programa e prea stufoasă. Bun, dar ce? Păi, poate un elev care termină liceul să nu știe să facă un produs de matrici sau să rezolve o integrală? Bineînțeles că nu! A, nu le va folosi niciodată toată viața? Și ce dacă? Sau poate un elev să termine a VIII-a fără să poată da exemple clare de paronime, omofone, omografe și altele asemenea? Nu se poate! A, nu va mai întâlni cuvintele astea niciodată? Și ce dacă? Pe scurt, toți profesorii erau de acord să se taie, dar de la alții. În niciun caz din materia pe care o predă el. Și-atunci? Cum mai facem reforma învățământului? Ne jucăm de-a lungitul-scurtatul ciclurilor de învățământ și ne propunem obiective de nerealizat? Așa s-ar părea că facem de 28 de ani încoace.
Lista miniștrilor Educației din 1989 și până azi
1. Mihai Şora – decembrie 1989 – 28 iunie 1990
2. Gheorghe M. Ştefan – 28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991
3. Mihail Golu 16 octombrie 1991 – 19 noiembrie 1992
4. Liviu Maior – 19 noiembrie 1992 – 11 decembrie 1996
5. Virgil Petrescu – 12 decembrie 1996 – 5 decembrie 1997
6. Andrei Marga 5 decembrie 1997 – 28 decembrie 2000
7. Ecaterina Andronescu – decembrie 2000 – 19 iunie 2003
8. Alexandru Athanasiu – 19 iunie 2003 – 28 decembrie 2004
9. Mircea Miclea – 29 decembrie 2004 – 10 noiembrie 2005
10. Mihail Hărdău – 10 noiembrie 2005 – 5 aprilie 2007
11. Cristian Adomniţei – 5 aprilie 2007 – 6 octombrie 2008
12. Anton Anton – 6 decembrie 2008 – 22 decembrie 2008
13. Ecaterina Andronescu – 23 decembrie 2008 – 1 octombrie 2009
14. Emil Boc (interimar) – 2 octombrie 2009 – 23 decembrie 2009
15. Daniel Funeriu – 23 decembrie 2009 – 9 februarie 2012
16. Cătălin Baba – 9 februarie 2012 – 7 mai 2012
17. Ioan Mang – 7 – 15 mai 2012
18. Liviu Pop – interimar 15 mai – 2 iulie 2012
19. Ecaterina Andronescu – 2 iulie – 20 decembrie 2012
20. Remus Pricopie – 21 decembrie 2012 – decembrie 2014
21. Mihnea Costoiu, ministru delegat 21 decembrie 2012 – decembrie 2014
22. Sorin Cîmpeanu 14 decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015
23. Adrian Curaj: 17 noiembrie 2015 – 5 iulie 2016
24. Mircea Dumitru: 7 iulie 2016 – 4 ianuarie 2017
25. Pavel Nastase: 4 ianuarie 2017 – 28 iunie 2017
26. Liviu – Marian Pop : 29 iunie 2017 – ianuarie 2018
27. Valentin Popa: 29 ianuarie 2018 – 27 septembrie 2018
28. Ecaterina Andronescu: 16 noiembrie 2018 – prezent