În plan spiritual, Iaşul domină România, fiind tradiţionalul rezervor de patriarhi al Bisericii Ortodoxe. Odată ajuns Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, următorul pas pentru un prelat îl reprezintă accederea aproape automată în scaunul preafericirii patriarhale. Aşa s-a întâmplat şi cu fostul mitropolit Daniel care în 2007 l-a succedat pe Teoctist. O legătură importantă între Daniel, fostul mitropolit (ajuns patriarh) și actualul mitropolit, Teofan, este consilierul episcopal Constantin Sturzu, adevărată eminenţă cenuşie a a Mitropoliei ieşene. Cele trei feţe bisericeşti au trecut recent printr-o serie de întâmplări ieşite un pic din tipicul clerical. Evident, un pamflet.
O încăpere din Palatul Mitropolitan. Aşezaţi comod pe două canapele învelite în catifea, ÎPS Teofan şi Constantin Sturzu stau de vorbă, rostind replicile cu voce joasă.
Teofan: – Constantine, trebuie să pregătim din timp pelerinajul de Sfânta Parascheva. Ştiu că mai sunt trei luni până atunci, dar ai văzut ce brici a fost organizată vizita Papei la Iaşi. Aşa logistică să avem şi noi, să nu ne facem de râs, mă înţelegi? Vreau voluntari, garduri, jandarmi, steguleţe, tricouri chestii din astea…
Constantin Sturzu: – Preasfinţite, adică să scoatem tricouri cu Parascheva?
Teofan: – De ce nu? Ar merge şi nişte şepci. Ai văzut la Papa ce frumos a fost.
Constantin Sturzu: – Da, dar nu stă în legea noastră, în canonul nostru…
Teofan: – Uite de aia nu suntem în prime time la ştiri! Pentru că am rămas învechiţi în ritualurile noastre. Nu vezi ce concurenţă avem? Arsenie Boca începe să ne ia faţa. Trebuie să ne păstrăm cota de piaţă.
Constantin Sturzu: – Nu ştiu dacă e bine. Oricum, haideţi să-i cerem sfatul şi Preafericitului…
Teofan: – Mai lasă-mă cu Preafericitul. Una, două, îţi faci cruce şi-i pomeneşti numele. De data asta, o să fac totul pe barba mea.
Teofan se ridică nervos de pe canapea. Face câţiva paşi prin cameră, agitat.
Teofan: – Da, trebuie să devenim ceva mai agresivi pe piaţă. Să aducem moaşte din locuri exotice. O să iau legătura cu diverşi furnizori. Sunt sătul de filiera grecească. Ar trebui să mai testăm şi zone mai îndepărtate. Moaşte tibetane, indiene, aztece. Or să coste ceva, dar ne sporim clientela.
Constantin Sturzu: – Totuşi, nu putem amesteca lucrurile. Suntem ortodocşi, nu-i putem pune lângă Parascheva pe Saraswati sau Huitzilopochtli.
Teofan: – Stai, ăsta despre care ai zis la urmă… Huit…în fine, pare interesant.
Constantin Sturzu: – E zeul soarelui, focului şi războiului la azteci.
Teofan: – Foarte bun! Cam departe Mexicul, dar merită investiţia. Te duci la contabilitate, le spui să-ţi dea bani de avion, apoi pleci să-l aduci pe Huţi ăsta. Hasta la vista!
A doua zi, pe înserat. Sturzu se strecoară pe un coridor întunecat al Patriarhiei. Ajunge în dreptul unei uşi pe care o deschide încet, intrând într-o încăpere în care se află câteva monitoare amplasate pe pereţi, computere, imprimante. Aflat pe un fotoliu din piele, PF Daniel priveşte atent câteva cotaţii bursiere pe un ecran uriaş.
Daniel – Ia loc, Constantine. Încă două – trei minute şi vom putea sta de vorbă.
Daniel apasă butoanele unei telecomenzi, mărind zoomul imaginilor de pe ecran.
Daniel: – Pff, merge prost. Doar 2.495 de enoriaşi la moaştele sfintei Filofteia. Ia uite şi dincolo. O mie cinci sute de pelerini la degetul sfântului Parastasie!
Patriarhul pune mâna pe telefon.
Daniel: – Alo, stareţul Grigorie? Sunt Preafericitul. Poţi să-mi spui de ce ai avut doar o mie jumate de pelerini la degetul mic al lui Parastasie? Ce spui? Îţi trebuia toată mâna ca să faci planul? Nu mă lua cu din astea. Bun, ca să nu zici că-s zgârcit, mâine îţi trimit şi degetul mijlociu. Hai, pa!
Sturzu tuşeşte, încurcat. Daniel se întoarce spre el.
Daniel: – Scuză-mă, probleme arhiereşti. Ce vânt te-aduce pe la mine?
Constantin Sturzu: – Înaltpreasfinţia sa Teofan vrea să aduc nişte moaşte aztece la Iaşi, cică să mai sporim ratingul, că prea ne-au luat faţa catolicii cu vizita Papei.
Daniel: – Uff, astea-s idei de seminarist! Nu aşa se fac afacerile. Tehnologia e la putere. Uite, pe ecranele astea, eu văd exact câte cruci se fac la Sihăstria, câte mătănii la Tismana. Supraveghez totul. Acolo unde scade interesul pentru cele sfinte, trimit corpul de control şi eficienţa liturgică se dublează în trei zile.
Constantin Sturzu: – Sunt de acord cu Preafericirea voastră. Necuratu’ m-a pus să-i zic de Huitzilopochtli! Ce mă fac acum? Să mă duc tocmai în Mexic?
Daniel: – Stai liniştit, de ce să baţi atâta drum de pomană? Uite ce trebuie să faci…
După o săptămână, la Palatul Mitropolitan din Iaşi. Teofan priveşte impresionat o statuetă cu forme ciudate.
Teofan: – Bravo, Constantine! Îl dau cu oleacă de agheazmă, apoi îl băgăm în producţie.
Lui Sturzu îi sună telefonul. Se retrage într-un colţ, vorbind în şoaptă.
Constantin Sturzu: – Da, Preafericite. Am făcut exact cum mi-aţi spus. Da, de la Dragonul Roşu l-am luat. Aveau şi pe galben, pe verde, toate culorile. N-am găsit Huitzilopochtli, dar am luat un Xochiquetzal. Cică săptămâna viitoare aduc un transport de Krishna. Am comandat deja şapte bucăţi!
Daniel (foto dreapta, pamflet): Bravo, Teofane, chiar ai făcut frumos la Mitropolie, îmi place. Dacă mai ai nevoie de câte o cărămidă, o roabă de beton, vreun clopot, dă-mi un telefon şi-ţi trimit de la Catedrala din Bucureşti. Vorba aia, dar din dar se face Rai!