Despre părintele algebrei și informaticii românești, matematicianul Grigore Moisil, se spune că era la fel de spiritual pe cât era de bun profesionist. Conform legendei, într-o zi a scos la tablă un student, pentru a-i da o notă de trecere. Îi pune o întrebare, două, trei, ăla, tămâie. Exasperat, Moisil îl cheamă la catedră, îl sărută pe creștet și îl trimite în bancă. ”Ei, acum poți să te lauzi că profesorul Moisil te-a pupat în cur, că ăla nu-i cap!” E una dintre multele snoave care circulă pe seama tulceanului adoptat de Iașul nostru. Și atât de bine adoptat, încât numele său este purtat cu mândrie de unul dintre cele mai bune licee ieșene, cel de informatică, din Copou. Deunăzi am avut ocazia să vorbim despre liceele „istorice” ale Iașului, care au reușit să-și păstreze caracterul de elită timp de peste 100 de ani. Azi vom vorbi despre elita mai recentă, a liceelor înființate după cel de-al doilea război mondial și a căror ascensiune le-a adus în aceeași grupă valorică cu bătrânele „Național”, „Negruzzi” și „Eminescu”. Probabil ați ghicit deja la ce licee ne referim. Cu voia dumneavoastră, „Moisil”, „Racoviță” și „Alecsandri”. Cronologic, ca să nu supărăm pe nimeni.
Shakespeare și Goethe în loc de Lermontov
Cel mai vechi dintre liceele „noi” ale Iașului este „Vasile Alecsandri”, din chiar buricul târgului. Își are originea în școala primară înființată în 1890 și care purta numele poetului abia îngropat ca erou național. Școala a devenit liceu în 1957. Inițial, era liceu comercial, dar noi n-am prins acea vreme. În anii ’80, era liceu teoretic, dar lumea îl cunoștea sub numele neoficial de „liceul de limbi străine”. Iar un astfel de renume era greu de obținut. La modă erau franceza și rusa. Liceul „Alecsandri” era unul dintre puținele în care limba lui Pușkin și Dostoievski nu conta. Se învăța franceză, engleză sau germană pe rupte, și nu puțini erau elevii care urmau pe urmă studii universitare în domeniu. Liceul era pepinieră pentru viitorii specialiști poligloți. De aici plecau viitori profesori de limbi străine, viitori translatori sau viitori diplomați.
Atuu: limbi străine
Dar de ce oare am folosit imperfectul? Caracterul special al liceului între școlile ieșene este valabil și azi. Diriguitorii liceului au fost suficient de inteligenți pentru a apăsa concomitent pe pedala colaborării internaționale, firească dată fiind specializarea școlii și pe cea a informaticii, indispensabilă pentru o școală de elită din secolul XXI. Puține diplome eliberate de liceele ieșene sunt recunoscute peste granițe. Cele de la „Alecsandri” sunt. Diploma primită de elevii care promovează bacalaureatul francofon este perfect valabilă pentru înscrierea la Sorbona. De peste 10 ani, liceul este singurul din Iași certificat ca organizator de examen pentru limba germană. Diploma primită aici reprezintă certificatul de înscriere la Facultatea de Germanistică sau la orice universitate din Germania, Elveția sau Austria. Mai știți pe undeva vreun liceu în care să înveți informatică în franceză sau germană? Bingo.
Jumătate din elevi sunt campioni naționali
Că tot am amintit la începutul textului de marele matematician Grigore Moisil, trebuie spus că acest nume este un adevărat hit în domeniul nomenclaturii unităților școlare de la noi. Există un liceu „Grigore Moisil” la Tulcea, unde s-a născut. Altul la București, unde și-a făcut școala primară. Primul curs de algebră modernă l-a ținut la universitatea „A.I. Cuza”, la doar 26 de ani, deci e logic să avem și noi un liceu cu numele ăsta. Culmea, liceul vasluian unde a învățat poartă numele lui Kogălniceanu. În rest, numele lui Moisil apare la Timișoara, Bistrița-Năsăud, Buzău, Brăila, Deva, ba chiar și la Onești sau Urziceni. Nu e chiar de mirare, pentru că Moisil a fost un tip cu totul deosebit. A renunțat la studiile politehnice, dar în același an și-a dat doctoratul. Docența și-a luat-o la Sorbona, la 25 de ani. La 35 de ani, era deja academician. La vremea când vorbea despre informatică, nu exista nici măcar conceptul de calculator personal. Un tip interesant, așa că nu e de mirare că mulți îl revendică. Dar nimeni nu-l merită mai mult decât liceul care-i poartă numele la Iași.
La inițiativa lui Moisil
Liceul din Copou a fost înființat practic la inițiativa lui Moisil. E drept, în 1971 era moda denumirilor seci și a numerelor, nu a folosirii de nume ale unor personalități. Și mai ales, încă în viață. Așa că liceul cu pricina a fost denumit simplu „Liceul pentru Prelucrarea Automată a Datelor”. La acea dată, liceele cu profil similar din țară puteau fi numărate pe degetele unei mâini. Și-ți mai și rămâneau degete nefolosite. Oficial, profilul era de matematică-fizică, pentru că informatica era abia la începuturi. Lucru puțin cunoscut astăzi, în anii ’70 România socialistă era una dintre țările-pionier la nivel internațional în acest domeniu. Izolarea internațională a regimului în anii ’80 ne-a costat enorm, ceea ce nu a împiedicat însă liceul de Informatică să rămână unul dintre cele mai „vânate” din Iași. Concurența la examenul de admitere era deosebit de dură, pentru un loc în clasa a IX-a luptându-se între 3 și 5 absolvenți de gimnaziu. La concurență cu „Negruzzi”, marele său rival.
Domeniu oarecum ciudat
Timp de aproape 30 de ani, informatica a fost un domeniu oarecum ciudat și periferic, la limita dintre teoretic și practic. „Negruzzi” era un liceu teoretic, unde te pregăteai la maxim pentru orice facultate. Liceul CFR, tot un liceu „bun” înainte de 1989, te pregătea pentru ceva cât se poate de practic, adică să faci parte dintre cei 260.000 de angajați ai .CFR. „A doua armată a țării”, cum i se spunea pe atunci. Informatica era undeva la mijloc, dar tot căutată. Iar azi, este indiscutabil, cel mai căutat domeniu, pentru că despre IT se vorbește peste tot, iar foamea de specialiști este enormă.
Olimpiade și concursuri
Ca urmare, și Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” este asaltat de tineri care-și doresc ca în viitor să câștige bine într-un domeniu de vârf. Firesc, liceul este tot mai elitist. În 2007, a obținut titlul de Școală Europeană, după ce a implementat cu succes peste 30 de proiecte cu finanțare externă. Numărul de premii la olimpiade și concursuri școlare este enorm. În medie, un elev din doi obține anual un premiu, procent aproape imposibil de egalat. Iar în ultimii ani, Liceul „Moisil” s-a aflat constant între primele cinci licee din Iași după media de admitere. Nu e ușor să ajungi elev în Copou, dar merită. În cazul special al liceului „Grigore Moisil”, cheia a fost flexibilitatea în apreciere manifestată de profesori. Accentul este pus pe informatică, matematică și fizică, așa că la alte obiecte pedala este lăsată mai moale, iar profesorii nu te bat prea mult la cap. Dar pentru asta nu e suficient să fii bun în fața calculatorului. Trebuie să fii excelent, dacă nu perfect.
Elita profesorală
Cel mai nou liceu dintre cele la care ne-am gândit azi este poate și cel mai bun. Cel puțin, în ce privește media de admitere. Anul trecut, a fost pe locul II, după „Negruzzi”. În alți ani, e invers. „Emil Racoviță” a împlinit în septembrie 55 de ani de viață, dintre care 53 de ani de elită. Nu cunoaștem alt liceu ieșean care să fi intrat în elită în doar doi ani de la înființare. „Racoviță” a reușit performanța, beneficiind de aportul unora dintre cei mai buni profesori pe care i-a dat Iașul. Fizica a fost primul domeniu de specializare a liceului, acesta fiind singurul din Iași care avea clase speciale de fizică. Apoi au fost înființate clasele speciale de biologie. Într-a noua, am avut la biologie o profesoară venită de la „Racoviță”. Liceul nostru era peste drum de casa ei, unde o ținea și pe mama sa, bolnavă. Îi era mai la îndemână să predea la noi decât la „Racoviță”. Am învățat în acel an botanică, cât n-am învățat toată viața. Când am aflat că mama profesoarei a murit, ne-a părut sincer rău, pentru că știam că asta înseamnă că profa noastră o să se întoarcă la „Racoviță”.
Profesori cunoscuți
Liceul din Podu Roș este unul dintre puținele ai căror profesori ajung să fie cunoscuți în tot orașul, fapt ce reprezintă unul dintre criteriile decisive în alegerea făcută de părinți pentru copii. „Îl dau pe ăla micu’ la «Racoviță». O să-l aibă la mate pe X, iar la fizică pe Y”. Iar dacă adaugi că la biologie profesor este Z, interlocutorul deja nu mai are ce comenta. Numele lui X, Y sau Z sunt cunoscute în tot târgul, iar renumele lor este transmis de la o generație la alta. De când eram noi liceeni, „Racoviță” a devenit policalificat, fără să facă însă rabat de la calitate. S-au adăugat informatica dar și, mai ales, clasele bilingve, cu predare intensivă în franceză și engleză. „Alecsandri” dă ceață la germană. „Racoviță”, la engleză. E drept, îndreptându-ți copilul spre unul dintre aceste licee înseamnă să-ți asumi riscul ca mai târziu să-l vezi doar pe camera web a calculatorului, povestindu-ți cum e viața în Germania sau Danemarca. Dar toți ne dorim ce e mai bine pentru copiii noștri, nu?