Tudorel Toader față în față cu Comisia. Vremurile, însă, par a fi potrivnice relaxării la o ceaşcă de ceai

Politică la patru ace

Deşi şi-a asigurat liniştea şi confortul profesional şi personal în urma realegerii în funcţia de rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Tudorel Toader este urmărit în continuare de răzbunările trecutului ministerial. Zilele trecute, Comisia de la Veneţia a anunţat că a primit o cerere din partea Guvernului României pentru eliberarea lui Toader din funcţia de membru al prestigiosului for consultativ, în urma hotărârii CEDO cu privire la revocarea Laurei Kovesi. Fostul ministru al Justiţiei s-a apărat pe Facebook, invocând că la baza acestei solicitări se află motive politice. Mai mult, Toader a arătat pe contul său de Facebook: „Ministerul Justiției nu are competențe în procedura desemnării reprezentantului Romaniei în Comisia de la Veneția”. Până la lămurirea situaţiei, Toader încearcă să se facă simpatic pe reţeaua de socializare, prezentând fotografii din biroul rectorial şi din ceainăria Universităţii pe care speră să o redeschidă cât de curând. Vremurile, însă, par a fi potrivnice relaxării la o ceaşcă de ceai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *