Dacă ceva a fost sfânt pentru român de-a lungul întregii sale istorii, acest lucru a fost pământul. Țăranul a plătit birurile, oricât de mari ar fi fost, a răbdat o viață de mizerie în beciurile încălzite cu baligă, n-a protestat nici când boierul i-a împușcat vaca sau s-a legat de nevastă-sa. Dacă s-a răsculat, a făcut-o mai totdeauna pentru pământ. Ultimele răscoale, mai puțin cunoscute pentru că istoria oficială le-a ținut ascunse, au avut loc în perioada colectivizării. Cele mai violente, s-au desfășurat în 1949 în județe precum Arad, Bihor sau Suceava, sub sloganul „nu vrem colhoz”. Orice, până la pământ. Iar după ’90, primul gând al țăranului a fost să-și ia pământul înapoi. Generația care a lucrat la CAP este însă pe cale să dispară, pur biologic. Dispare treptat și generația celor rămași fără serviciu după închiderea marilor întreprinderi și reîntorși la țară. Treptat, pământul își pierde valoarea sentimentală, păstrându-și-o doar pe cea ca afacere. Locul agriculturii de subzistență, cu câte o familie lucrând în comun o palmă de pământ, este luat încet de marile exploatări, cu sute sau chiar mii de hectare lucrate cu salariați agricoli. Consecința? Încet, se naște o veritabilă piață a pământului. Cum a evoluat aceasta și la ce ne putem aștepta în viitor, vom vedea în continuare.
Prețuri mărunte
Acum vreo cinci ani, terenul agricol era neprețuit. Adică nu avea preț, dar în sensul negativ al termenului. Cei care vindeau erau puțini, dar asta nu făcea ca prețul să fie ridicat. Dimpotrivă. Cei care vindeau plecau definitiv din sat și îi interesa să scape de moștenirea de la bunici. Prețul mediu al unui hectar de teren aflat la mai mult de 20 km de Iași era de vreo 1.500 de euro. Cam 60 de bani un metru pătrat. Lipsa infrastructurii rutiere, lipsa utilajelor agricole, lipsa pieței de desfacere pentru producția agricolă afectau atractivitatea pământului. În plus, dacă vrei să te îmbogățești din agricultură, ai nevoie de terenuri mari, ca munca să fie rentabilă. Or, în Iași, dimensiunea medie a unei proprietăți este mai mică de 2 ha. Trebuia să convingi 50 de săteni să vândă ca să-ți iasă de o moșie cât de cât serioasă. Iar prețurile au stagnat multă vreme. Acum doi ani, se ajunsese la un preț mediu la Iași de vreo 80 de bani metrul pătrat, adică tot mai nimic.
Pe creștere masivă
Între timp, odată cu deschiderea piețe către străini, prețurile au explodat. Nu s-a ajuns încă la prețurile din străinătate, dar am început să intrăm în piața europeană. În Austria, un hectar de teren agricol se vinde cu 10.000 de euro. În Serbia, care s-a orientat spre ferme private mari încă de pe vremea lui Tito, prețul mediu al terenului agricol este de 8.000 de euro. La Iași, s-a ajuns la 3.500 euro hectarul de teren. Ba chiar, în zone „bune”, prețul urcă spre 7.000 de euro. Adică în zonele cu acces la rețeaua de irigații sau așezate în apropierea drumurilor județene modernizate. Pământul este mai scump la Iași decât în județele vecine, precum Vaslui, Suceava, Neamț sau Bacău, mai scump decât în județele sărace ale Ardealului, cum ar fi Bistrița-Năsăud, Maramureș sau Sălaj și chiar mai scump decât în Sibiu sau Mureș. Doar în Banat, în Bărăgan și în Ialomița, Călărași sau Ilfov, pământul e mai scump. Specialiștii se așteaptă ca anul ăsta prețul mediu să urce cu încă vreo 10%, iar tendința să se mențină și în anii viitori.
Motivele majorărilor
De ce crește prețul terenului agricol? Odată, pentru că s-a îmbunătățit, chiar spectaculos pe alocuri, infrastructura. Sunt comune care și-au asfaltat până și drumurile de exploatare, ceea ce ușurează mult transportul producției și chiar lucrările agricole. Apoi, sistemul de subvenții acordate de Uniunea Europeană a devenit interesant pentru fermieri. În acest an, subvenția a fost cuprinsă, în funcție de cultura agricolă, între 21 și 410 euro/ha. Numai din subvenții îți poți amortiza relativ repede investiția în achiziția terenului. Apoi, programele de stimulare a instalării tinerilor la țară a făcut să apară o nouă categorie de cumpărători, dispuși să plătească mai mult. Nu trebuie uitat nici aportul străinilor care au primit dreptul de a cumpăra teren în România. Ei vin pentru a exploata suprafețe mari. Iar pentru a convinge 50 de proprietari să vândă, oferă mai mult fără să clipească. În Banat, străinii dețin 30% din suprafața arabilă. Media pe țară este cam de 20%. Anul trecut, s-au tranzacționat 100.000 ha de pământ în întreaga țară. Iar ritmul crește cu fiecare zi.