Deputatul de Iaşi Varujan Vosganian a experimentat recent vechiul proverb care spune că, atunci când taci, ai şanse să rămâi filosof. Aducându-şi aminte de faptul că, totuşi, are economicul la bază, Vosganian a emis o părere care a stârnit un val de comicării pe internet, afirmând că, la fiecare ou consumat de ţăran în curtea proprie şi personală, statul român, finanţele acestuia, sunt văduvite de câte 50 de bani. Într-o ţară în care ţăranii abia îşi permit câteva găini şi o văcuţă pe lângă casă, a face teorii economice pe seama consumului gospodăresc şi-aşa precar înseamnă sinucidere curată. Dar, mai multe despre cugetările lui Vosganian, aflăm din jurnalul său personal.
– E uluitor ce mi se întâmplă. Mă simt persecutat, sincer. Am ţinut o adevărată lecţie de economie în privinţa importanţei oului în economie şi, în loc să-mi fie recunoscători, românii s-au repezit să mă lovească, auu!, fix la ouă. Noroc că sunt prevăzător şi-mi ţin ouăle în mai multe coşuri, aşa cum scrie la carte. Tocmai de aia am fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură din partea a două ţări, România şi Armenia: ca să fie crescute şansele de câştig. Practic, mi-am pus ouăle literare în două coşuri. Pe de altă parte, recunosc că am atins un subiect sensibil: oul. De la Columb încoace, oul e o adevărată încercare filosofală. Nu poţi spune ceva deştept în România, că trebuie să fii atent, să păşeşti ca pe ouă, zău aşa! Eu am fost clar: cine îşi mănâncă ouăle din gospodăria proprie, păgubeşte statul cu 50 de bani, cât costă oul la piaţă. Pentru că aşa e în viaţa asta, în societatea în catre trăim: oul trebuie impozitat. Iar cine are două perechi de ouă, cu atât mai mult. De ce să fie el mai şmecher şi să scape de braţul lung al fiscului? Fiscul trebuie să umble în cuib, chiar şi în ăla de cuc, şi să numere ouăle. Sunt unii care au milioane de ouă pe care le ţin în cămările băncilor. Unele dintre ele s-au stricat deja şi încep să pută. De alea nu ne apropiem, că ne mută duhoarea nasul din loc. Cine-a spus că ouăle n-au miros? Oho, şi încă ce miros! Dar trebuie să ai voinţă ca să te apuci să scotoceşti prin ele. Aşa că e mult mai uşor să inventariem ouăle ţăranilor. Te duci la coteţ, când el e la câmp, şi începi să le pipăi, ca să le vezi potenţialul de resursă financiară. Iar dacă mai găseşti şi câte-un ou de struţ, ăla e sigur în curtea unui politician. Numai ăştia au obiceiul struţilor, să-şi bage capul în nisip atunci când e nevoie de ei. Măcar eu nu mă feresc şi port mereu o teslă cu mine. Cică face bine la ouă.