Oricum am da-o, trebuie să recunoaştem că mai întâlnim şi liberali fericiţi. Este cazul distinsului geamăn Alexandru Muraru, reales pentru al doilea mandat de membru al consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune. „SRR are nevoie urgentă de integritate, de profesionalizare, de depolitizare reală şi de un echilibru financiar care să-i asigure performanţa pe piaţa media”, s-a grăbit politicianul Muraru să scrie două vorbe demagogice pe pagina de Facebook. Ideea e că, tocmai din această perspectivă a echilibrului financiar, liberalul a câştigat 35.942 de lei în anii 2015 şi 2016 în funcţia de conducere de la SRR, o frumoasă sinecură de circa 3.000 de lei net pe lună. Păi, să tot vorbeşti despre performanţă şi economii la buget cu un asemenea venit rezultat doar din două şedinţe pe an.