Nu știm dacă ați remarcat, dar de un an și 7 luni încoace, adică de pe 26 februarie anul trecut, nu a fost zi în care să nu vă întâlniți, în ziare, la televizor, radio sau pe internet cu vreo știre despre coronavirus. Ceea ce părea inițial ca un soi nou de gripă „made in China” s-a transformat într-o pandemie care ne-a dat tuturor viețile peste cap. Asta, cu atât mai mult cu cât bâlbele continui ale Guvernului nostru iubit au forțat practic lumea să se descurce și să-și caute răspunsuri singură. Iar una dintre cele mai dureroase evoluții, pe care au remarcat-o mulți, a fost „dispariția” oricăror alte boli. Dat peste cap de coronavirus, sistemul nostru medical a băgat celelalte boli sub preș. Asta nu înseamnă însă că ele nu mai există. Cum, necum, în urma vaccinării, a descoperirii vreunui medicament minune sau de la sine, epidemia de azi va trece până la urmă. Ce ne așteaptă și ce ar trebui să facem imediat după aceasta, din punct de vedere medical?
14% în plus
În ultima sută de ani, omenirea a mers în general din bine în mai bine. Îmbunătățirea condițiilor de viață a făcut ca speranța de viață să crească constant. Evident, dacă facem abstracție de perioada celui de-al doilea război mondial. În Europa de Est, a mai existat un moment în care speranța de viață a scăzut: imediat după prăbușirea sistemului comunist. Ei bine, epidemia de coronavirus a dus la o nouă scădere a speranței de viață, care a depășit-o pe cea de la începutul anilor ’90. În România, la fiecare mort de COVID se adaugă alți doi care au murit pentru că nu au avut acces la îngrijiri medicale, adică fie nu au fost tratați pentru că paturile erau ocupate de persoane infectate cu coronavirus, fie nu au avut curaj să meargă la spital de teamă că se vor infecta. Iar fiecare astfel de moment în care cineva care are nevoie nu este tratat se traduce în statistică în cifre referitoare la mortalitate. Anul trecut au murit cu 14% mai mulți români decât în 2019, când nu exista pandemia. Acești 14% în plus înseamnă COVID dar și… Chiar, ce?
Bolile aparatului circulator
Românii sunt „experții” Europei atunci când vine vorba de morți evitabile. Adică despre decese pe care niște măsuri banale de prevenție le-ar fi putut evita. De departe, pe primul loc se află bolile aparatului circulator, care reprezintă între 50 și 60% din totalul deceselor anuale. Dacă media Uniunii Europene este de 44 de decese anual la 100.000 de locuitori din cauza bolilor cardiovasculare, în România avem 109. De 2 ori și jumătate mai multe. Și nu pentru că românul ar fi mai fragil de felul lui sau că viața între Carpați și Dunăre ar fi mai stresantă decât cea din munții Pădurea Neagră ori de pe malurile Senei. Românul preferă însă să se trateze după ureche și ține mai mult cont de părerea celor din jur decât de sfatul medicului.
Ne tratăm după ureche
Românul știe că dacă suferi de inimă nu trebuie să faci efort. Eronat: el este necesar tocmai pentru a nu agrava boala. Doar că medicul e cel care să stabilească cât și ce fel de efort. Românul știe că dacă ia medicamente împotriva colesterolului, poate să mănânce orice. Evident, fals. Nu te ajută cu nimic dacă anulezi efectul unui medicament prin proastele obiceiuri alimentare. Înseamnă că boala ta nu se va ameliora în niciun fel. Românul știe că dacă suferă de inimă nu trebuie să mănânce grăsimi. Dimpotrivă, dar nu mici și tochitură. Faptul că simptomele bolilor de inimă sunt în general vagi și pot fi ușor confundate cu cele provocate de oboseală ori vârstă ne face să ajungem direct la spital cu infarct.
Program de screening
Primul lucru care ar trebui făcut după ce se termină pandemia asta ar trebui să fie un program de screening pentru a vedea care sunt bolile cardiovasculare de care suferă cei mai mulți români, pentru a se lansa apoi o campanie serioasă de informare și de tratament preventiv. Cu chiu cu vai, acum vreo doi ani a fost lansat un astfel de progrămel, în baza unei finanțări europene de 20 milioane euro. Peste încă trei ani, ar trebui să cunoaștem rezultatele. Numai să se facă ceva concret, pentru că acum vreo 15 ani se mai făcuse un amplu program de screening al populației, pe tot felul de boli. Program care nu a însemnat însă decât tocarea inutilă a banilor, pentru că nu a urmat nimic.
„Boala tăcută”
A doua mare cauză de mortalitate a românilor este „boala tăcută”. Cancerul. Anul trecut au fost diagnosticate cu 40% mai puține cazuri decât de obicei. Nu că a scăzut brusc incidența cancerelor. Dar oamenii nu și-au mai făcut controale, de teama coronavirusului. Ca urmare, în anii ce urmează vom regăsi această diferență de 40% dar cu plus, reprezentând cazuri diagnosticate târziu.
Decese evitabile
Cancerul ucide 20% dintre români. Oricare din noi are o șansă din cinci de a muri de cancer. Iar dintre zecile de forme de cancer existente, două sunt perfect evitabile. Cu toate acestea, suntem campioni europeni la frecvență. În cazul bărbaților, e vorba de cancerul pulmonar, provocat în 90% dintre cazuri de fumat. Or, nimeni nu are nevoie să fumeze pentru a trăi. În cazul femeilor, e vorba de cancerul de col uterin, în România fiind înregistrată o incidență de trei ori mai mare decât media europeană. Din nou, e vorba de decese perfect evitabile, pentru că spre deosebire de alte cancere, acesta are o singură cauză, cunoscută perfect: virusul herpetic, prezent în 80% dintre noi. Inofensiv pentru bărbați, el poate ucide femeile. Fetele se pot vaccina, absolut gratuit și nu vor mai avea grija asta toată viața. Și nu, vaccinul nu ucide și nu provoacă autism. A doua variantă de prevenție este controlul ginecologic anual. O foarte bună prietenă ne-a murit recent, de cancer de col uterin, lăsând în urmă o fetiță de nici 10 ani. Putea să trăiască și azi, dar nici prin gând nu-i trecuse să-și facă niște controale specifice. Ne-am obișnuit să considerăm cancerul o boală a bătrâneții. Din păcate, tot mai des el afectează și tinerii. Din nou, campaniile de informare cu privire la prevenție ar fi soluția. Dar campanii care să meargă până la firul ierbii și care să transmită mesajul până în ultimul cătun din Apuseni.
Cuvânt cheie: prevenție
În ultimă instanță, nu degeaba tot vorbesc medicii de prevenție. Doar că pentru a te gândi la prevenție, trebuie să știi că ea există. Nu cunoaștem părinți care să țină acasă cursuri de educație sanitară copiilor, dincolo de „spală-te pe mâini și pe dinți” ori de „ai grijă ce bagi în gură”. Evident, câți părinți au studii medicale? Dar școala ce face? Educația sanitară, care se făcea binișor înainte de 1989, a dispărut practic complet. De teamă să nu afle copiii că există homosexuali, nu-i învățăm nici cum să prevină boli ucigașe.