Pamflet: profesorul din inima Moldovei, meşterul ceasornicar Grigore Tinică

Metropola

De departe, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea medicală ieşeană şi românească este cel al chirurgului cardiovascular Grigore Tinică. Încă de la venirea sa la Iaşi, petrecută în urmă cu peste cincisprezece ani, profesorul Tinică a cucerit inimile a zeci de mii de oameni, ascultându-le păsurile cu răbdare şi, uneori, cu îngrijorare. De dimineaţă şi până seara târziu, meşterul ceasornicar Grigore Tinică repară ceasuri mai mici sau mai mari, făcându-le să funcţioneze cu o precizie elveţiană. În pauzele dintre operaţii, profesorul găseşte timp şi pentru puţină relaxare, făcând câteva însemnări în jurnalul personal.

  • Mă întâlnesc cu foarte mulţi oameni care, atunci când sunt nevoit să iau o decizie importantă, îmi recomandă foarte senini: „Ascultă-ţi inima!” Degeaba le explic că, de vreo treizeci de ani încoace, mi-am ascultat nu numai propria inimă, ci încă vreo sută de mii, dar tot nu am încredere în ceea ce mi se spune. Bine, sunt alţii care mă sfătuiesc să ascult vocea raţiunii, dar, sincer, nu cred să se fi inventat stetoscopul potrivit acestui tip de operaţiune.
  • Aud tot felul de melodii, şlagăre mai vechi sau mai noi, în care inima joacă un rol principal, mai ales în poveştile de dragoste. Toţi cântă despre inimă cu dezinvoltură, de zici că au absolvit cu zece specializarea cardiologie. Nişte amatori. Păi, ia să ne apucăm noi, cardiologii, să compunem câteva cântece despre inimă, să vezi atunci ce hituri am scoate. Ce romanţe ar cânta profesorul Ioan Pop D. Popa, de pildă. Sau doamna doctor Arsenescu… Eu nu m-aş băga, nu ştiu dacă am voce, dar cred că aş putea fi un foarte bun compozitor şi textier. E de ajuns să selectez câteva electrocardiograme superbe pe post de partituri şi succesul e garantat. Deşi aş putea să compun chiar şi muzică cultă. O simfonie în do major pentru violoncel şi cord englezesc, de pildă. Uite, chiar acum îl aud pe Ştefan Bănică interpretând de zor refrenul „Găseşte-mi loc în inima ta”. Sincer, eu n-aş vrea să găsesc loc în inima nimănui, pentru că acolo unde găsesc ceva, pun imediat nişte stenturi şi nu e prea bine.
  • Am un instalator priceput pe care-l chem din când în când să-mi repare câte ceva prin casă. E un tip foarte deştept, ştie exact întregul sistem circulator al apei prin toate ţevile şi conductele, e meseriaş la reparat pompe, robineţi, sifoane la baie. Chiar mă gândeam să-i propun un curs de recalificare în cardiologie. La câtă dexteritate are în a menţine vascularizaţia întregului sistem de apă dintr-un bloc de zece etaje, să se ocupe de un banal sistem circulator sanguin ar fi floare la ureche pentru el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *